Sentința civilă nr. 14674/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14674/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A MUN. C. -NAPOCA și A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, reclamantul B. D. a solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. a municipiului C. -NAPOCA și A. F. pentru M. să îi restituie suma de 954 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu A.F.P. a mun. C. -NAPOCA, alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtele legal citate nu au formulat întâmpinare.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. .

Față de excepția invocată, instanța, în baza art.137 C.pr.civ, apreciază că aceasta este întemeiată.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., invocată din oficiu, instanța reține că din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamantul a înțeles să conteste un act administrativ- fiscal emis de către A. F. P. a mun.C. -Napoca si sa solicite restituirea sumei achitate în baza acestui act administrativ. În raportul juridic de drept fiscal născut între părți ca urmare a emiterii de către A.F.P. a mun. C. - Napoca a deciziei de calcul a taxei de poluare contestate reclamantul apare ca titular al dreptului de a solicita analizarea legalității actului administrativ-fiscal, unicul subiect față de care se poate realiza acest drept fiind însuși emitentul actului-A.F.P. a mun. C. -Napoca.

Pe de altă parte, între reclamant și pârâta A. F. pentru M. nu s-a născut nici un raport juridic de drept substanțial, în condițiile în care, potrivit prevederilor art 7 din OUG nr. 50/2008 :";Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";

Pentru considerentele ce preced instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., invocată din oficiu.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford, cu nr. de identificare WFONXXGCDNYS62456, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 954 lei la A.F.P. a mun. C. -NAPOCA, la data de_ .

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Referitor la acțiune trebuie arătat că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie

cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește dobânda legală

pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, acestea fiind cheltuielile de judecată solicitate și justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, invocată din oficiu de către instanța.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. D.

,

cu domiciliul procesual ales în C. -Napoca, str.M. V. nr.28, jud. C., în

contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -NAPOCA, cu sediul în C. -Napoca, P-ța A. I. nr.19, jud.C. .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 954 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei_ și până la data restituirii efective.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

E. B.

Grefier,

O. -R. L.

Red.EB/tehn.MG 5 ex. 05.11.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14674/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare