Sentința civilă nr. 14712/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14712/2013

Ședința publică de la 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L. GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. I. C. și pe pârât A. F. P. A MUN. C. -N. și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA M. LUI, având ca obiect

anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3

lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 13 dosar.

Se constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care, tribunalul, din oficiu, în temeiul art. 137 al. 1 C.pr.civ., raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1997 invocă excepția insuficienței timbrării a acțiunii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul D. I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. a municipiului C. -N. și Agenția pentru Protecția M. lui, anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule din_ și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2014 lei plus dobânda BNR achitată cu chitanța nr. TS6 nr. 3419899/._ 1 reprezentând taxă de poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Ford, tip Focus cu nr. de identificare WFOPXXGCDP8K00939.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

1

Pentru termenul de judecată din data de_, reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru pentru cerere în sumă de 39 lei, și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrate, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f. 13).

Față de împrejurarea că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada privind achitarea taxei menționate, Tribunalul, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 1467/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția netimbrării.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară nu a fost achitată în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată în cuantumul legal.

În fine, alin.3 al aceluiași articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Raportat la considerentele mai sus invocate, Tribunalul apreciază că excepția este întemeiată astfel că în temeiul art.137 C.pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția netimbrării și va anula ca timbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. I. C. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun. C. -N. și Agenția pentru Protecția M. lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării, invocată de către instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. I. C. cu domiciliul în municipiul C. -N., str. S. nr. 38, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., Piața A.I. nr. 19, jud. C. și Agenția pentru protecția M. lui, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ și restituire taxă de poluare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .

Președinte,

E. L.

Grefier,

L. C.

L.C. 07 Noiembrie 2013

Red.L.E./Tehn.L.C._ /4 ex.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14712/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare