Sentința civilă nr. 14778/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14778/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. -K. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P.
A MUN. C., J. C., ÎN PREZENT ADM. J. AFP C., având ca obiect
anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul G. -K. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUN. C. -N., ÎN PREZENT ADM. J. AFP C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.992 lei reprezentând taxa de poluare încasată de A.F.P. a comunei Gilău, și la plata dobânzii aferente acestei sume, începând de la data achitării taxei și până la data restituirii efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a cumpărat autoturismul second hand marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8EX2A220192, care a fost înmatriculat într-un stat membru al U.E., iar în momentul în care a dorit să-și înmatriculeze autoturismul în România a fost obligat la plata taxei pe poluare prevăzute de OUG 50/2008, în sumă de 2.992 lei, sumă pe care a achitat-o la
A.F.P. a comunei Gilău, conform chitanței nr. 3009 din_ (seria A/2007 nr.0473909).
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plata a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru al U.E., și corespondența purtată cu A.F.P. C. -N.
.
În drept a invocat disp. art. 117 C.fiscală, dispozițiile Legii 554/2004, ale OUG 50/2008, Constituția României și Tratatul Comunității Europene.
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.
Trecând la soluționarea acțiunii, raportat la actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de_ reclamantul G. -K. A. a achitat suma 2.992 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8EX2A220192, conform chitanței nr. 3009 din data de_, Seria A/2007 nr. 0473909) la A.F.P. a comunei Gilău (f.7)
Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 8271 a refuzat restituirea acesteia (f.19).
Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma inițială. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.
Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițială stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene în vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurența, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2.992 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată și cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
În legătură cu cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, în speță se poate acorda dobânda legală prevăzută de legea civilă, întrucât perceperea taxei din speță, cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
În temeiul art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantului, va obliga pârâta aflată în culpă procesuală, să plătească acestuia cheltuieli judiciare în sumă de
489,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 450 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.20).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. -
A.
, dom. în com. Gilău, sat Gilău, str. R., bl. E3, ap. 3, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., în prezent Adm. J. AFP C., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.992 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 489,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. L. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
_