Sentința civilă nr. 1478/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.1478/2013
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. R. I. și pe pârâta A. F. P. A MUN.C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Mersul ședinței de judecată a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 decembrie 2012, reclamanta C. R. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o
va pronunța în contradictoriu cu pârâta AFP C. -N. să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 7098 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legala calculata la aceasta suma, începând de la data plății si pană la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.
Cererea nu a fost timbrată.
Prin citația afișată pe ușa principală a locuinței destinatarei, i s-a pus în vedere reclamantei obligația achitării taxei de timbru în valoare de 39 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca
netimbrată, acordându-se termen la data de astăzi în vederea remedierii lipsurilor.
Analizând actele si lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției nulității cererii de chemare in judecata ca urmare a netimbrării, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de actul normativ in discuție.
La articolele 2-12 sunt enumerate taxele de timbru datorate de persoanele care promovează acțiuni in justiție, diferențiat după cum obiectul acțiunii este sau nu evaluabil in bani, fiind indicate taxele de timbru pentru fiecare categorie de acțiune in parte.
In cauza dedusa judecății, reclamanta nu a timbrat acțiunea introductivă, aducându-i-se la cunoștință necesitatea achitării taxei de timbru de39 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei în cuprinsul citației.
In pofida acestui fapt, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, deși a fost legal citată cu această mențiune.
In drept, potrivit art. 20 alin 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin. 3 al aceluiași articol stipulând că neîndeplinirea obligației de plata (a taxei) până la termenul stabilit atrăgând sancțiunea anularii acțiunii sau cererii.
Fata de aceste considerente, întrucât reclamanta nu a achitat in termenul stabilit de instanța de taxa de timbru și timbrul judiciar datorate, se va dispune anularea cererii formulate ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE
Admite exceptia.
Anulează ca netimbrată acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta C. R. I., cu dom. procesual ales în C. -N., str. P. nr. 22, ap.13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -
, cu sediul in C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. D. C.
Red.A.Ț./C.B./
2ex./_