Sentința civilă nr. 14986/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14986/2013
Ședința publică din 7 noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. .
La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c. Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că reclamantul a depus la dosarul cauzei în data de_, dovada achitării onorariului avocațial.
Instanța, față de împrejurarea că nu sunt alte cereri de formulat ori excepții de invocat, lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul S. D. a solicitat obligarea pârâtei SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D. la restituirea sumei de 5806 lei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante autovehicule cu chitanța seria TS8 nr. 6086497, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Prin întâmpinarea din data de_ pârâta Serviciul Fiscal Municipal D. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat in esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent si sunt in concordanta cu dreptul comunitar si a depus cerere de chemare in garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, in cazul admiterii acțiunii, să se admită si cererea de chemare in garanție.
In susținerea cererii se arată ca taxa care a fost plătită de reclamant se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism marca Volkswagen Sharan, cu nr. de identificare WVWZZZ7MZ2V016404 care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la Serviciul Fiscal Municipal D. în data de_ (fila 7).
Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei
taxe.
Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 1
ianuarie 2013 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una legală în considerarea următoarelor aspecte:
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .
Instanța urmează să rețină că într-adevăr în Legea 9/2012 nu exisă dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din
ORDON. ȚA DE URGE NȚĂ nr. 1 din 30 ianuar ie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin.(1) din Legea nr. 9/2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă
până la 1 ianu arie 2013.
În prezent, efectele suspendării anterior menționate au încetat cu data de_ .
Prin urmare, cum taxa de emisii poluante a fost achitată la data de_ așa cum rezultă din scriptul depus la fila 7, instanța apreciază că în speța de față reclamanta are obligația achitării taxei de emisii poluante.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul a fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.
Pe cale de consecință tribunalul va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă .
Se va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul S. D., cu dom. ales în D., str. U. nr. 19, bl.G2/40, ap.8, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal D., cu sediul în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 19, jud. Cluj.
Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., formulată de către pârâtă.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. D. -P. O.
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_