Sentința civilă nr. 15108/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 15108/2013

Ședința publică din 12 Noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.

Grefier: D. -P. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. L. și pe pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C., cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta P.

L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 3415 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare achitate și dobânda calculată la această sumă, începând de la data achitării taxei și pană la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamanta arată că a achitat la Trezoreria C. -N. suma de 3415 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca RENAULT MEGANE, cu nr. de identificare VF1BAOLO15175959, conform chitanței seria TS nr. 1974710 din data de_ .

Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Prezenta cerere va fi analizată prin prisma legislației în vigoare la data formulării ei

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamanta a achitat suma de 3415 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca RENAULT MEGANE, cu nr. de identificare VF1BAOLO15175959, conform chitanței seria TS nr. 1974710 din data de_, la

Trezoreria C. -N. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. -N., cu solicitarea de a-i fi restituită.

Pârâta, prin răspunsul comunicat reclamantei la data de_ sub nr. 62482 a răspuns că se restituie doar diferența dintre taxa pe poluare achitată și taxa pe emisiile poluante provenind de la autovehicule, dacă prima este mai mare.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T.

c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa pe poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Apoi, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta AFP C. -N. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. L., cu domiciliul în mun. C. -N., P., nr. 36, ap. 2, jud. C. în contradictoriu cu pârâta

A. Județeană a F. P. C., cu sediul în mun. C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 3415 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. O. DP

Red. S.T./_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15108/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare