Sentința civilă nr. 15147/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.15147/2013

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. F.

Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul T. N. T. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 12 noiembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13 noiembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de_ reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule și obligarea pârâtei la restituirea acesteia în cuantum de 1.300 lei ca fiind ilegală.

În motivare, a arătat că taxa de poluare încasată de pârâtă este ilegală, achitând această taxă în baza Deciziei de calcul a taxei de poluare necesară efectuării primei înmatriculări în România, pentru autovehiculul nou Dacia tip Sandero Laureate, nr. identificare UU1BSDAFF40597399, norme de poluare E4, anul de fabricație fiind 2008.

A mai arătat că temeiul OUG nr. 50/2008 în baza căreia s-a încasat taxa de poluare pentru autoturisme noi la prima înmatriculare este nelegală și discriminatorie, în raport cu autovehiculele înmatriculate în România până la data de_ și contrară dispozițiilor Dreptului Comunitar.

În drept a invocat dispozițiile Legii 554/_, OUG 50/2008, art.110 TFUE, OUG 9/2000, art. 117 C.pr.fisc., Ordinul 1899/2004, art.274 C.pr.civ.

În probațiune a anexat la dosar, răspunsul Administrației F. P. a municipiului C. -N. nr. 68103/_, decizia de calcul a taxei, chitanța pentru încasare de impozite, taxe și contribuții seria TS5 nr. 3070966/_ .

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în data de_ de pârâta Direcția Generală a F. P. C.

aceasta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind nedovedită.

În motivare, a arătat că reclamantul a formulat acțiune prin care solicită restituirea unor sume reprezentând taxa de poluare motivând că autoturismul pentru care a achitat această taxă a mai fost înmatriculat.

Analizând cererea de chemare în judecată, tribunalul reține în esență următoarele:

Reclamanta T. N. T. este proprietarul unui autovehicul marca Dacia Sandero, Sandero Laureate, nr. identificare UU1BSDAFF40597399, an de fabricație 2008.

Cu ocazia derulării formalităților de înmatriculare, AFP a municipiului C. -

N., prin Decizie a stabilit că reclamantul a trebuit să achite o taxă de poluare de 1300 lei. Din cuprinsul deciziei și din susținerile reclamantului reiese că autovehiculul a fost nou și nu a mai fost înmatriculat.

Conform chitanței seria TS5 nr.3070966 din_ reclamantul a achitat suma de 1300 lei cu titlu de taxă de poluare.

Deși reclamantul a arătat că această taxă pe care a trebuit să o achite este contrară dreptului comunitar întrucât este discriminatorie în raport cu autovehiculele înmatriculate până la 1 iulie 2008 nu a indicat care ar constitui dispoziția comunitară încălcată.

Prin Decizia din cauza C-402/09, T. împotriva României CJUE a stabilit în mod neechivoc că taxa pe poluare stabilita de legiuitorul roman este contrară dreptului Uniunii Europene, însă trebuie menționat că nu este vorba de orice taxă de poluare. Urmează sa subliniem importanta hotărârii, dând citire celor mai relevante părți din aceasta.

Astfel, s-a reținut că "Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

Reglementarea română - Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în speță este aplicabilă OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi si vehiculele de ocazie.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne fată de concurenta dintre

produsele care se află deja pe piața internă si produsele din import, în continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs si de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale. Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră fată de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. în al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național în această privință, Curtea constată că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului si asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

In ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse-în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională."

Prin urmare, pentru ca taxa de poluare să fie contrară dreptului comunitar trebuie ca acesta să fie discriminatorie față vehiculele de ocazie importate din alte țări membre, în timp ce aceleași vehicule de ocazie, dar cumpărate din România nu sunt supuse acestei taxe.

În speță, autovehicul cumpărat de către reclamant este unul autohton, este un autovehicul nou și nu uzat și nu a mai fost suspus anterior unei înmatriculări.

Potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 plata taxei de poluare este obligatorie pentru toate vehiculele noi supuse primei înmatriculări în România, astfel că această obligație nu este contrară dreptului comunitar.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul T. N. T. M., cu domiciliul în comuna F., sat F., str. F. nr.276, sc.1, ap.12, jud.C., în contradictoriu cu pârâta AFP C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. F. A. T.

Red.L.F./C.B.

4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15147/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare