Sentința civilă nr. 15154/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15154/2013
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: R. M. Grefier: A. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul L. O. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. | ||
P. edura de citare este legal îndeplinită. | ||
S-a făcut referatul cauzei, după care, | ||
Instanța constată că, la data de 1 noiembrie 2013, reclamantul L. | O. | a |
depus la dosar, un înscris intitulat "Concluzii scrise";.
Instanța constatând că pârâta AFP H. a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, excepție pe care instanța o unește cu fondul și, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul L. O. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. H. să îi restituie suma de 2974 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP H. .
Pârâta A. F. P. H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:
- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu a înțeles să exercite calea de atac prevăzută de lege în vederea anulării deciziei de calcul a taxei de poluare și a restituirii sumelor achitate în temeiul acestora, ci a înțeles să formuleze o simplă cerere de restituire adresată Administrației F. P. H., în afara termenului de 30 de zile.
Parata AFP H. a formulat si cerere de chemare in garanție a Administrației
F. pentru M.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.
Trecând la soluționarea acțiunii din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de_ reclamantul a achitat suma de 2974 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Mercedes-Benz A 140, nr. identificare WDB1680311J013555, conform chitanței seria TS6 nr.8011941 din data de_ la Trezoreria H. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP H. cu solicitarea de a-i fi restituită.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare însă parata prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 1315/R s-a arătat ca se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel ca taxa achitata nu poate face obiectul restituirii (fila 9).
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:
Instanța observă că reclamantul contesta, in realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza
I. T.
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață,
în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP H. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Ținând seama de considerentele de fapt si de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga parata sa plătească reclamantului suma de 2974 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală începând cu data_ si până la data restituirii efective si întrucât taxa a fost plătita de reclamant in contul deschis: disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule " taxa care se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiata cererea de chemare in garanție si in consecință, în temeiul art. 60-62 C.pr. Civ. va admite cererea de
chemare in garanție împotriva Administrației F. Pentru M., conform dispozitivului hotărârii.
In temeiul art. 274 C. pr. Civ., urmează sa oblige parata la plata sumei de 54,3 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată exceptia inadmisibilitatii acțiunii .
Admite actiunea formulata de reclamantul L. O. cu domiciliul în loc. Valea Drăganului, nr.413, com. Poieni, jud. Cluj și cu domiciliul procesual ales în loc.O., str. D. C., nr.19, bl. C19, ap.13, jud. Bihor in contradictoriu cu parata AFP H., cu sediul in loc. H., str. H., nr. 23, jud Cluj.
Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 2974 lei achitata prin chitanta seria TS 6, nr. 8011941 eliberata la data de_, cu dobanda legala calculata la aceasta suma începand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Admite cererea de chemare in garantie formulată de pârâtă.
Obliga chemata in garantie A. F. PENTRU M. cu sediul in B., Spaliul I., nr 294, corpA, sector 6, sa plateasca paratei suma de 2974 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 54,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. A. B.
Red.R.M./C.B.
4 ex./_