Sentința civilă nr. 15247/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15247/2013

Ședința publică din 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B.

G.

Z.

Grefier C.

S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta

B. C. R. - CU D. R. A. LA A. BARA Smaranda și pe pârât A. F.

P. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Bara Smaranda, lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei chitanța nr.38/_ în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocațial și dovada procedurii prealabile și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei A. F. P. a mun. C. -N. la restituirea sumei de 2.671 lei și dobânda legală aferentă. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar.

I N ST A N Ț A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta B.

C. -R. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F.

  1. C. -N. .

    Reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.002 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța TS83A nr.7698100 /_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.

    În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

    Pârâta A. F. P. C. N. nu a formulat întâmpinare.

    La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

    Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

    Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

    Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

    În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a

    ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

    Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art.

    110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

    În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite cererea formulată de reclamanta B. C. -R., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Smaranda Bara, din C. -N., str. B-dul E. nr.21-23 în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. N., cu sediul în C. -N., str. P-ța A.

    I. nr.19, jud. C. .

    Obligă pe pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantei suma încasată, respectiv 1.002 lei, achitată cu titlu de taxă poluare potrivit chitanței seria TS83A nr.7698100 /_ cu dobânda legală la această sumă, începând cu data de emiterii chitanței până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma plătită de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 439,3 lei.

    Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2013.

    Președinte,

    1. G. Z.

      Grefier,

    2. S.

red. B.G.Z./dacxt. C.S. 4 ex/ 19 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15247/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare