Sentința civilă nr. 15368/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15368/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. | -A. | C. |
Grefier C. -S. | Ș. |
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. S. M. și pe pârât I. P. J. C. - S.
P. C. R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ reclamantul a depus la dosar un înscris la care anexează adresa nr. 31381/_ emisă de pârâtă, chitanța nr. 519609108/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei, chitanța nr. 519609105/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._, reclamantul P. S. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S. P. C. -R. P. DE C.
INMATRICULARI AUTOVEHICULE, înmatricularea autovehiculului proprietatea reclamantei, marca HONDA CR-V cu serie șasiu JHLRD1750WC228842, fără plata taxei pentru emisiile poluante.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
Pârâta I. P. județului C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculări a A., legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare. Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca HONDA CR-V cu serie șasiu JHLRD1750WC228842.
Reclamantul a solicitat înmatricularea autovehiculului în România, fără a fi achitată taxa specială, iar prin adresa nr. 31381/_ (f. 22) emisă de către pârâtă, i s-a pus în vedere să achite, în temeiul Legii 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .
Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării apreciem că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T.
c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_
, potrivit ar t. I d in ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianu ar ie 2012 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1)din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se su spend ă p ân ă l a 1 ianu ar ie 2013.
În prezen t, ef ec tele suspend ăr ii an ter ior menț ion ate au înce tat cu d ata
de_ .
Cererea de înmatriculare a fost formulată la data de_ așa cum rezultă din scriptul depuse la fila 22, astfel că în vederea înmatriculării reclamantul are obligația achitării taxei de poluare.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. S. M., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.
C. D., nr. 25, ap.13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P.
J. C. - S. P. C. -R. P. DE C. INMATRICULARI AUTOVEHICULE
., cu sediul în C. -N., str. B-dul 21 D. 1989, nr. 58, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Grefier,
C. -S. Ș.
RED./DACT./CC/CȘ_ /4ex.