Sentința civilă nr. 15533/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15533/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. I. și pe pârât A. F. P. A M. T., J. C., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de_ , reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. T. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1438 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. T. .

Pârâta a formulat întâmpinare (f.16-17)

prin care a prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având în vedere că acțiunea este înregistrată după data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009.

Astfel, la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire în integralitate a taxei care să-i fie protejat de lege întrucât a achitat taxa pe poluare în baza unei decizii de calcul emisă la cererea reclamantului, necontestată de acesta. Este de observat că în conformitate cu Legea nr. 9/2012, în vigoare la data înregistrării cererii reclamantul avea dreptul de a solicita doar restituirea diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante. Doar acest drept este unul legitim, care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ și cu respectarea procedurii contenciosului administrativ.

În concret, dreptul de care se poate prevala reclamantul potrivit legii este doar acela de a solicita pe cale administrativă diferența, astfel cum dispune art. 12

din Legea nr. 9/2012 iar fără parcurgerea acestei proceduri, acțiunea de față apare ca fiind inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii deoarece la data nașterii raportului juridic privind restituirea sumei nu există temei legal pentru restituire, OUG nr. 50/2008 act normativ în temeiul căreia a fost încasată fiind în vigoare. De asemenea, acțiunea nu este întemeiată întrucât nu a făcut dovada că a solicitat diferența și care este cuantumul pretins.

În acest context, se arată că atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva 77/328/CE nu interzis perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.

În susținerea acestui punct de vedere invocă și prevederile art. 33 din Directiva a șasea a CCE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitare pe cifra de afaceri - sistemul comun privind TVA, baza unitară de stabilire, care reglementează "fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri"; Menționează că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.

Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în Romania iar taxa este percepută pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că aceasta tranzitează o frontieră. În aceeași ordine de idei, solicită instanței să rețină că taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Prin aceeași întâmpinare, parata a formulat o cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M.

solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea, să dispună obligarea chematului în garanție să restituie Administrației F. P. T., în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" deschis pe numele Administrației F. pentru M., sumele la plata cărora va fi obligată pârâta a le achita (taxă pe poluare)+ dobânda legala aferenta de la data achitării si până la data restituirii.

Cererea a fost motivată pe dispozițiile art.1 din OUG nr. 50/2008 conform cărora, " prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."

Apreciază că, în caz de admitere a acțiunii în contradictoriu cu A. F.

P. T., pârâta nu va avea posibilitatea să restituie taxa pe poluare solicitată, decât dacă, suma plătită în contul beneficiarului FONDUL PENTRU M. (a se vedea chitanța anexată de reclamanta la dosarul cauzei), se va vira de către beneficiar în contul pârâtei.

În drept, au fost invocate: art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 12 din Legea nr. 9/2012, Ordinul comun nr. 85/62 din_ .

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1438 lei la A. F. P. T. conform chitanței seria TS nr.5443737/_

.

Pentru a beneficia de restituirea taxei de poluare achitată conform susținerilor sale, reclamantul avea obligația justificării pretențiilor sale în baza

art.129 Cod procedură civilă, depunând certificatul de proveniență UE al autoturismului deoarece doar pentru aceste mașini s-a constatat caracterul discriminatoriu al taxei și restrângerea libertății care a stat la baza constituirii comunității europene.

Deși a fost citat cu această mențiune, reclamantul nu a depus la dosar înscrisul necesar, astfel că cererea de chemare în judecată va fi respinsă.

In raport de soluția pronunțată pe cererea principala, tribunalul va respinge cererea de chemare in garanție.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. I. domiciliat în C. T., str. G. B., nr. 24 jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. cu sediul în T., Piața R. nr. 15 B, jud. C. .

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. .

Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

L. M.

L.M. 03 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15533/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare