Sentința civilă nr. 15652/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.15652/2013

Ședința publică din 25 noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: M. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta R. D., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN.C. -N. (în prezent A. JUDEȚEANĂ A F. P. C. ).

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Totodată instanța constată faptul că, la data de 12 noiembrie 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței, din partea reclamantei o cerere de repunere pe rol a cauzei, dovada plății taxei, răspunsul de la Instituția Prefectului jud.C., Decizia de calcul al taxei de poluare, copia cărții de identitate a autovehiculului și taxă judiciară de timbru în valoare de 19 lei.

Instanța constată că cererea de repunere pe rol este taxată corespunzător.

Instanța, deliberând admite cererea de repunere pe rol a cauzei și lasă cauza în pronunțare față de actele existente la dosar.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta R. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a M. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1076 lei reprezentând taxa de poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDD1690311J967501, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data achitării taxei_ și până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, a achiziționat în anul 2011 autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDD1690311J967501,

dintr-un stat membru al Uniunii Europene. În momentul în care a dorit să-și înmatriculeze autoturismul pe numele său, i s-a prezentat o decizie de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, în sumă de 1076 lei, taxă pe care a achitat- o la Trezoreria Mun. C. -N., cu chitanța nr. 3976717 din data de_ .

Ulterior a solicitat pârâtei restituirea integrală a sumei de 1076 lei, pe motiv că această tacă este ilegală și discriminatorie însă pârâta a refuzat să răspundă în vreun fel sau altul în termen de 30 de zile.

Consideră reclamanta că, refuzul pârâtei de restituirea a acestei taxe este în contradicție cu dispozițiile art. 90 par.1 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa depoluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor. Taxa de poluare este contrara si practicii CJCE. Mai mult în prezent Comisia Europeana a demarat procedura de infrigement pe baza OUG 218/2008 respectiv cuantumul prea mare al taxei coroborat cu scutiri acordate industriei auto autohtone .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, art. 148 alin.2 Constituție, art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U.E.

Pârâta A. F. P. a mun. C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală arătând că, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte că, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de poluare ar fi fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, astfel că, art. 90 din Tratatul C.E. nu este aplicabil în speța de față. Prin urmare, nici soluțiile în cauzele T. și Nisipeanu nu pot fi valorificate în sprijinul poziției reclamantei, deoarece, reclamanta a achiziționat un autoturism nou de pe teritoriu României, chiar dacă este de producție străină, acesta nemaifiind înmatriculat. (f.21).

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul retine următoarele :

Pe fondul acțiunii reține că, reclamanta a achiziționat în anul 2011 autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDD1690311J967501, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia a

fost obligată să achite suma de 1.076 lei cu titlu de taxă de poluare, sumă achitată la Trezoreria M. C. -N. (f.43). A solicitat pârâtei restituirea taxei, însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 56058 a refuzat restituirea (f.8)

Considerând această taxă discriminatorie și contrară normelor europene a promovat prezenta acțiune.

Prin Decizia din cauza C-402/09, T. împotriva României CJUE a stabilit în mod neechivoc că, taxa pe poluare stabilită de legiuitorul roman este contrară dreptului Uniunii Europene, însă, trebuie menționat că nu este vorba de orice taxă de poluare. Urmează să subliniem importanța hotărârii, dând citire celor mai relevante părți din aceasta.

Astfel, s-a reținut că "Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

Reglementarea română - OUG nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în speță este aplicabilă OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi si vehiculele de ocazie.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne fată de concurenta dintre produsele care se află deja pe piața internă si produsele din import, în continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că, vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale. Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și cele de ocazie

similare, înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG 50/2008.

D. nul T., resortisant român, locuiește în România și a cumpărat un automobil de ocazie în Germania, în iulie 2008, la prețul de 6600 de euro. Acest vehicul avea o capacitate cilindrică de 2155 cm3 și respecta norma de poluare Euro 2. Fabricat în 1997, vehiculul respectiv a fost înmatriculat în Germania în același an. Pentru a putea să înmatriculeze acest vehicul în România, domnul T. a trebuit să plătească suma de 7595 de lei (aproape 2200 de euro) ca taxă pe poluare. Apreciind că taxa este contrară dreptului Uniunii, domnul T. a solicitat restituirea sumei plătite. Astfel, acesta invocă faptul că taxa este incompatibilă cu dreptul Uniunii, întrucât este aplicată tuturor vehiculelor de ocazie importate în România dintr-un alt stat membru si înmatriculate pentru prima dată în România, în condițiile în care, în cazul vehiculelor similare deja înmatriculate în România, această taxă nu este aplicată cu ocazia revânzării lor ca vehicule de ocazie.

Tribunalul Sibiu (România), sesizat cu litigiul, adresează Curții de Justiție întrebări cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național în această privință, Curtea constată că, reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii, întrucât, ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului si asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că, reglementarea română are ca efect faptul că, vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Curtea apreciază că, dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.";

Prin urmare, pentru ca taxa de poluare să fie contrară dreptului comunitar trebuie ca aceasta să fie discriminatorie față vehiculele de ocazie importate din alte țări membre, în timp ce aceleași vehicule de ocazie, dar cumpărate din România, nu sunt supuse acestei taxe. În speță, autovehicul cumpărat de către reclamantă, este un autovehicul nou și nu uzat și nu a mai fost suspus anterior unei înmatriculări.

Potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008, plata taxei de poluare este obligatorie pentru toate vehiculele noi supuse primei înmatriculări în România, astfel că, această obligație nu este contrară dreptului comunitar.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că, acțiunea reclamantei este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R.

D.

, cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. "Teaha, Fuzesi & Partners";, situat în C. -N., str. N. T. nr. 22, ap. 11, jud. C., în contradictoriu cu pârâta

A. F. P. A M. C. -N. (în prezent A. Județeană a F.

P. C. ), cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. . Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

I. N. B. M. B.

Red. 4 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15652/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare