Sentința civilă nr. 1567/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1567/CA/2013
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. P. și pe pârâta A. F. P. N., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat la data de 12 septembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în scris, în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul S. P., a chemat în judecată pe pârâta A. F. P. a Orașului N., prin care a solicitat să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă la data de_ de către Agenția Națională de Administrare Fiscală-A. F. P. a Orașului N. privitoare la calculul taxei de poluare pentru autovehicule; obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de poluare, în sumă de 2338 lei; acordarea dobânzilor legale de la data plății taxei de poluare înmatriculare-_ și până la restituirea efectivă, actualizată cu indicele de inflație și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar.
A arătat că în fapt, ca urmare a achiziționării la data de_ a unui autoturism marca Audi, an fabricație 1996, importat din Franța, înmatriculat în România în data de_ (conform cărții de identitate a vehiculului), a achitat cu ocazia primei înmatriculări în România suma de 2338 lei, reprezentând taxa de poluare, sumă ce i-a fost percepută în conformitate cu prevederile OUG 50/2008, art. 214 indice 1 și 213 indice 3 din Codul fiscal, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 343/2006.
Potrivit art. 23 din Tratatul CE, sunt interzise taxele vamale sau cu efect de taxe echivalente acestora în relațiile dintre statele membre UE, iar prin dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE sunt interzise taxele interne discriminatorii pentru a se asigura libera circulație a mărfurilor între aceleași state.
Taxa de poluare în forma reglementată de OUG 50/2008, a fost percepută pentru protecția mediului. Ea nu este prevăzută ca un impozit direct, dar prin efectele sale dobândește acest caracter.
Prin modificările aduse OUG 50/2008 taxa de poluare s-a transformat într-o taxă discriminatorie, fapt ce rezultă atât din expunerea de motive la OUG 218/2008, cât și din articolele II și III ale aceluiași act normativ.
Astfel, s-a înțeles să se excepteze de la plata taxei de poluare anumite autovehicule cu capacitate cilindrică sub 2000 cmc, cu motivarea că măsura s-a luat pentru păstrarea locurilor de munca din industria automobilelor, și că este destinată susținerii sectorului de automobile interne. Scutirea de plată pentru autovehiculele menționate la art. III alin. 1 din OUG 218/2009 nu se bazează pe elemente obiective, ci pe considerente protecționiste, motiv pentru care această normă este contrară dispozițiilor art. 23 și art. 90 din tratatul CE.
În acest context, apreciază că se impune înlăturarea de la aplicare a normei interne discriminatoare, cu consecința anulării actului administrative fiscal atacat și restituirea plății efectuate nelegal, cu dobânzile legale aferente.
Față de cele menționate, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar.
Recent, Curtea de Justiție a Comunității Europene, cu sediul la Luxemburg, a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza C_ I. Tatu Împotriva României, prin care a statuat că atât taxa de primă înmatriculare cât și taxa de poluare stabilita de OUG nr. 50/2008, așa cum a fost modificată în decembrie 2009 și aprobată prin Legea nr. 140/2011 sunt nelegale, contravenind legislației europene, respectiv art.
110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Principiul supremației dreptului European determină concluzia că aceste ultime dispoziții legale prevalează dreptului intern.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 7, art. 8 alin. l art. 10 alin. l și 3, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 23 paragraful 1, art. 25 și art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 3 din Directiva 92/12, Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene împotriva Poloniei; C-313/05 din data de_, art. 205 și următoarele, art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, republicată privind Codul de procedură fiscală, dispozițiile art. 1084 raportat la art. 1082 din Codul civil.
Direcția Generala a F. P. Bistrita-N., în numele pârâtei A. F.
P. a orașului N., în temeiul art. 115 - 118 din Codul de proc. civ. a formulat întâmpinare față de acțiunea intentată de reclamant, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată, a acțiunii formulată de reclamant.
S-a arătat că prin acțiune reclamantul a solicitat instanței de judecată să dispună restituirea taxei în cuantum de 2338 lei, plata dobânzii aferente, cu cheltuieli de judecata.
S-a arătat că în fapt, reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene și pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite taxa pe poluare.
Reclamantul consideră că taxa percepută este nelegala și solicita restituirea ei.
În fapt, taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.
Potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Întrucât din punctul de vedere al dreptului comunitar taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criterii obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție (CJCE) a arătat că o consecința a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecința i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată încorporată într-un autovehicul național similar.
Cât privește o comparație cu privire la autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 110 din tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului comunitar.
În speță se impune a se stabili dacă adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 este conformă cu tratatul precum și cu jurisprudența CJCE.
Referitor la art. 110 din tratat, CJCE a apreciat că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinate exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceste excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate. Prin urmare se poate retine că taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 110 din tratat.
Textul art. 25 din tratat interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.
Cu privire la natura taxei pe poluare CJCE s-a pronunțat, statuând că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vedere punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din tratat. Susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa pe poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului, astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.
În cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei, așa cum a fost reglementată de Codul fiscal, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsura ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul că înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Prin urmare, dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare.
Reclamantul a solicitat obligarea la restituirea taxei de poluare, precum și a dobânzii, la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare.
Cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9, din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede că "dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
Direcția Generală a F. P. Bistrița-N., în numele Administrației F.
P. N. a formulat cerere de chemare în garanție, a Administrației F. pentru M.
, prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamantul S. P., în cuantum de 2338 lei, a dobânzilor aferente și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă, pentru considerentele de mai jos.
Reclamantul a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2338 lei, reprezentând taxa pe poluare, plata dobânzii aferente, cu cheltuieli de judecată.
Taxa achitată de reclamant a fost încasată la_ de către organul fiscal competent în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Din dispozițiile art. 1, alin. 1 si art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul
Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5, alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ".
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că
reclamantul
S. P. a achiziționat un autoturism second-hand marca Audi dintr-un stat membru UE (Franța), pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 2.338 lei, conform chitanței seria TS5 nr.0460154/_ (f.11), emisă de Trezoreria N., sumă ce nu i-a fost restituită.
Examinând fondul cauzei, instanța a reținut că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin
raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a
impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri
fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de _
.
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru
considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe (cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, art.1, art.3 din OG nr. 13/2011, art.1535 din Legea nr.287/2009 - impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal
teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P., conform dispozitivului prezentei sentințe.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (f.3,4).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. P. , în contradictoriu cu pârâta A. F. P. N. și în consecință:
-obligă pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantului suma de
2.338 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P. N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., și obligă chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 2.338 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.
-obligă pârâta A. F. P. N. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
-obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. R. M.
Red/dact G.A./R.M.
_
