Sentința civilă nr. 15708/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.15708/2013

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: L. C. Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC H. și chemata în garanție ADMINSITRAȚIA F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 18 noiembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul B. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc H. (fosta A. F. P. a orașului H. ), anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare 16 din_ emisă de pârât, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.639 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective a acestia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, certificat ce înmatriculare a autoturismului, cartea de identitate a autoturismului, corespondență purtată cu SFO H. .

Pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc H. (fosta A. F. P. a orașului H. ) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de_, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtei restituirea parțială a taxei.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâtul a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâtul S.F.O. H. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la A. F. pentru M., și se gestionează de către această instituție.

Chemata în garanție A. F. pentru M., nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.639 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8DZ1A048957, conform chitanței seria TS4A nr. 7585584 din data de_, la Trezoreria H. (fila 13).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei S.F.O. H. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat

restituirea taxei de poluare, pârâtul prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ nr. 2944/R a solicitat restituirea taxei (fila 20).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, și în consecință, va dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare 16/_ emisă de pârât, pârâtul

S.F.O. H., urmând a fi obligat să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.639 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data restituirii efective și întrucât taxa a fost plătită de reclamant în contul deschis sub denumirea de "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";, taxă ce se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție și în consecință, în temeiul art. 60-62 C. pr. Civ va admite

cererea de chemare în garanție împotriva Administrației F. Pentru M., conform dispozitivului hotărârii.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâtul căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 339,3 lei (filele 5 și 16).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.

I.

, cu domiciliul în H., strt. Moților nr. 6, judf. Cluj, cu domiciliul procesual ales la cabinetul Individual Avocat M. S. cu sediul situat în H., str. A. I. nr. 6, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc H. (fosta A. F. P. a orașului H. ), cu sediul în H., str. H. nr. 23, jud. Cluj și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare 16/_ emisă de

pârât.

Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 2.639 lei cu titlu de taxă

de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc H. (fosta A. F. P. a orașului H. ) împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. și în consecință

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtului suma de 2.639 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată restituită reclamantului cu dobânda legala calculata la aceasta sumă începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. A. T.

Red. 5 ex./L.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15708/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare