Sentința civilă nr. 15752/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 15752/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul SA și pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj- Serviciul Fiscal T., chemat în garanție Administrația F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă .
De asemenea, se constată că s-a comunicat întâmpinarea și cererea de chemare în garanție cu chemata în garanție care nu a formulat întâmpinare.
Față de excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, instanța reține că taxa a cărei restituire se solicită a fost achitată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, precum și faptul că nu a fost contestat cuantumul acesteia, motiv pentru care, respinge excepția.
Mai mult, în cauză nu se pune problema calculării greșite a taxei de poluare în raport cu normele legale în vigoare. La baza pretențiilor reclamantului stă neconformitatea legislației românești cu legislația europeană în raport cu instituirea taxei de poluare, aspect constatat prin Cauza T. de către CJUE în aprilie 2011, prin urmare, instanța apreciază că pretențiile reclamantului în această situație pot fi analizate și pe calea prezentei proceduri. Ca urmare excepția va fi respinsă.
În temeiul art. 394 NCPC Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare pe fond, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Reține că prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2013
pe rolul Tribunalul Cluj reclamantul SA a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj- Serviciul Fiscal
T. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5441 lei achitată cu titlul de taxă de specială de înmatriculare vehicule cu titlu de specială pentru înmatriculare vehicule, conform chitanței, nr.7579255 la_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, pentru a-și înmatricula în România un autoturism, deja înmatriculat într-un stat membru al UE i s-a solicitat achitarea unei taxe poluare, calculată la suma de 5441 lei și pe care a achitat-o cu chitanța nr. 7579255 din_ . Reclamantul consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE,
care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei speciale de înmatriculare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta A.F.P. T. a formulat întâmpinare,
solicitând respingerea cererii, în principal în baza excepției inadmisibilității iar în subsidiar, pe fond ca neîntemeiată.
Cu referire la inadmisibilitate s-a arătat că nu s-a contestat în termen decizia de calcul a taxei de poluare.
Pe fond s-a invocat că normele legale care au instituit taxa de poluare sunt conforme cu legislația europeană.
Astfel, dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.
Totodată a formulat și cerere de chemare în garanție împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru M. .
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN BORA cu nr. de identificare WVWZZZ1JZW479783 an fabricație 2002, autoturism înmatriculat anterior în Uniunea Europeană.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite suma de 5441 lei, cu titlul de taxă de primă înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice T., conform chitanței nr. 7579266 din data de_ (fila 4 dosar).
Taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal.
Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr.
110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima Înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea
juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice
T. de a dispune restituirea acesteia.
Instanța reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Totodată restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță .Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată față de pârâtă.
În baza art. 453 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând, taxă timbru și timbru judiciar.
Față de cererea de chemare în garanție, instanța apreciază că aceasta este
neîntemeiată.
Taxa de prima înmatriculare a fost achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal nu a fost virată la dispoziția și în contul Administrației F. de mediu, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.72 și urm Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul SA cu domiciliul în
T., V., nr.8, jud. Cluj împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. cu sediul în T., P. R., nr.15 B, jud. Cluj și
în consecință:
Obligă pârâta A.F.P T. să restituie reclamantului suma de 5441 lei achitată cu titlu de specială pentru înmatriculare vehicule, conform chitanței, nr.7579255 la_ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru M. cu sediul în B., S. I.
, nr.294 Corp A, sector 6 .
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, Ana-SS
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 28 noiembrie 2013 Red. S.S./ Tehnored. C.H. 5 ex./ 2 noiembrie 2013