Sentința civilă nr. 15781/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 15781/2013
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. C. și pe pârâta A. F. P. A M. C. -N. (în prezent A. JUDEȚEANĂ A F. P. C. ), cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
P. edura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că, mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată, precizată și înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, la data de_, reclamanta C. C. a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei A. F. P. a Municipiului C. -N. (în prezent A. Județeană a F. P. C. ), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1 lei achitată cu titlu de taxă specială de prima înmatriculare, sumă actualizată cu dobânda legală, de la data efectuării plății și până la data restituirii integrale, conf. art. 3 al. 3 din OG. 9/2000, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2008 a achiziționat un autovehicul marca JEEP, cu nr. de identificare 1J8HCE8M87Y590886, dintr-un stat membru al U.E., iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată la plata sumei a cărei restituire o solicită. A solicitat pârâtei restituirea sumei încasate cu încălcarea normelor comunitare și eliberarea unor copii a dosarului ce a stat la baza înmatriculării însă pârâta a refuzat restituirea și eliberarea copiilor solicitate.
Reclamanta a arătat că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită.
Deși legal citată, pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. (în prezent A. Județeană a F. P. C. ) nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:
Pe fond reține că reclamanta a achiziționat un autoturism marca JEEP, cu nr. de identificare 1J8HCE8M87Y590886, dintr-un stat membru al U.E., iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să achite suma de 5.369 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o cu chitanța nr. 1078714/_ la AFP C. -N. (f. 13).
La data de_, prin serviciul registratură reclamanta a depus la dosar o precizare a acțiunii, prin care solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5369 lei, achitată conf. chitanței 1078714/_, cu dobânda legală în materie fiscală, și în subsidiar, cu dobânda legală în materie civilă, de la data plății și până la data restituirii integrale, cu cheltuieli de judecată. (f.9)
Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamanta s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, pârâta comunicându-i refuzul sau expres de restituire conform adresei nr. 71365/_ (f. 12) .
Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă
impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun. C. -N. de a dispune restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță si pana la data restituirii sale integrale.
Având în vedere cele mai sus reținute, instanța va admite acțiunea și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 5369 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Se va face aplic. art. 274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta C. C. , cu dom. în C. -N., str. G. Grigorescu nr.122, CNP 2.
, cu domiciliul procesual ales în C. -N., Calea D. nr. 97, ap. 15, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. (în prezent A. Județeană a F. P. C. ), cu sediul în C. -N., Piața A.
I. nr. 19, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 5.369 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
I. N. B. M. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
_