Sentința civilă nr. 15786/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15786/2013

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: L. A. C. Grefier: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamatului M. I., av. Zdroba I. ela Victoria în substituirea av. Ploscar Loredana M., ambele cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind reclamantul și pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reprezentanta reclamantului M. I. învederează instanței că nu are alte cereri de formulat ori excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta reclamantului M. I., solicită instanței admiterea acțiunii, pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul M. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. (fosta A. F. P. a mun. C. -N. ), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2439 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală calculată de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, decizia de calcul a taxei de poluare, certificatul de înmatriculare a autoturismului, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare-cumpărare, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

La data de_, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită introducerea în cauză a Administrației F. pentru M. în calitate de chemată în garanție (f.16).

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.439 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Opel tip Astra, cu nr. de identificare WOLOTGF3512017502, conform chitanței seria TS5 nr. 3141375 din data de _

, la Trezoreria M. C. -N. (fila 6).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei

A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 67113 s-a arătat că taxa achitată are temei legal și nu poate face obiectul unei restituirii (fila 5).

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor

- unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau

ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.439 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data restituirii efective.

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamant și chemata în garanție instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. . Aceasta cu atât mai mult cu cât doar cel ce ar putea cădea în pretenții are deschisă calea formulării unei cereri de chemare în garanție, ori reclamantul a avut câștig de cauză și prin urmare nu se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către reclamant.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 339,3 lei (filele 4 și 24).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.

I.

, cu domiciliul în C. -N., str. G. nr. 16, bl. G17, sc. II, ap. 14, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. (fosta A.

F. P. a mun. C. -N. ), cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.439 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. A. B.

Red. 5 ex./L.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15786/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare