Sentința civilă nr. 15928/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15928/2013

Ședința publică de la 02 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B.

G.

Z.

Grefier C.

S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant

T. ANA și pe pârât A. F. P. D., chemat în garanție A. F. PENTRU

M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta T. ANA a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P.

D. .

Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 8186 lei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehiculul său, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

Pârâta A. F. P. D. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii arătând că acțiunea este neîntemeiată.

În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A.

F. PENTRU M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate Legea nr. 9/2012.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

În speță, acțiunea este admisibilă întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.

Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de

piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art.

110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

Ulterior abrogării OUG nr. 50/2008, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, dar situația nu s-a schimbat din punct de vedere juridic, având în vedere că, la fel ca și OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 (art. 4 alin. 1) impune, în sarcina cumpărătorului unui autovehicul de ocazie înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât România, obligația de plată a unei taxe substanțiale, și nu impune aceeași obligație în cazul cumpărării unui autovehicul de ocazie înmatriculat deja în România. Prin urmare și această lege este contrară art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (ex. art. 90 din Tratatul CE), fiind după cum am arătat, exact situația avută în vedere de Curte în cauza T. împotriva României.

În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate de reclamantă. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantei și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.

Având în vedere că potrivit Legii nr.9/2012, această taxă se face venit la A. F. PENTRU M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, cu dobânda legală.

În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite cererea formulată de reclamanta T. ANA, domiciliată în Comuna U. aș, sat

B. nr.187, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D., cu sediul în D.

, str. M. E. nr.2, jud. C. .

Obligă pe pârâta A. F. P. D. să restituie reclamantei suma de 8186 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă pentru emisii poluante, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței TS8 nr. 6072157/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P.

D. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B.

, str. S. I., nr. 294, sector 6.

Obligă pe chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A.

  1. P. D. suma de 8186 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013.

    Președinte,

    1. G. Z.

      Grefier,

    2. S.

red. B.G.Z/dact. C.S.

5 ex/ 03 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15928/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare