Sentința civilă nr. 15934/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15934/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. | G. | Z. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant UREȘANR. D. CU DP A. și pe pârât A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat P. B., lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în temeiul art.
131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei chitanța nr.293/2013 în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocațial și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 2.641 lei cu titlu de taxă poluare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul UREȘANR. D. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P. C. N. ..
Reclamantul a solicitat și a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehiculul său, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei. În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, pentru înmatricularea acestuia în România fiind necesară plata unei taxe pentru emisii poluante.
Până în data de_ plata acestei taxe era impusă conform Legii nr. 9/2012 și OUG nr. doar autovehiculelor înmatriculate inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, decât România.
Obligația de plată a unei taxe similare, (taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008) a fost analizată de Curtea europeană de justiție în cauzele T. și Nisipeanu reținându-se că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Începând cu data de_ plata acestei taxe a fost impusă cu privire la înmatricularea tuturor autovehiculelor fără să se facă nicio diferențiere după cum au fost sau nu înmatriculate inițial într-un alt stat al Uniunii Europene.
În consecință, după data de_, nu mai există discriminarea avută în vedere de Curtea europeană de justiție în cauzele T. și Nisipeanu, neexistând nicio contradicție între prevederile conținute în dreptul național și prevederile dreptului comunitar.
În aceste condiții, instanța constată că nu există niciun temei pentru restituirea taxei achitate de reclamant, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul UREȘANR.
cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. R. nr.1, ap.6/2, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. N., cu sediul în C. -N., str. P-ța A. I. nr.19, jud. C.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din 02 Decembrie 2013.
Președinte,
G. Z.
Grefier,
S.
red. B.G.Z/dact. C.S. 4 ex/ Decembrie 2013