Sentința civilă nr. 1598/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1598/2013

Ședința publică de la 01 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L. GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. R. V. și pe pârât A. F. P. a M. T., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de

1 leu (f. 19), dar nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Față de neîndeplinirea obligației menționate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări a acțiunii și reține cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14 septembrie 2012 reclamantul B. R. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.

  1. P. T., restituirea sumei de 3326 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

    În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

    La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

    Pentru termenul de judecată din data de 1 februarie 2013 reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată, în sumă de 1 leu și timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f. 19 dosar).

    1

    Față de împrejurarea că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada privind achitarea taxei menționate, Tribunalul, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii.

    În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat.

    Dacă taxa judiciară nu a fost achitată în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată în cuantumul legal.

    1. . 3 al aceluiași articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Raportat la considerentele mai sus invocate, Tribunalul apreciază că excepția este întemeiată astfel că în temeiul art. 137 C.pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția insuficientei timbrări, invocată de către instanță din oficiu și va anula ca insuficient timbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.

R. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. Cluj- Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrări, invocată de către instanță din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. R. V. , cu domiciliul în T., str. C. Roman, nr. 10, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. T., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piața R., nr. 15B, jud. Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 01 februarie 2013.

Președinte,

E. L.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 13 Februarie 2013

Red. L.E. /tehnored. C.H. 4 ex./_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1598/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare