Sentința civilă nr. 16158/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 16158/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE C.

-V.

B.

Grefier L.

M.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. A. și pe pârât A. F. P. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. Violeta Borsan, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul constată că, potrivit art. 10 alin.1 din Legea 554/2004, modificată, și art. 109 C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare, precum și răspunsul primit de la Instituția Prefectului jud. C. și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de_ , reclamantul O. A. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5131 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. C. -N. .

Pârâtul deși legal citat, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu și-a formulat în scris poziția procesuală.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Reclamantul a achiziționat două autoturisme care au mai fost anterior înmatriculate in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008 o taxă de poluare în cuantum de 5131 lei la A. F. P. C. -N.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.

IN temeiul disp. art. 453 Cod pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 339 lei cheltuieli de judecată constând din onorariul avocațial, taxa de timbru și timbru judiciar.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.

A. cu domiciliul ales în C. -N., str.P. R., nr.4, ap.4 prin av. Borșan Violeta împotriva pârâtei A. F. P. C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5131 lei taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și 339 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

L. M.

L.M. 18 Decembrie 2013 Red./Dact. CB/LM

4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16158/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare