Sentința civilă nr. 1621/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1621/2013
Ședința publică din data de 24 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul SC M. P. S. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. N. , având ca obiect despăgubire - restituire taxă emisii poluante.
Cauza s-a judecat în fond la data de 17 septembrie 2013, concluziile reprezentantului reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC M. P. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. N., solicitând anularea actului administrativ nr. 30121/_ și restituirea taxei pentru emisii poluante pentru autoturisme în sumă de 9713 lei, cu plata dobânzilor cu plata dobânzilor legale calculate din data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Direcția Generală a F. P. Bistrița-N.
a formulat întâmpinare
, pentru pârâta A.
F. P. N.
, prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând anularea refuzului de restituire a taxei pe emisiile poluante
, materializat prin adresa nr. 30121/0_
, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând anularea refuzului de restituire a taxei pe emisiile poluante, materializat prin adresa nr. 30121/0_ se arată că acest capăt de cerere este inadmisibil, având în vedere faptul că refuzul de restituire a cărui anulare se solicită nu este act administrativ în sensul dispozițiilor art. 41 Cod procedură fiscală.
Pe fond se arată că raportat la dispoziții Legii nr.9/2012 se învederează că autovehiculul achiziționat de către reclamant/ă s-a înmatriculat pentru prima oară în România, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost achitată de către reclamant/ă care a și înmatriculat autovehiculul, autovehiculul achiziționat ș înmatriculat nu intră în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant/ă, era supus aplicării și plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule .
In contradictoriu cu reclamantul/a se arată că dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu au fost și nu sunt în contradicție cu normele comunitare, scopul instituiri acesteia fiind acela de a contribui cu sumele încasate, la asigurarea
protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și de asemenea nu este discriminatorie.
In lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre, au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Nu trebuie omis faptul că în urma notificărilor emise de către Comisia Europeana către Guvernul României, au avut loc consultări pentru alinierea actului normativ legislației comunitare, astfel încât taxa pe poluare devenită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule să nu fie contrară acesteia, o prima chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementarilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului Comunitatea Europeană exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementari proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar.
Totodată în nota de fundamentare a noului act normativ privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Cu toate acestea, art.90 din Tratat, actualmente art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuat nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criterii obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Conform dispozițiilor cuprinse in art.1 alin.(2) din Legea nr.9/2012 sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul
F. pentru M. și se gestionează de către A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate.
Curtea Europeana de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea Curtea Europeană de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.
Apoi, obiectivul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este protejarea mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având un caracter adecvat scopului propus. Principala critică adusă noului sistem de taxare de către reclamant/ă este aceea că în realitate nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculelor deja existente în parcul auto național.
Sub acest aspect se arată că este relevantă decizia Curții Europene de Justiție în cauza C- 345/93 Nunes Tadeu, parag.20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai
mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporate într-un autovehicul național similar.
Ori, actualul act normativ ce reglementează taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule a cărui restituire se solicită este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care în plus pot fi contestate de contribuabil daca autovehiculul s-a depreciat într-o măsura mai mare decât cea indicată de grila fixă.
Tot în contradictoriu cu reclamantul/a se arată cu privire la comparația invocata vis-â-vis de autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat ca o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din Tratatul Comunității Europene, actualmente art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Pe de altă parte se arată că prin noul act normativ în baza căruia a fost percepută taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule de la reclamant/ă este respectat și principiul transparenței, deoarece această taxă este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii cuantumul posibil al taxei pe poluare pentru autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.
Se mai impune a se reține de către instanță și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei pentru emisiile poluante perceput pentru autoturisme și autovehicule și anume acela de taxă pentru emisiile poluante de la autovehicule perceputa cu ocazia primei înmatriculări în România, iar nu o taxă pentru emisiile poluante de la autovehicule pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule percepută pentru reînmatricularea acestora în România.
Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționează un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește această taxă pentru emisiile poluante de la autovehicule întrucât în acest caz nu mai are de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
In situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul/a nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul Legii nr.9/2012 act normativ care respectă exigențele de compatibilitate cu art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, actualmente art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, astfel că restituirea ei nu are un temei legal.
Cât privește capătul de cerere de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată se solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de legiuitor prin dispozițiile art.274 alin.(1) Cod procedură fiscală.
În drept se invocă prevederile art.115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative si normele juridice enunțate.
De asemenea, Direcția Generală a F. P. Bistrița-N., în numele Administrației F.
P. N.,
a formulat cerere de chemare în garanție
a Administrației F. pentru M., prin care a solicitat obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitate de reclamant/ă, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a dobânzilor legale solicitate de la data achitării și până la restituirea efectivă, dacă pârâta va cădea în pretenții.
În motivare s-a arătat că este adevărat faptul că potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 9/2012 ,,stabilirea, verificarea, colectarea inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor OG nr.92/2003 privind C.procedura fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare", însă această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule așa cum se stipulează la art.1.alin.(2) din Legea nr.9/2012, se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Se mai arată că potrivit dispozițiilor art.5 alin.(3) din Legea nr.9/2012 "taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la
unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ", beneficiarul sumei încasată de la reclamant/ă este A. F. pentru M. și nu pârâta, astfel că în eventualitatea admiterii acțiunii introductive de către instanță, se apreciază că numai această chemată în garanție, beneficiara și gestionara fondului de mediu către care au fost virate și sumele reclamantului, poate să fie obligată la restituire.
De asemenea având în vedere dispozițiile art.124 alin.(2) C.procedura fiscală, care stipulează: ,,Nivelul dobânzilor este cel prevăzut la art. 120 alin.(7) și se suporta din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz sumele solicitate de plătitori", se solicită ca în situația în care se va admite acțiunea introductivă formulată și va fi obligată pârâta și la acordarea dobânzilor legale solicitate, să se admită și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în sensul de a obliga pe chemata în garanție A. F. pentru M. atât la restituirea sumei solicitate, cât și a dobânzii legale solicitate, respectiv acordate de către instanță, precum și a cheltuielilor de judecată dacă va cădea in pretenții.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.60 si următoarele, Cod procedură civilă, precum și toate actele normative și normele juridice enunțate.
Chemata în garanție A. F. pentru M.
nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând excepțiile invocate, cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă
, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la petitul de anulare a adresei nr. 30127/_
,
invocată de pârâtă
, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată și, în consecinț, va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil, întrucât înscrisul menționat nu întrunește caracteristicile prev. de art. 41 C.pr.fiscală pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Pe fond, se reține că starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să
plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Prevederile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule au intrat în vigoare la data de 13 ianuarie 2012, art.16 abrogând OUG nr.50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule, care prin art.1 alin.1 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, care constituia venit la bugetul F. pentru mediu și se gestiona de A. F. pentru
M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezulta că taxa pe poluare fusese instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituia un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Sub aspectul compatibilității acestui act normativ, respectiv OUG nr.50/2008, cu reglementările comunitare, unanim s-a admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile
interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate
acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012 s-a urmărit tocmai înlăturarea discriminării indirecte instituită de OUG nr.50/2008 reținută de CJCE, așa cum mai sus, pe larg s-a arătat, prin aceea că la art.4 alin.2 s-a stipulat că " obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe..., potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării";, tribunalul reține că, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 al OUG nr.1/2012(" începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013"), nu se face altceva decât să se mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeană în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare, discriminare sesizată de către instanțele naționale raportat și la constatările Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținute în Decizia I. nr. 24 din_ .
Prin urmare, având în vedere că noua versiune a taxei pentru emisiile poluante, prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 de OUG nr.1/2012, este
echivalentă cu cea a OUG nr.50/2008, se ajunge din nou în situația în care se percepe taxa pentru înmatriculare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, în parte, în sensul că va obliga pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantei suma de 9713 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, plus dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă, conform art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009 (dobânda legală penalizatoare). Numai în această modalitate, se dă eficientă deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s-au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta A. F. P. N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 689,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art.1 alin.1 și 5 alin.1 din Legea nr. 9/2012 care dispun că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. , în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art.10 din același act normativ "stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili";, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că cel ce încasează taxa pentru emisiile poluante este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu acest titlu este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile fapt ce reiese și din dispozițiile art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012, unde se arată că " taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru
M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a F.
P. pentru pârâta A. F. P. N.
și o va obliga să plătească acesteia din urmă sumele menționate anterior - taxă pentru emisiile poluante, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cu privire la petitul de anulare a adresei nr.30127/_, invocată de Direcția Generală a F. P. Bistrița-N. pentru pârâta A. F. P.
N. .
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC
M. P. S.,
cu sediul în N., b-dul G., nr. 1A, jud. Bistrița-N. în contradictoriu cu pârâta
A. F. P. N.,
cu sediul în N., P. U., nr.3A, jud. Bistrița-N., si în consecință:
- respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr.30127/_ emisă de A. F.
P. N. ;
- obligă pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantei suma de 9713 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, plus dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului și suma de 689,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a F. P. Bistrița-N. pentru pârâta A. F. P. N. împotriva Administrației F. Pentru
M.,
cu sediul în B., str. S. I., nr.294 corp A, sector 6 și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior - taxă pentru emisiile poluante, dobândă legală și cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex