Sentința civilă nr. 16307/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 16307/2013 Ședința publică din data de 09 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. U. GREFIER: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamanta M. I., în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI INMATRICULARE A VEHICULELOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei, iar la data de_ reclamanta a depus răspuns la întâmpinare..

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, iar în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta

M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului C., S. P.

C. R. P. de C. și Înmatriculare a A. lor, obligarea pârâtei să procedeze la înmatricularea definitivă a autovehiculului marca Volkswagen cu număr de identificare WVWZ_ 659867 cumpărat dintr-un stat comunitar, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.

În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul indicat in petitul acțiunii dintr-un stat comunitar și dorește înmatricularea lui in România, însă pârâta condiționează înscrierea autovehiculului de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.

Consideră reclamanta că refuzul înmatriculării autovehiculului fără plata taxei este în contradicție cu dispozițiile art. 6-12, art. 30-37 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.

Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.

Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

În drept, s-au invocat art. 90 par. 1 și art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modificările ulteriore, art. 274 C.pr.civ.

În probațiune s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, arătând că începând cu 1 ianuarie 2013 și-a încetat aplicabilitatea OUG 1/2012, astfel încât obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine nu doar cu ocazia primei înmatriculări în România ci și cu ocazia primei transcrieri în România a dreptului de proprietate a unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de Legea 571/2003, taxa prevăzută de OUG 50/2008 sau taxa prevăzută de Legea 9/2012.

S-a mai arătat că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa pentru emisiile poluante sunt în vigoare, sunt constituționale și sunt în concordanta cu dreptul comunitar, aplicarea acestora vizând toate autoturismele rulate.

Analizând cererea formulată,în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanta a solicitat pârâtei să procedeze la înmatricularea autoturismului marca obligarea pârâtei să procedeze la înmatricularea definitivă a autovehiculului susmenționat, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzute de Legea 9/2012.

Conform răspunsului pârâtei, pârâta refuză înmatricularea autoturismului, în lipsa achitării taxei pentru emisii poluante prevăzute de Legea 9/2012.

Reclamanta pretinde că perceperea taxei menționate este nelegală, condiționând exercitarea dreptului de proprietate asupra autoturismului de plata unei taxe abuzive și discriminatorii, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

Instanța reține însă că refuzul pârâtei de a proceda la înmatricularea autoturismelor în lipsa achitării taxei pentru emisii poluante prevăzute de Legea 9/2012, după data de 1 ianuarie 2013 este legal.

Potrivit art.1 din OUG 1/2012 începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind

taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, reține instanța că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, își încetează aplicabilitatea OUG nr.1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Astfel,după data de 1 ianuarie 2013, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine nu doar cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul rulat ci și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate aupra autoturismelor rulate pentru care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de Legea 571/2003, taxa prevăzută de OUG 50/2008 sau taxa prevăzută de Legea 9/2012.

Astfel, având în vedere că taxa pentru emisii poluante se aplică în mod simetric tuturor autoturismelor rulate, la transcrierea dreptului de proprietate, fără a mai distinge dacă acestea provin din spațiul comunitar sau piața internă, considerentele pentru care reclamanta a formulat acțiunea nu mai sunt de actualitate.

În consecință, raportat la aspectele menționate, în baza art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004, art.1 și 4 din Legea 9/2012,instanța apreciază că se impune respingerea cererii formulate.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M. I., CNP

2., fara cont bancar, cu domiciliul in G., P-ța L., nr. 8, jud. C., în contradictoriu cu parata I. P. JUDETULUI C. -S. P. C. R. P. DE C. SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în C. N., B-dul 21 D. 1989, nr. 58, jud. C., CIF 4288012.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publica din data de_ .

Președinte,

P. U.

Grefier,

R. B. M.

Red.UP/tehn.MG 4 ex. 12.12.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16307/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare