Sentința civilă nr. 1635/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1635/2012

Ședința publică din data de 04 februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: A. I.

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SA S. prin administrator B. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. G. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că

acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.G.

, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.000 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pentru a-și înmatricula în România un autoturism, deja înmatriculat într-un stat membru al UE, i s-a solicitat achitarea unei taxe de poluare, calculată la suma de 9.000 lei și pe care a achitat-o la data de_ . Reclamanta consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.

În drept, au fost invocate disp.Legii nr.554/2004.

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu prev.art.3 lit.m din Legea nr.146/1997.

Pârâta A. F. P. a mun.G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008, în baza cărora a fost percepută taxa de poluare, nu contravin normelor europene, respectiv disp.art.90 din Tratatul CE.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Cererea de chemare în garanție a fost motivată în drept pe disp.art.60-63 cod pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamanta a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 9.000 lei cu chitanță la data de_ .

Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.50/2008 în forma modificată prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009. Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că taxa de poluare are temei legal, respectiv dispozițiile OUG nr.50/2008.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține că OUG nr.50/2008, în forma inițială, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.50/2008, prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că, în cauza de față, sunt încălcate dispozițiile art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene (actualmente art.110 TFUE). Disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabile, în speță, stabilesc că " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție". Mai mult Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale

de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Dacă inițial, scopul declarat al adoptării OUG nr.50/2008, era unul de asigurare a protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ, prin modificările aduse prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, acest scop s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.

Astfel, în preambulul OUG nr.218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ";concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieței auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională".

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr.7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autovehicule, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparator, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr.218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr.218/2008.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Având în vedere cele de mai sus, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prev.art.90 din TCE, motiv pentru care va admite cererea și va obliga pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 9.000 lei și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală. În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamantă prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza OUG 50/2008, taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în întregime.

În temeiul art.274 cod pr.civ. instanța va obliga pe pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cheltuielile de judecată, reprezentând taxă timbru acțiune, onorariul avocat ales și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC

A. SRL, cu dom. procesual ales în loc.C. -N. str.Pavel R. nr.4 ap.11 jud.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a F. P. G. cu sediul în loc.G. str.A. nr.63 jud.C. și în consecință:

Obligă pârâta AFP G. să restituie reclamantei suma de 9.000 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumelor sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

  1. G. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B. S. I. nr.294 corp A sector 6.

    Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 9.000 lei reprezentând taxă de poluare restituită reclamantei cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumelor sus indicate.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. I. A. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1635/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare