Sentința civilă nr. 16372/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16372/2013
Ședința publică de la 09 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C TI & GO TRANS S.
pe pârâta A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art.4 din Legea 554/2004.
Instanța estimează durata procesului la un termen de judecată.
Instanța respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă având în vedere că termenul de cinci ani pentru restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de creanță fiscală începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, potrivit art.135 din O.G. nr. 92/2003, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. Taxa a fost plătită la data de_, termenul de 5 ani calculat începând cu data de_ se împlinește la_ iar acțiunea a fost înregistrată în data de_ .
Însă mai mult, termenul de 5 ani de prescripție începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune care trebuie să fie efectiv iar nu iluzoriu pentru a se putea imputa titularului dreptului recunoscut de lege pasivitatea în privința demersurilor de recuperare a taxei, pasivitate care trebuie să se întindă pe o durată de 5 ani calculați începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a
luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Dreptul la acțiune și dreptul la compensare sau restituire, în sensul art. 135 din OG nr. 92/2003, s-au născut după publicarea în data de_ în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a hotărârii T. pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aceste drepturi nu existau anterior datei de_ întrucât legislația română prevedea obligația plății taxei, așadar taxa, prin ipoteză, nu era supusă restituirii ori susceptibilă de compensare. Practica judiciară constantă a instanțelor din România era în acord cu legislația acelei perioade, în sensul caracterului neîntemeiat al cererilor de restituire a taxei de poluare legal percepute.
Această unitate de legislație și practică judiciară se traduce, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului într-o neîndoielnică lipsă a
accesului cetățeanului la justiție pentru a obține protecția drepturilor pe care
acesta le afirmă. Or, în lipsa accesului la justiție asigurat prin lege sau printr-o practică unitară și previzibilă a instanțelor judecătorești, nu se poate stabili că s-ar fi născut (în mod efectiv) vreun drept la acțiune. Așadar, în mod efectiv, dreptul la acțiune s-a născut după data de_, iar termenul de 5 ani pentru restituirea sau compensarea taxei de poluare (sau de mediu) se calculează începând din data de_ și se împlinește în data de_ .
Potrivit par. 31 din hotărârea Driha c. României, principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în mod suficient. În cauza Tudor, Tudor c. Românei, CEDO a reiterat că
"incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului [Broniowski c. Poloniei, nr. 31443/96, par. 151; Păduraru c. României, par. 92 și Beian c. României (nr. 1), par. 33].
Totodată, atâta în cauza Tudor, Tudor c. Românei cât și în alte cauze (de exemplu cauza Schwarzkopf și Taussik c. Republicii Cehe), CEDO a statuat că încălcarea dreptului la un proces echitabil stabilit în art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților individuale, care are ca prim element accesul la justiție, se produce atunci când cu privire la o anumită materie juridică se constată lipsa de coerență pe plan legislativ și divergențe de jurisprudență.
În condițiile în care legislația națională și practica instanțelor judecătorești erau în sensul lipsei protecției juridice cu privire la restituirea sau compensarea taxei în materia înmatriculării autovehiculelor, desigur că lipsa de acțiunea a cetățeanului este justificată și nu i se poate imputa o pasivitate de 5 ani, termen care să se calculeze de la data plății taxei, întrucât nu neglijența și pasivitatea sa l- au împiedicat să acționeze.
De altfel, în cauza P. escu c. României, CEDO a statuat că atunci când pe plan intern se produce o încălcare continuă de către stat a drepturilor cetățenilor, termenul se calculează din momentul încetării încălcării, în speță termenul în discuție fiind cel de sesizare a CEDO. Apreciem că, prin analogie, acest raționament se poate aplica și în cazul refuzului constant de restituire a taxei în discuție.
Trebuie subliniat că toți cetățenii, în mod egal, trebuie să beneficieze de un termen integral de 5 ani pentru recuperarea creanțelor fiscale. Termenul nu poate fi redus în cazul anumitor creanțe în mod arbitrar, fără să existe o prevedere expresă a legii, fără ca măsura să fie justificată rezonabil de un scop legitim și fără ca restricția să fie proporțională cu scopul urmărit.
Dacă judecătorii naționali nu au deslușit înțelesul corect al articolului 110 TFUE în sensul că acesta "trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
";, astfel cum a statuat CJUE în cauza T., este nerezonabil a se pune în sarcina cetățeanului fără pregătire juridică obligația de a fi intuit interpretarea pe care CJUE urma să o dea dreptului Uniunii Europene, având în vedere și că decizia de a sesiza CJUE aparține exclusiv instanței de judecată, nefiind o prerogativă a părților din proces. Totodată, judecătorii naționali aveau obligația să aplice direct dreptul UE, desigur în măsura în care acesta era apreciat ca fiind lipsit de echivoc, or, fiind necesară pronunțarea unei hotărâri preliminare de către CJUE rezultă că dreptul UE în acest caz nu s-a impus cu evidență, nici magistraților și desigur, nici cetățenilor fără pregătire juridică.
Instanța apreciază că la dosarul există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC TI & GO TRANS SRL a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. C. N. să îi restituie suma de 6287 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, această taxă pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE.
Reclamanta arata că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 CE(art. 30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art. 90 paragraful 2 CE,(art. 110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Mai arată reclamanta că impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice, în condițiile în care factorul vechimii nu este cel mai potrivit în contextul protecției mediului. Întrucât nu țin seama în mod adecvat de deprecierea reală a autoturismelor, normele românești privind aplicarea taxei conduc negreșit la o situație în care, în multe cazuri, taxa aplicată unui vehicul second-hand importat este mai mare decât taxa reziduală inclusă în valoarea unui autoturism uzat național similar.
Pârâta A. F. P. a M. C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că acțiunea a fost introdusă la data de_ cu depășirea terenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art.125 din OG 92/2003.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Analizând probele administrate, tribunalul retine următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, serie șasiu WVWZZZ1JZ4W177174, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 6287 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la pârâtă în data de_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, însă parata i-a comunicat refuzul său expres de restituire.
Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C. fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de
înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie,
fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia.
In ce privește reținerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea reținere este ilegala. Astfel la data înmatriculării autoturismului erau in vigoare dispozițiile mai sus menționate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima înmatriculare. Așadar taxa din speța a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Instanta reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamanta a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobânda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .Si in aceste conditii tribunalul nu a dat altceva si a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamant .
Avind in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea formulată de reclamantă si va obliga parata la plata sumelor sus indicate .
În temeiul art.274 al.1, 3 Cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC TI & GO TRANS SRL, cu sediul procesual ales în C. -N., Calea D. nr.3, ap.3, jud. C., CIF 21480629,
cont_ E1305SV54735321300 - B.R.D. în contradictoriu cu pârâta A. F.
a M. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud. C., CUI 4426336, cont_ Z21620360150XXXXX - Trezoreria C. .
Obligă pârâta AFP a mun. C. -N. la plata către reclamantă a sumei de 6287 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data de_ și până la data plății.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
P.
Grefier,
L. C.
Red.IP/tehn.MG 4 ex. 10.12.13
