Sentința civilă nr. 16529/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16529/2013
Ședința publică din data de 12 decembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: M. D.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. L. F. și pe pârâta I. P. C. - S. P. C. R.
P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect obligația de a face. La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul S.
L. F.
a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. -S. P. C. R.
P. DE C. SI I. A AUTOV., să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Pârâta I. | P. J. C. -S. | P. C. R. P. DE C. SI I. |
A AUTOV. | , la data de _ | a depus întâmpinare prin care a solicitat |
respingerea acțiunii motivat în esență pe faptul că, din actele comunicate pârâtei, nu rezultă că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului proprietate personală
fără plata taxei de poluare, nefiind astfel făcută dovada îndeplinirii procedurilor prealabile prevăzute de lege anterior promovării acțiunii.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul S. L. F. deține un autoturism marca SEAT, având nr. identificare VSSZZZ6LZ3RO4O583, fabricat în anul 2003, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, deoarece nu a depus la dosar refuzul pârâtei de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Considerăm că reclamantul avea obligația de a se adresa pârâtei cu solicitarea expresă de a proceda la înmatricularea autovehiculului marca SEAT fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și abia în situația în care aceasta și-ar fi exprimat refuzul de a înmatricula autoturismul fără plata taxei, se putea adresa instanței de judecată, existența unui refuz anterior referitor la un alt autoturism neputând suplini acest demers.
Aceasta, în condițiile în care potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004: "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept"; iar potrivit art. 2 alin 2 din Legea 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Așadar, în condițiile date acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă, deoarece în opinia noastră acesta nu se putea adresa direct instanței de judecată fără a se adresa anterior pârâtei cu solicitarea expresă de a proceda la înmatriculare fără plata taxei a autotursimului marca WV Golf, atâta timp cât obiectul acțiunii promovate de aceasta îl constituie tocmai constatarea refuzului nejustificat al Instituției prefectului de a înmatricula autovehicule second hand importate în România din alte state membre ale Uniunii Europene fără ca reclamanții să facă dovada plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează a respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu
pârâta I. | P. J. | C. - S. | P. | C. R. P. de C. | și Î. |
a V. | cu sediul în C. -N. | , b-dul 22 D. | 1989, nr. 58, jud. C. . |
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.
L. F., dom. în C. -N., str. D. nr.78, bl.Z1, ap.10, jud.C. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. -S. P. C. R. P. DE
SI I. A AUTOV., cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. M. D.
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_