Sentința civilă nr. 1667/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1667/2012

Ședința public din data de 04 februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: SS

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. M. D. SSR.L. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. A MUN. C. -NAPOCA

și A. F. PENTRU M.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantului, av. O. Ștefania S., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentanții legali ai pârâtelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, procedând la

verificarea competenței în temeiul dispozițiilor art. 159/1 alin. 4 din Cod Procedură Penală, Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantei în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta reclamantei S.C. M. D. SSR.L.,

solicită

instanței admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. "M. DS "; S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele A. F. P. a mun. C. -Napoca și A. F. pentru M.

, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 4.590 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a achiziționat autoturismul marca Opel, tip A-HZ/SW/_ RA STATI. WAGON, cu serie șasiu WOLOAHL3592142383, nr. omologare ACPL1K3611C89E4/2009, cu nr. de identificare WOLOAHL3592142383, serie carte auto J-5., data primei înmatriculări_, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligată să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 4.590 lei, în temeiul Legii nr. 9/2012, sumă pe care a achitat-o cu chitanța seria TS9 nr. 4881316/_ la Trezoreria mun. C. -Napoca. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă.

Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: Certificat de înmatriculare, chitanța de achitare a taxei, decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cartea de identitate a vehiculului, certificat de înmatriculare al autoturismului în România

și într-o țară comunitară, corespondență purtată cu AFP C. -Napoca.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 (actualul art. 30 TFUE), art. 28 (actualul art. 34 TFUE), art. 90 (actualul art. 110 TFUE), art. 234 (actualul art. 267 TFUE) din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modif. ulterioare, art. 124 (1) din OG nr.92/2003 privind C.pr.fiscală, art. 274 C.pr.civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta S.C. "M. DS "; S.R.L. a achiziționat autoturismul

Opel, tip A-HZ/SW/_ RA STATI. WAGON, cu serie șasiu WOLOAHL3592142383, nr. omologare ACPL1K3611C89E4/2009, cu nr. de identificare WOLOAHL3592142383, serie carte auto J-5., data primei înmatriculări_, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 4.590 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform Legii nr. 9/2012, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. C. -Napoca cu chitanța seria TS9 nr. 4881316/_ (f.8).

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, aceasta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 64.369 a refuzat restituirea acestei taxe (f.11), context în care a formulat prezenta acțiune.

Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă achitată la data de_ apreciază că este una nelegală, în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G.

50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.

Drept urmare, apreciem că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului

poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, la care ne-am referit mai sus a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_, taxa în discuție fiind achitată de reclamant după intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012.

Într-adevăr, în Legea 9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român.

Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Dar, deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza

T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Mai mult, conform art. 2 al. 1 din OUG nr. 1/2012 "contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile art. 4 al.2 din Legea nr. 9/2012 în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot solicita restituirea acesteia";.

Drept urmare, apreciem că acțiunea reclamantei este întemeiată sens în care, conform art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va fi admisă în parte iar pârâta

A. F. pentru M. va fi obligată să restituie reclamantei suma de 4.590 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar

reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

În baza art. 274 C.p.civ. pârâta A. F. pentru M. va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1039,3 lei, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. "M. DS "; S.R.L., cu sediu în C. -Napoca, str. Z., nr. 13, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -NAPOCA, cu sediul în C. -Napoca, Piața A. I., nr. 19, jud. C., și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, astfel cum a fost precizată și în consecință:

Obligă A. F. Pentru M. să restituie reclamantei suma de 4.590 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Obligă A. F. pentru M. să plătească reclamantei suma de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

PREȘEDINTE GREFIER

SS A. T.

Red. 5 ex./S.S./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1667/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare