Sentința civilă nr. 16793/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16793/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. M.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. O. I. în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUN.C. -N. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul B.
O. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., obligarea pârâtei să îi restituie suma de 2882 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, adresa emisă de Instituției Prefectului Județului C. cu privire la înmatricularea acestuia într-un stat membru U.E., certificatul de înmatriculare a autoturismului în România, cartea de identitate a autoturismului, corespondența purtată cu pârâta AFP C. -N. .
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.
Trecând la soluționarea acțiunii din actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de_ reclamantul a achitat suma 2.882 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8E26A055146, conform chitanței seria TS6 nr. 33689525 din data de_, la A.F.P. C. -N. (f.9).
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de înmatriculare însă pârâta prin adresa nr. 3778/_ a refuzat restituirea acesteia (f.8).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG
218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală calculată la această sumă de la data plății și până la data restituirii integrale.
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.882 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data_ și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 C.pr.Civ, urmează să oblige pârâta la plata sumei de 411,3 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea formulata de reclamantul B. O. I., cu domiciliul procesual ales în loc. C. -N., str. Nicolae Titulescu, nr.22, ap.11, jud. C., în contradictoriu cu pârâta AFP C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud. C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2882 lei achitată prin Chitanța seria TS6 cu nr. 3368952 din data de_, cu dobânda legală calculată la aceasta suma începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 411,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. 4 ex./R.M./D.M.
_