Sentința civilă nr. 16854/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16854/2013

Ședința publică de la 19 Decembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. N. B.

Grefier L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta F. O. F. în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE A MUN. T., în prezent Serv. Fiscal mun. T., jud. Cluj și chemata în garanție ADINISTRAȚIA F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei F. O. F., av. Pereat Horea Stelian, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ. constată că, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.

Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei, un set de acte în copie, respectiv certificatul de căsătorie și cartea de identitate a reclamantei.

Instanța acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare

Instanța deliberând, în temeiul art.137 C.pr.civ., respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât, reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta F.

O. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE T. ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.089 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței seria TS nr. 1308256 din_, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente în materie civilă, calculate de la data achitării și până în momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, a cumpărat autoturismul marca Ford Puma, înmatriculat în țară comunitară respectiv în Italia la data de_ . Pentru înmatricularea în România i s-a stabilit prin decizia de calcul nr. 3. din _

, o taxă în sumă de 3.089 lei, sumă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. T., cu chitanța seria TS nr. 1308256/_ . După achitarea acestei sume a considerat că aceasta este nelegală și a solicitat pârâtei restituirea sume, însă pârâta a refuzat restituirea taxei.

Consideră reclamanta că refuzul pârâtei de a restitui aceasta taxa este în contradicție cu normele comunitare și dispozițiile art. 90 (1) din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa depoluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor. Taxa de poluare este contrară și practicii CJCE. Mai mult în prezent Comisia Europeană a demarat procedura de infrigement pe baza OUG 218/2008 respectiv cuantumul prea mare al taxei coroborat cu scutiri acordate industriei auto autohtone.

În drept, au fost invocate disp. art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, OUG 50/2008, Legea nr. 48/2002, Constituția României și Tratatul Comunității Europene.

Prin întâmpinare pârâta AFP T. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fond, arată în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanță cu dreptul comunitar și a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F.

PENTRU M., solicitându-se ca, în cazul admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanție.

În susținerea cererii se arată că taxa care a fost plătită ";se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";

Chemata în garanție nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la termenul din data de_, instanța a respins-o, cu motivarea ce rezultă din practicaua hotărârii.

Pe fond reține că, reclamanta achiziționat un autoturism marca Ford Puma, cu nr. de identificare WFOCXXGAECXJ10268, înmatriculat în țară comunitară (f.13- 14, 18-21 verso). Pentru înmatricularea în România i s-a prezentat o decizie de calcul, în sumă de 3.089 lei, sumă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. T. cu chitanța seria TS nr. 1308286/_ (f.11). A solicitat pârâtei restituirea acestei sume, însă pârâta a refuzat restituirea taxei (f.16).

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 în forma inițiala.

Ca atare, legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită

în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într- un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că, în baza OUG 50/2008, taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata

în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ., va admite și cererea de chemare în garanție, în întregime.

În baza art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta A. T., în prezent Serv. Fiscal mun. T., jud. Cluj, va fi obligată în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 500 lei, conform chitanței depuse la dosar -f.9-.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. O.

F., cu domiciliul în T., C. V. nr. 120, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE T., în prezent Serv. Fiscal mun. T., jud. Cluj, cu sediul în T., Piața R. nr.15/B, jud. Cluj și, în consecință:

Obligă pârâta A. T., în prezent Serv. Fiscal mun. T., jud. Cluj, să restituie reclamantei suma de 3.089 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a debitului.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. Finanțelor Publice T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, B. .

Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 3.089 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Cu de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

IO. N. B. L. B.

Red.5 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16854/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare