Sentința civilă nr. 16859/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16859/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE I. N. B.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. B. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FIN. ȚELOR PUBLICE C., în prezent Adm. Jud. AFP C. ,
având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 Cod procedură civilă, constată că, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Instanța, apreciind că, la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și, având în vedere că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul S. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FIN. ȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. -N. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.623 lei reprezentând taxă pe poluare, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente de la data achitării și până în momentul restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că, a achiziționat autoturismul marca Alfa Romeo 156, cu nr. de identificare ZAR93200000127845, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE, respectiv în D. emarca la data de_ . Pentru înmatricularea autoturismului în România i s-a prezentat o decizie de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 8.623 lei, în temeiul OG nr.50/2008 modif. prin OUG 218/2008, pe care a achitat-o la Trezoreria Municipiului C. -N. cu chitanța seria TS5 nr.5982819 la data de_ .
Considerând că această taxă este nelegală, a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă pârâta nu a dat curs solicitării sale.
Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui taxa sus menționată este în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
În drept, au fost invocate Sentința civilă nr. 2320/_ - Tribunalul Cluj Secția Contencios Administrativ, Sentința civilă nr. 2186/_ - Tribunalul Cluj Secția Contencios Administrativ, Hotărârea preliminară în cauza T. c Statul Român,, afacerea C402-09 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 7 aprilie 2011.
Deși legal citată, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C.
-N. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ) nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Alfa Romeo 156, cu nr. de identificare ZAR93200000127845, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE, respectiv în D. emarca la data de_ (f. 8-11). Pentru înmatricularea autoturismului în România i s-a prezentat o decizie de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 8.623 lei, pe care a achitat-o la Trezoreria Municipiului C. -N. cu chitanța seria TS5 nr. 5982819/_ (f.7).
La data de_ a înregistrat la A. C. -N. sub nr.15238 o cerere prin care a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă pârâta a refuzat prin adresa nr. 15238/_ (f.14).
La data de_, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune, prin care arată că solicită restituirea sumei de 8623 lei, achitată conform chitanței nr. TS5 nr. 5982819 din data de_, anexată la dosar, așa cum a precizat în partea introductivă a cererii, și nu 893 lei, așa cum din eroare a menționat la finalul acesteia(f. 15).
Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma modificată prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul ordonanței de urgență 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care releva o scădere importanta a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ".asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al
O.U.G. 50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31
decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală național contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa în discuție și prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către Comisia Europeana, la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.
Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta țară, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima data și care intra în concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiate.
Mai apoi, și nu în ultimul rând, trebuie menționat că în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Apreciem că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea așa cum a fost formulată și precizată.
Va face aplic. art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.
B.
, dom. în C. -N., str. Bucegi nr. 15, ap. 40, jud. C., CNP 1., cu dom. procesual ales în C. -N., str. Observatorului nr. 117, bl. O5, sc. 1, ap. 7, et. 3, la numita Tibrea C., jud. C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FIN. ȚELOR PUBLICE A MUN. C. -N.
(în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ), cu sediul în C. -N., P-ța A.
nr.19, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 8.623 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxă timbru și timbru judiciar -.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. L. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
_