Sentința civilă nr. 16860/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16860/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE I. N. B.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanta P. R. R.
în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.
G. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal G. ) și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei P. R. R., av. Antistescu P. a Daciana în substituirea av.titular Loi
A. M., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâtei și ai chematei în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ. constată că, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Reprezentanta reclamantei depune delegația de substituire.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Instanța, deliberând, în temeiul art.137 C.pr.civ., respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât, reclamanta contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantaui nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial .
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus, reclamanta P. R. R. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.
(în prezent Serviciul Fiscal Municipal G. ) a solicitat anularea Deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante nr. R4015/_, emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.745 lei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei pentru emisii poluante, contract de vânzare- cumpărare, actele care dovedesc înmatricularea autoturismului într-un stat membru al U.E., corespondența purtată cu pârâta.
Pârâta, A. F. P. G. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal G.
) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală, invocând excepția inadmisibilității acțiunii arătând că taxa a cărei restituire se solicită a fost achitată ulterior datei de_, când erau în vigoare dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, care nu conțin dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire Comunității Europene întrucât prin OUG nr.1/2012 s-a suspendat aplicarea prev. art. 2 lit. i și art. 4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție față de chemata în garanție Administrației F. pentru M. .
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că taxa a cărei restituire se solicita în speță se fac venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către chemata în garanție.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la termenul din data de_, instanța a respins-o, cu motivarea ce rezultă din practicaua hotărârii.
Pe fond, reclamanta a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, cu nr. de identificare WOLOAHL3582060869, care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene la data de_ . În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 4.745, cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la AFP G. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal G. ) cu chitanța TS6 nr. 5539855 din data de_ (f. 7)
Reclamanta a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, aceasta refuzând restituirea prin adresa nr. 5238/R din data de_ (f.5).
Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 1 ianuarie 2013 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una legală în considerarea următoarelor aspecte:
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .
Instanța urmează să rețină că într-adevăr în Legea 9/2012 nu exisă dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T.
c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_
, potrivit art.
I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor
privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă
până la 1 ianuarie 2013.
În prezent, efectele suspendării anterior menționate au încetat cu data de_
.
Prin urmare, cum taxa de emisii poluante a fost achitată la data de_, așa
cum rezultă din scriptul depus la fila 7, instanța apreciază că, în speța de față, reclamanta are obligația achitării taxei de emisii poluante.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, taxa pe care reclamanta a fost obligată a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care, va respinge cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamata P. R.
, cu domiciliul în com. Bonțida, sat Răscruci nr. 94, jud. Cluj, CNP 2., cu dom. procesual ales la Cab. Av. Loi A. M. situat în mun. B., str. AL.I.C. nr. 32, cam. 11, jud. B., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. G.
(în prezent Serviciul Fiscal Municipal G.
), cu sediul în G., str. A.
nr. 63,
jud. Cluj.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din _
.
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. L. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
_