Sentința civilă nr. 16902/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 16902/2013
Ședința publică de la 30 D. 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier G. B. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. J. C. și pe pârât C. LOCAL AL M. T., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din
părți.
Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților. S-a făcut referatul cauzei, după care, se constata:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 9
decembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16 decembrie 2013 si ulterior la data de 23 decembrie și 30 decembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. T., a solicitat anularea art.1 al Hotărârii C. ui local al municipiului T. nr. 115/_ privind accesul gratuit în Salina T. în scopul tratării afecțiunilor respiratorii.
In motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin art. 1 din Hotărârea nr.115/_, pârâtul a aprobat accesul gratuit în Salina T. în scopul tratării afecțiunilor respiratorii pentru cetățenii cu domiciliul stabil în municipiul T. iar în art.2 se stabilește că accesul gratuit în salina în scopul tratării afecțiunilor respiratorii se va face numai în baza unui bilet de tratament prescris de către medicul specialist și numai pe durata recomandată.
Arată reclamantul că articolul 1 al Hotărârii C. ui local al municipiului
T. nr. 115/_ este nelegal, fiind adoptat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Învederează reclamantul că prin procedura prealabilă formulată cu nr. 13267/_ a solicitat C. ui local al municipiului T. modificarea art. 1 al HCL nr. 115/2012, în sensul eliminării diferențelor pentru persoanele care pot avea acces gratuit în Salina T., pe criteriul domiciliului.
Pârâtul C. Local al M. T., prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, arătând că HCL nr. 115/_ si implicit art. 1 al acesteia au fost emise cu respectarea principiului autonomiei locale, stipulate prin Legea nr. 215/2001.
Analizând probele dosarului, instanța retine următoarele:
Prin art. 1 din Hotărârea nr.115/_, comunicată și înregistrată la Instituția P. ui județului C. sub nr.13267/_, C. local al municipiului T. a aprobat accesul gratuit în Salina T. în scopul tratării afecțiunilor respiratorii, pentru cetățenii cu domiciliu stabil în municipiul T. iar în art.2 se stabilește că accesul gratuit în salina în scopul tratării afecțiunilor respiratorii se va face numai în baza unui bilet de tratament prescris de către medicul specialist și numai pe durata recomandată.
discriminarea se caracterizează prin reunirea a două elemente, mai precis tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite), pe de o parte, și lipsa unei justificări obiective pentru un asemenea tratament, pe de altă parte.
Primul element care se regăsește și în situația analizată este tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau comparabile.
Accesul în Salina T. în scopul tratării afecțiunilor respiratorii, în regim de gratuitate, doar pentru cetățenii cu domiciliu stabil în municipiul T., are caracter discriminatoriu și constituie un obstacol în calea liberei circulații a serviciilor și produselor, conform prevederilor Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, prin care România și-a asumat obligația de a elimina obstacolele existente în toate actele administrative adoptate/emise la nivel local.
Caracterul discriminatoriu rezultă din diferența de tratament între potențialii participanți la vizitarea Salinei T., obiectiv turistic de interes general, respectiv din limitarea posibilității accesului gratuit la acestui obiectiv turistic doar de către cetățenii cu domiciliu stabil în municipiul T. .
Din conținutul actelor care au stat la baza emiterii hotărârii nu rezultă o justificare obiectivă pentru o asemenea facilitate, astfel că este prezent și următorul element necesar pentru constatarea caracterului discriminator al dispoziției de la art. 1 din HCL 115/2012.
Articolul 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului dispune:
"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în
special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.
Articolul 1 al Protocolului nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului precizează că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie asigurată, fără vreo discriminare, fondată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice fel, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.
Astfel se constată că art.1 al Hotărârii C. ui Local al municipiului T. nr. 115/2012 conține dispoziții discriminatorii, motiv pentru care se va admite acțiunea în contencios administrativ și se va dispune anularea acestui articol.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.
C., cu sediul în C. -N., Bulevardul 21 D. 1989 nr. 58, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. T., cu sediul în T., P. 1 D. 1918 nr. 28, jud.C. .
Dispune anularea art. 1 din HCL T. nr. 115/2012 privind accesul gratuit în Salina T. in scopul tratării afecțiunilor respiratorii pentru cetățenii cu domiciliul stabil în municipiul T. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
R.
Grefier,
G. B. P.
Red.A.R.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_