Sentința civilă nr. 1703/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1703/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. I.
Grefier R. B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. I. și pe pârât A. F. P. A MUNICIPIULUI C.
-N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat A. Fuzeși în substituirea av. Teaha Mihai, lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei delegație de substituire dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și scriptul intitulat "Note de cheltuieli"; la care a anexat factura Seria TFP nr. 768/_, chitanța seria TFP nr. 475/_ și factura seria TFP nr.875/_ și chitanța seria TFP nr. 569/_ (f.26-36). Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.175 lei reprezentând taxă de poluare și a dobânzii legale. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul
M. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. N.
, a solicitat restituirea sumei de 5175 lei, achitată cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat autovehiculul marca Volkswagen pentru care în vederea înmatriculării în România a achitat o taxă și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile
legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP C. N. .
Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ3CZ6P166993, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 5175 lei la AFP C. N., la data de_ .
În drept, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30
% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la o dată
ulterioară, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește dobânda legală
pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Prin urmare, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 311,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de reclamantul M. I., cu domiciliul procesual ales la sediul S.C.P.A. Teaha, Fuzeși&Partners din mun. C. -N., str. Nicolae T. nr. 22, ap. 11, județul C. în contradictoriu cu pârâta A. F.
a Municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, județul C. și în consecință:
Obligă pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. la plata către reclamant a sumei de 5175 lei reprezentând taxă de poluare și a dobânzii legale începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 311,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
M. I.
Grefier,
R. B. M.
Red.AMI/tehn.MG 4 ex. 19.02.13