Sentința civilă nr. 1778/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.1778

Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. B.

GREFIER: MONICA CIRȚIU

Pe rol fiind pronunțarea soluției cererii de completare a sentinței civile nr. 5700/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. formulată de reclamantul B. M. V., domiciliat în S. M., str. M., nr. 54 jud. M. .

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, susținerile mandatarului reclamantului s-au consemnat în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat la_ ,_, apoi la data de azi când, în urma deliberării, instanța a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Prin cererea formulată în prezenta cauză reclamantul B. M. V. a solicitat completarea sentinței civile nr. 5700 din 4 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că pârâta DGFP M. prin AFP S. M. a depus la dosar o întâmpinare într-un singur exemplar, apoi în ședința din 11 iunie 2012 la cererea mandatarului său instanța i-a cerut pârâtei să mai depună un exemplar din a aceasta pentru a-i fi comunicat reclamantului. Pârâta DGFP M. (în nume propriu și pentru A.F.P. B. M. ) care nu are calitate procesuală pasivă a mai depus un exemplar din întâmpinare în care față de întâmpinarea depusă anterior prin A.F.P. S. M. a invocat excepțiile lipsei procedurii prealabile și a inadmisibilității. Este necesar ca însă să își completeze hotărârea în sensul de a se pronunța și cu privire la excepțiile invocate.

În al doilea rând acțiunea s-a respins pentru sumele de 3.527 lei și 1.771 lei cu dobânda legală (fiscală) aferentă cu motivarea că nu s-au depus pentru autoturisme contractele de vânzare-cumpărare până la proprietarul din străinătate pentru a se face dovada faptului că acestea provin din spațiul U.E. și

nu au ieșit din acest spațiu (chiar dacă sunt înmatriculate în Germania), iar din contractul de vânzare-cumpărare de la f.26, 27 nu se poate stabili cine este vânzătorul și din ce țară provine. Instanța a arătat doar motivele de fapt, nu și pe cele de drept astfel că tribunalul trebuie să își motiveze în drept soluția de respingere a acestor capete de cerere.

În al treilea rând reclamantul a arătat prin cererea în probațiune pe care a depus-o la data de 13 septembrie 2013 (raportat la răspunsul dat de pârâta

A.F.P. S. M. în sensul că nu există în arhive contractul de vânzare- cumpărare care vizează decizia nr. 15531/_ pentru că nu a fost depus în momentul stabilirii taxei de poluare) acesta a arătat că ceea ce trebuie dovedit în cauză dacă autoturismul a fost înmatriculat anterior într-o altă țară (aparținând U.E.), dacă pentru transcrierea dreptului de proprietate în România i s-a impus o taxă aferentă și legalitatea ei. Aceste aspecte au fost probate în cauză. De asemenea, a solicitat să se facă adresă la Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor B. M. pentru a se comunica actele ce au stat la baza transcrierii dreptului de proprietate (dacă instanța consideră că este necesar a se face dovada transcrierii dreptului de proprietate). Nici prin sentință și nici prin încheierea din 17 septembrie 2012 instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri în probațiune, de aceste probe depinzând modul de soluționare a petitelor care vizează decizia nr. 15531/_ .

Examinând cererea reclamantului, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5700 din 4 octombrie 2012 a T. ui M. s-a admis în parte acțiunea reclamantului B. M. V. în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. M., A.F.P. S. M. și A.F.M. și în consecință s-au respins cererile de constatare a nelegalității încasării la bugetul de stat a sumei de 3.527 lei stabilită în baza deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 15531/_ emisă de A.F.P. S. M. și de anulare a acesteia.

S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1.123 lei stabilită în baza deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 5090/_ emisă de A.F.P. S. M. și s-a dispus anularea acesteia.

S-au respins cererile de constatare a nelegalității încasării la bugetul de stat a sumei de 1.771 lei stabilită în baza deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 14417/_ emisă de A.F.P. S. M. și de anulare a acesteia.

Au fost obligate pârâtele A.F.P. S. M. și A. F. pentru M. la restituirea către reclamantă a sumei de 1.123 lei cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă - taxă de poluare.

S-a respins cererea de restituire a sumelor de 3.527 lei și 1.771 lei cu dobânda fiscală/legală aferentă calculată de la data plății până la restituirea efectivă precum și cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii fiscale

aferentă sumei achitate cu titlu de taxă de poluare de 1.123 lei calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune morale a câte 1 leu pe zi calculate din ziua următoare datei la care s-au plătit taxele și până la restituirea integrală a sumelor.

S-a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 92 lei - cheltuieli parțiale de judecată.

Potrivit art. 2812alin.1 C.pr.civ., se poate solicita completarea hotărârii dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Prin urmare, o

eventuală nepronunțare asupra unor excepții nu se încadrează în acest text legal care se referă doar la omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunui petit. De asemenea, nici neindicarea temeiului legal pe care se bazează o soluție nu constituie un motiv de completare a unei hotărâri judecătorești (de altfel, hotărârea este motivată în drept, iar necesitatea de a se dovedi proveniența autovehiculelor din spațiul U.E. rezultă din textele legale, din Tratatul de instituire a C.E. indicat în motivarea sentinței ca fiind încălcat prin OUG nr. 50/2008). Nici nepronunțarea asupra unei cereri în probațiune nu constituie motiv de completare a unei hotărâri judecătorești, aceasta putând fi invocată în recurs.

Pentru toate aceste considerente cererea reclamantului de completare a sentinței urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge cererea formulată de reclamantul B. M. V., domiciliat în

S. M., str. M., nr. 54 jud. M. privind completarea sentinței civile nr. 5700 din 4 octombrie 2012 a T. ui M. .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 martie 2013.

Președinte G. ier

C. B. M. C.

Red.B.C./T-red.C.M._ Ex. 6

Tribunalul Maramureș Cod operator 4204 Dosar nr._ MINUTĂ

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul B. M. V., domiciliat în

S. M., str. M., nr. 54 jud. M. privind completarea sentinței civile nr. 5700 din 4 octombrie 2012 a T. ui M. .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 martie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1778/2013. Anulare act control taxe şi impozite