Sentința civilă nr. 183/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 183

Ședința publică din 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S. - judecător

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul T. L. I. , domiciliat în S.

M., str. Arhimandrit Ghermano Vida, nr. 18, județul M., cu domiciliul procesual ales în S. M., str. Gh. Ș., nr. 19, județul M., la sediul Cabinetului Individual avocat Skerhak - Lenghel D., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., A. F. P. S. M., cu sediul în S.

M., str. C. iu Coposu nr. 3, județul M., și A. F. PENTRU

M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului - avocat M. Petruse în substituirea titularului cauzei - avocat Skerhak - Lenghel D. M., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantului - avocat M. Petruse, depune delegația de substituire a titularului cauzei - avocat Skerhak - Lenghel D. M., cererea formulată de titularul cauzei cu actele anexă. Solicită dezbaterea cauzei pe fond.

Instanța nefiind alte cereri de formulat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentantei reclamantului.

Reprezentanta reclamantului - avocat M. Petruse, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T.

L.

I.

, a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D.

G.

a F.

P. M. și A. F. P. S. M. și A.

F.

pentru M. B., să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule în baza căreia s-a achitat taxa de poluare precum și a Deciziei emisă de DGFP nr. 27112/_ ; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.502 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de_, cu dobânda legală de la data încasării sumei și până la restituirea integrală a sumei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 4.502 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei S. M. suma de 4.502 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS8 nr. 1387527 din_ , pentru auto marca VOLKSWAGEN, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

Aceleași critici pot fi reținute și în cazul Legii nr.9/2012.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2012, începând cu data achitării taxei de poluare, respectiv _ și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial și taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul T. L. I. , domiciliat în S. M., str. Arhimandrit Ghermano Vida, nr. 18, județul M.

, cu domiciliul procesual ales în S. M., str. Gh. Ș., nr. 19, județul M.

, la sediul Cabinetului Individual avocat Skerhak - Lenghel D., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B.

M., A. S., nr. 2A, județul M., A. F. P. S. M., cu sediul în S. M., str. C. iu Coposu nr. 3, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Anulează decizia de calcul a taxei de Poluare pentru autovehicule 14905 emisă de AFP S. M., și Decizia nr. 27112 din 01.1. emisă de DGFP M.

.

Obligă pârâtele A. F. P. S. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 4.502 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ până la data plății efective.

Obligă toate pârâtele să plătească reclamantului suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 15 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./ 18 Ianuarie 2013 - 6 ex

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul T. L. I. , domiciliat în S. M., str. Arhimandrit Ghermano Vida, nr. 18, județul M.

, cu domiciliul procesual ales în S. M., str. Gh. Ș., nr. 19, județul M.

, la sediul Cabinetului Individual avocat Skerhak - Lenghel D., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B.

  1. , A. S., nr. 2A, județul M., A. F. P. S. M., cu sediul în S. M., str. C. iu Coposu nr. 3, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

    Anulează decizia de calcul a taxei de Poluare pentru autovehicule 14905 emisă de AFP S. M., și Decizia nr. 27112 din 01.1. emisă de DGFP M.

    .

    Obligă pârâtele A. F. P. S. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 4.502 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ până la data plății efective.

    Obligă toate pârâtele să plătească reclamantului suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 15 Ianuarie 2013. PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 183/2013. Anulare act control taxe şi impozite