Sentința civilă nr. 1888/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1888
Ședința publică din 20 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. F. - judecător
G. ier: N. B.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamanta SC LB I. G. SA, cu sediul procesual ales în B. M., str. Ana I., nr. 3/1, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.
P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M. și
A. F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la data de_ din partea pârâtei D. G. a F.
P. M., întâmpinare, care a fost comunicată reclamantei la data de _
, iar la data de_, reclamanta a depus înscrisuri în dovedirea cererii și cerere de amânare.
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC LB I. G. SA a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D.
G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 45153/_, obligarea pârâtelor D. G. a F. P. M. și A.
F. pentru M. la restituirea sumei de 3.960 lei, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 începând cu data de_ și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 3.960 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE.
Prin întâmpinare pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 3.960 lei cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS7 nr. 2344382 din_, pentru auto marca MAN, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare, de la data achitării respectiv _ și până la data de_, iar începând cu_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta SC LB I. G. SA, cu sediul procesual ales în B. M., str. Ana I., nr. 3/1, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.
P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M. ,
și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 45153/_
emisă de pârâta A. F. P. B. M. .
Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru
M. a taxei de poluare în cuantum de 3.960 lei.
Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru
M. să restituie reclamantei suma de 3.960 cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 Martie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. F. | N. | B. |
Red. V.F./_
Tred. N.B./_ - 6 ex.