Sentința civilă nr. 194/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 194

Ședința publică din 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S. - judecător

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamanta L. G. O. (fostă CONEA), domiciliată în sat T., oraș Ulmeni, nr. 91, județul M., în contradictoriu cu pârâtele în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M. ; D.

G. A F. P. M.

, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. și A. F. PENTRU M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei - avocat Ban Ș. ia, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei chitanțele nr. 20 din_ și nr. 32 din_, chitanța nr. 776 din_ prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru nr. 4 lei. solicită dezbaterea cauzei pe fond.

Instanța nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentantei reclamantei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta L.

G. O. (fostă CONEA)

, a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., să constate nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare emisă de AFP B. M., obligarea pârâtelor AFP B.

M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantei suma de 3.089 lei

achitată cu chitanța seria TS6 nr. 4539631 din_, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 3.089 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 3.089 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS6 nr. 4539631 din_ , pentru auto marca FORD, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare, de la data achitării respectiv _ și până la data

de_, iar începând cu_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial și taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamanta L. G. O. (fostă CONEA), domiciliată în sat T., oraș Ulmeni, nr. 91, județul M., în contradictoriu cu pârâtele în contradictoriu cu pârâtele A. F. P.

B. M. ; D. G. A F. P. M.

, ambele cu sediul în B. M., A.

S., nr. 2A, județul M. și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B.

, S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Constată nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare din_ emisă de A. F. P. B. M. .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. să restituie reclamantei suma de 3.089 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.

Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 15 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./18 Ianuarie 2013 - 6 ex.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamanta L. G. O. (fostă CONEA), domiciliată în sat T., oraș Ulmeni, nr. 91, județul M., în contradictoriu cu pârâtele în contradictoriu cu pârâtele A. F. P.

B. M. ; D. G. A F. P. M.

, ambele cu sediul în B. M., A.

S., nr. 2A, județul M. și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B.

, S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Constată nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare din_ emisă de A. F. P. B. M. .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

  1. să restituie reclamantei suma de 3.089 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.

    Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 15 Ianuarie 2013.

    PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 194/2013. Anulare act control taxe şi impozite