Sentința civilă nr. 2195/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2195
Ședința publică din 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta SA A. S.
C. S. cu sediul în C. S., D. J. 108, F., B. nr.1, județul Sălaj împotriva pârâților I. P. O. C. S., cu sediul în C. S.
, P. T., nr.35, județul Sălaj, V. A., C. UI LOCAL AL O. C. S., B. K., B. E., B. Z., B. I., B. E., B. E., C.
I., H. V., M. V. TRAIAN, T. I., V. I. și V. G. ALEXANDRU, având ca obiect obligație de a face - pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare fiind îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, faptul că la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise, filele 692- 699.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea sa, astfel cum a fost precizată și extinsă, reclamanta S.
A. A. S. C. S., a solicitat obligarea în solidar a pârâților I. P.
O. C. S., V. A., C. UI LOCAL AL O. C. S., B. K.
, B. E., B. Z., B. I., B. E., B. E., C. I., H. V. ,
V. TRAIAN, T. I., V. I. și V. G. ALEXANDRU, la plata sumei de 1.480.188 Ron reprezentând prejudiciul suferit prin pierderea financiară cauzata de neîncasarea finanțării nerambursabile aprobată conform Contractului de Finanțare nr. 1. /_, prejudiciul suferit datorita nerealizării producției (profitul nerealizat) aferent anului 2010 si aferent a 11 luni din anul 201, precum si contravaloarea ajutorului financiar neîncasat pe aceasta perioada datorita neeliberării în termenul legal a autorizației de construcție, cu suportarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește eliberarea autorizației de construcție cu depășirea
termenului legal de 30 de zile pentru eliberare
, se arată că a depus la instituția pârâtă documentația privind eliberarea autorizației de construcție împreună cu cererea nr. 6383/_ . Inițial instituția pârâtă prin reprezentatul său Primar
A., a comunicat reclamantei faptul că nu se va putea elibera autorizația de construcție întrucât în baza HCL nr. 36/2009 se prevedea suspendarea emiterii autorizațiilor de construcție. Ulterior, după promovarea unui acțiuni de anulare de către I. Prefectului, s-a comunicat, prin adresa nr. 6941/_ "faptul că nu vă putem elibera autorizația solicitată până la soluționarea pe calea contenciosului a legalității H.C.L. nr. 36/2009".
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 1034/_ pronunțată în dosar nr._ de către Curtea de A. C. ), această hotărâre a consiliului local (HCL nr. 36/2009) a fost constatată ca fiind nelegală și în consecință a fost anulată iar reclamanta a solicitat din nou emiterea autorizatei prin cererea nr. 5466/_ .
Cu toate că Hotărârea C. Local nr. 36/2009 a fost anulată, în mod inexplicabil și cu totul nejustificat, instituția pârâtă, a comunicat prin adresa nr. 5466/_, faptul că "autorizația de construcție nu va putea fi eliberată până la finalizarea litigiului aflat pe rolul instanței ce are ca obiect eliberarea autorizației de construcție";. Reclamanta precizează faptul că instituția pârâtă avea obligația legală, stabilită prin dispozițiile art. 63 alin. 5 lit. g din L 215/2001 și art. 4 alin. 1 lit. e pct. 1 din L 50/1991 de a elibera autorizația de construcție în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii. Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din L 50/1990: "(1) Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente _"
Această obligație exista în sarcina instituției pârâte indiferent de existența sau inexistența unui litigiu pe rolul instanței ("respingerea cererii de emitere a autorizației de întemeiată pe existența unui litigiu pe rolul unei instanțe apare ca lipsită de temei legal și maschează o tergiversare voită în soluționarea legală a cererii reclamantei" - Sentința nr. 4577/_ și Decizia Civilă nr. 460/2011, ambele pronunțate în dosar nr._ ), iar pe de altă parte emiterea autorizației este obligatorie dacă sunt îndeplinite condițiile legale, astfel potrivit art. 7 alin. 9 din L 50/1990 "Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute prin prezenta lege".
Astfel prin Sentința nr. 4577/2010 pronunțată la data de_ în dosar nr._ și rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, instanța a dispus obligarea "pârâtului V. A., primar al orașului C. l S. să emită în favoarea reclamantei autorizația de construcție necesară efectuării lucrărilor de extindere și modernizare a fermei existente de creștere și îngrășare porci, lucrări care au ca scop extinderea capacității de producție a fermei cu 720 capete/serie, rezultând o capacitate totală de producție de 1920 de capete/serie".
În cele din urmă s-a emis autorizația de construcție nr.8/_, deși primarul avea obligația legală și expresă să emită această autorizație cel mai târziu la data de_ - termenul legal de 30 de zile de la data depunerii cererii) nu și-a respectat această obligație și a emis autorizația abia la data de_, deci cu 19 luni de întârziere.
În ce privește raportul de cauzali tate dintre neîndepli nireaobligației de
eliberare în termen de 30 de zile a autorizației de construcție și încetarea
Contractului de Finanțare nr. 1. /_
.
După cum a fost adus la cunoștința pârâților, în repetate rânduri prin nenumăratele adrese depuse, reclamanta a solicitat emiterea autorizației de construcție în vederea realizării unei investiții constând în extinderea fermei de porci existente. Realizarea acestei investiții era aprobată să fie efectuată prin fonduri europene nerambursabile. Pentru realizarea acestei investiții s-a încheiat un contract de finanțare cu Agenția de plăți pentru dezvoltare rurala si pescuit nr. C 121040863300023/_, având ca obiect acordarea de fonduri nerambursabile de către autoritatea contractanta. Valoarea totala eligibila a proiectului aprobat este de 736.420 euro, din care suma de 1.480.188 ron o constituia finanțarea nerambursabilă aprobată și care urma a fi încasată de
subscrisa. Conform acestui contract de finanțare durata maximă de realizare a investiției este de 16 luni de la semnare, respectiv până în luna octombrie 2010. întrucât reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația de construcție, nu a putut demara începerea lucrărilor.
Se mai menționează și faptul că reclamanta a depus toate diligentele necesare în încercarea de a obține prelungirea termenului de executare a contractului de finanțare. Astfel motivat de neemiterea la termen a autorizației de construcție a solicitat autorității contractante M.A.D.R. prelungirea duratei de execuție a contractului. Așa cum reiese din adresa nr. 1217/_ a
M.A.D.R. - APDRP s-a solicitat amendarea contractului de finanțare: "prin documentație pentru act adițional nr. 2 s-a solicitat prelungirea termenului de depunere a proiectului tehnic de la_ la data de_ " iar "prin documentația pentru act adițional nr. 3 s-a solicitat prelungirea termenului de valabilitate a contractului de finanțare cu APDRP și a duratei de execuție a proiectului până la data de_ ". "Din documentația depusă (act adițional nr.2 și nr. 3) pentru amendarea contractului de finanțare rezultă că, motivele principale ale acestor solicitări au fost dificultățile întâmpinate în obținerea autorizației de construcție" Cu toate demersurile efectuate, prin adresa nr. 13919/_ MADR-APDRP reprezentând Notificarea Beneficiarului privind încetarea Contractului de Finanțare, din cauza faptului că nu fost realizate
lucrările conform graficului contractului, reclamanta s fost informată despre decizia de încetare a Contractului de Finanțare nr. C 121040863300023/_
.
Astfel, din cauza faptului că instituția pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală de emitere a autorizației de construcție în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii reclamanta nu a putut realiza construcțiile conform obligațiilor contractuale și în consecință autoritatea contractantă a dispus rezilierea contractului de finanțare.
În ce privește prejudiciul încercat se arată că prin întârzierea eliberării autorizației (față de data de_, dată la care pârâții aveau obligația să elibereze autorizația) s-au creat subscrisei prejudicii importante constând atât în pierderea financiară efectiv suferită prin neîncasarea efectivă a valorii finanțării nerambursabile, cât și în profitul nerealizat.
Astfel prejudiciile suferite de reclamantă sunt cuantificabile în pierderea finanțării conform contractului mai sus, pierderea ajutorului financiar conform Ordinului Ministrului nr. 850/2006, pierderea ajutorului financiar conform Legii nr. 150/2003, lipsa de profit aferent perioadei cuprinsă între data la care aveați obligația eliberării și data la care veți elibera această autorizație. Totodată în șirul pierderilor suferite de subscrisa până la această dată se adaugă și toate cheltuielile efectuate în vederea realizării proiectului prin finanțare din fonduri europene. Mai menționează reclamanta faptul că realizează în prezent lucrările de construcție a modernizării fermei din surse proprii de finanțare, având în vederea pierderea fondurilor aprobate conform proiectului aprobat, prin Contractul nr. C 121040863300023/_ .
Potrivit art. 998, art. 999 și art. 1000 cod civil (în forma în vigoare de la data săvârșirii faptei culpabile) -."orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa."
În consecință reclamanta susține că a suferit până la data introducerii cererii de chemare în judecată, următoarele prejudicii cauzate în mod direct de nerealizarea modernizării în anul 2009, din cauza neeliberării autorizației de construcție (fapt culpabil instituției pârâte):
-1.480.188 Ron - prejudiciul suferit prin pierderea financiară reprezentată de neîncasarea finanțării nerambursabile aprobată conform contractului.
prejudiciul suferit datorat nerealizării producției (profitul nerealizat) aferent anului 2010.
prejudiciul suferit datorat nerealizării producției (profitul nerealizat) aferent a 11 luni din anul 2011 (datorită încetării contractului de finanțare).
La termenul din data de_, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea cu privire la sumele solicitate reprezentând prejudiciul suferit prin pierderea financiara cauzata de refuzul nejustificat de a emite autorizația de construcție pentru Extinderea capacității de producție a Fermei de porci cu un număr de 720 de capete/serie, după cum urmează:
- obligarea la plata sumei de 1.480.188 Ron prejudiciu suferit prin pierderea financiara cauzata de neîncasarea sumelor nerambursabile la care reclamanta era îndreptățita in baza contractului de finanțare nr. 1. /_
. Prin acest contract autoritatea contractanta, respectiv Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit s-a angajat sa acorde reclamantei o finanțare nerambursabila in suma de 1.480.188 lei, reprezentând maxim 50% din valoarea investiției ce urma să se realizeze având ca obiect Extinderea fermei de porci cu o construcție nouă, pentru o capacitate de 720 capete porci. Aceasta finanțare s-a acordat in cazul special al proiectelor care implementează si Directiva nr. 91/676/CEE. Pentru a beneficia de aceasta finanțare reclamanta avea obligația ca pana la data de_ să realizeze construcțiile pentru Extinderea fermei de porci si sa populeze ferma cu cele 720 capete pana la_ . Deoarece s-a refuzat in mod cu totul ilegal emiterea autorizației de construcție reclamantul nu a putut sa înceapă realizarea construcției pentru ferma de porci motiv pentru care a pierdut finanțarea acordata prin Contractul de Finanțare nr. 1. . După emiterea autorizației de construcție nr. 8/_ reclamanta a realizat extinderea fermei de porci pe cheltuiala sa, fiind prejudiciată de obținerea finanțării acordate prin contractul mai sus amintit datorita faptului ca directiva CEE in baza căreia s-a Încheiat contractul de finanțare impunea realizarea investiției pana la data de_ .
- obligarea la plata sumelor reprezentând pierderi suferite pentru neincasarea subvențiilor si a ajutoarelor de stat acordate in anii 2009-2012 raportat la numărul de capete de porci pentru care s-a solicitat extinderea, respectiv pentru cei 720 porci. Astfel, solicită obligarea la plata sumei de 84.960 lei, reprezentând subvenție acordata pe carcasa in baza Ordinului Ministrului Agriculturii Pădurilor si Dezvoltării Rurale 850/2006 pe anul 2009, daca populația fermei se realiza pana la data de_ precum și obligarea la plata sumei de 135.000 ce reprezintă credit agricol nerambursabil acordat de stat in baza Legii 150/2003, pentru susținerea a 30% din cheltuielile necesare cu un ciclu de producție. Reclamanta in anul 2009 a avut cheltuieli pentru 720 capete, in suma de 450.000, iar 30% din aceasta suma reprezintă 135.000 lei.
- obligarea la plata profitului nerealizat pe anul 2010, in suma de 37.897 lei si in suma de 33600 lei pe 2011. Începând cu anul 2011 s-a acordat ajutor de stat pentru protecția si bunăstarea porcilor, conform HG 839/2010 in suma de 160 lei/ porc abatorizat, sume care deasemenea nu au putut fi obținute de societatea reclamantă (f.92;93) .
La același termen de judecată pârâții I. P. O. C. S., și V. A., au formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție prescripția extinctivă a acțiunii iar pe fond respingerea acesteia ca nefondată, din următoarele considerente: fapta de a nu se elibera reclamantei autorizație de
construcție în perioada_ -_ nu este culpabilă deoarece cererea de eliberare a autorizației de construcție a fost înregistrată de reclamantă la data de_, însă înainte cu o zi de a se depune cererea, a fost adoptată HCL nr.36/_, privind suspendarea eliberării de autorizații de construcții în perimetrul administrativ al orașului C. -S., până la aprobarea noului plan urbanistic general (PUG) iar prin adresa nr.6941/_, adică în termenul legal de 30 de zile, a fost informată reclamanta despre această situație. Prin urmare, se consideră că I. P. O. C. S. recte pârâtul V. A.
, au procedat corect și legal deoarece potrivit art.61 alin.2 din legea nr.215/2001 "primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local";. Pe de altă parte, prejudiciul constând în pierderea de către reclamantă a finanțării nerambursabile în cuantum de 1.480.188 lei s-a produs la data de_, dată până la care conform contractului de finanțare și conform angajamentelor luate de România ca stat membru al U.E se impunea în mod obligatoriu ca reclamanta să implementeze standardele comunitare. Cu alte cuvinte, în opinia apărării, Primarul orașului C. - S., mai precis pârâtul V. A., era îndreptățit la aceea dată să refuze eliberarea autorizației de construcție pentru reclamantă și chiar dacă aceasta era eliberată la data de_, reclamanta tot nu putea evita încetarea contractului de finanțare, datorită neimplementării standardelor europene în termenul de grație, orice prelungire a acestui termen fiind exclusă ";ab initio";, atât potrivit contractului de finanțare cât și potrivit reglementărilor legale în vigoare (f.77-89).
În ce privește excepția invocată de pârâți, privind prescripția extinctivă a acțiunii, ca mijloc de apărare, acesta a fost pusă în discuția părților în ședința din data de_, pentru a fi soluționată cu prioritate, în conformitate cu prev. art.137 Cod procedură civilă (f.133;134).
Astfel, reprezentantul pârâtei a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă, ca fiind prescrisă extinctiv prin depășirea în promovarea cererii de chemare în judecată, a termenului de 1 an prevăzut de art. 19 alin. 1 și 2 din Legea nr.554/2204. În acest sens, solicită admiterea excepției prescripției exctinctive invocată prin întâmpinare, pentru motivele invocate în scris, apreciind că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris deoarece reclamanta a promovat acțiunea la data de_, cu toate că termenul de prescripție al dreptului la acțiune se împlinise la data de _
.
Reprezentantul reclamantei, a solicitat instanței respingerea excepției prescripției exctinctive a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiată. Consideră că data la care prejudiciul reclamantei a devenit cert, este data la care aceasta a pierdut finanțarea nerambursabilă, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare, respectiv la data de 29 august 2011 și, în consecință, aceasta este data la care s-a născut obligația corelativă a pârâților de reparare a prejudiciului, dată la care s-a născut dreptul reclamantei la acțiune și dată la care începe să curgă termenul de prescripție.
Tribunalul găsind pertinente concluziile reprezentantului reclamantei, momentul începerii curgerii termenului de prescripție fiind în acest caz cel puțin discutabil, după cum rezultă și din "note de ședință"; depuse la dosar (f.122-125) a respins excepția invocată în apărare (f.151;152).
La termenul din data de_, după repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării cercetării judecătorești și administrarea de noi probe, prin
precizarea la cererea de chemare în judecată, depusă la filele 157 - 158 din dosar d reclamanta, se solicitat, în baza art.16 alin.(1) și (2) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, introducerea în cauză în calitate de pârâți, în vederea lărgirii cadrului procesual, a C. ui local al orașului C. S. și a consilierilor care au compus C. LOCAL AL O.
C. S. și care au votat Hotărârea nr.36 din 30 iulie 2009, respectiv: H. V., M. V., T. I., B. I., B. E., B. K., C. I., B. E. ,
E., V. G., B. Z. și V. I., pârâți care și-au ales același reprezentant convențional ca pârâții inițiali, I. P. O. C. S. recte pârâtul V. A. .
Pe de altă parte, la termenul din data de_, după ce s-a încercat o soluționare pe cale amiabilă a litigiului dintre părți, reprezentantul pârâților a invocat excepția de nelegalitate a următoarelor acte administrative:
Avizul de gospodărire a apelor nr.677/_ emis de Administrația Națională A. e Române - Direcția Someș Tisa
Acordul de mediu nr.15/_ emis de Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj.
și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Administrației Naționale A. e Române - Direcția Someș Tisa, cu sediul în C. -Napoca, str.Vânătorului, nr.17, județul C. și a Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj, cu sediul în Z., str.Parcului, nr.2, județul Sălaj.
Susținând excepția de nelegalitate a actelor administrative mai sus indicate, a arătat că acestea au fost utilizate de către reclamantă în crearea unei aparențe de legalitate a cererii sale de chemare în judecată. În fapt însă, acestea sunt nelegal emise, deoarece au la bază un certificat de urbanism fals, respectiv certificatul nr.40/_ .
De asemenea, reprezentantul pârâților a invocat excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr.8/_ emisă de Primarul orașului C. S., arătând că și acest act administrativ are la bază certificatul de urbanism falsificat nr. 40/_ .
A solicitat totodată și suspendarea judecății cauzei, întrucât la data de_ Orașul C. S. a sesizat prin fax Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. cu o plângere penală împotriva numitei Hajdu Eleonora, administrator al SA A. S. . Arată că s-a format astfel dosarul penal nr.10/P/2013 al D.N.A. - S.T. C. și aspectele sesizate prin plângerea penală vizează falsificarea certificatului de urbanism nr.40/_ și utilizarea acestui act falsificat la diverse instituții. Având în vedere legătura strânsă între aspectele sesizate în plângerea penală la care a făcut mai sus referire și obiectul acestui dosar, reprezentantul pârâților apreciază că se impune suspendarea judecării prezentei cauze.
Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, reprezentantul reclamantei solicită respingerea acesteia, deoarece la această dată nu este încă începută urmărirea penală. Consideră că singura rațiune pentru care a fost depusă plângerea penală la care s-a făcut referire, este aceea de a îngreuna și tergiversa soluționarea prezentei cauze. În același timp, actul care se reclamă a fi falsificat nu are legătură cu soluționarea cauzei de față.
Instanța, deliberând, a respins de îndată cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reprezentantul pârâților și a acordat cuvântul asupra excepțiilor invocate.
Reprezentantul pârâților a susținut excepțiile invocate așa cum au fost formulate, reiterând în fața instanței motivele invocate în scris.
Reprezentantul reclamanților a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Avizului de gospodărire a apelor nr.677/_ de
către Administrația Națională A. e Române - Direcția Someș Tisa și a Acordului de mediu nr.15 din_ emis de Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj. Consideră că în mod nejustificat se susține de către reprezentantul pârâților că cele două acte ar avea la bază un certificat de urbanism falsificat. Arată că certificatul de urbanism este un act de informare generală și nu acesta a stat la baza emiterii celor două acte a căror excepție de nelegalitate a fost invocată. Subliniază din nou că nu este invocat nici un temei legal pentru admisibilitatea excepțiilor de nelegalitate a celor două acte invocate și această excepție nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecății. De asemenea, reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Autorizației de construcție nr.8/_ emisă de Primarul O.
S. . Arată că prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă, prejudiciu ce a fost cauzat prin acțiunea pârâților care, în mod nelegal au refuzat eliberarea Autorizației de construcție solicitată de reclamantă (f.223- 281).
Instanța rămânând în pronunțare, asupra excepțiilor invocate de reprezentantul pârâților, la termenul din data_, a respins ca inadmisibile excepțiile invocate de pârâții I. P. O. C. S., C. LOCAL AL O. C. S., V. A., , B. K., B. E., B. Z., B. I., B.
E., B. E., C. I., H. V., M. V. TRAIAN, T. I., V. I. și V. G. ALEXANDRU, reprezentați prin av. Crihan Tudor, în contradictoriu cu reclamanta SA A. S. C. S., reprezentată prin av. Ielciu Mihai, privind nelegalitatea următoarelor acte administrative: Aviz de gospodărire a apelor nr.677/_ ; Acord de mediu nr.15/_ și Autorizație de construire nr.8/_, însușindu-și în totalitate argumentele prezentate în sprijinul acestei soluții de către reprezentantul reclamantei, atât oral cât și prin concluzii scrise (f.284-289).
În ședința din data de_ a fost încuviințată cererea formulată în apărare de către reprezentantul pârâților de a se solicita Agenției de Plăți pentru Dezvolatare Rurală și Pescuit, să comunice instanței, în copie certificată, pentru conformitate, toate documentele oficiale care au stat la baza încheierii Contractului de finanțare nr.C 121040863300023 din data de_, respectiv toate documentele, care au stat la baza adresei nr. 13919/_
, privind încetarea acestuia. Această cerere a fost îndeplinită, până la termenul următor, din_, înscrisurile solicitate aflându-se la dosar (f.315-688, vol.II).
Asupra cauzei de față, instanța reține mai întâi ca fiind relevante următoarele texte de lege:
Potrivit art.1 alin. (1) din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Același text de lege spune în continuare că "interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";.
Conform art.2 alin.(2), se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În această din urmă situație, în conformitate cu prev. art. 7 alin.(5), plângerea prealabilă nu este obligatorie.
Conform art.2 alin. (1) prin "nesoluționare în termenul legal a unei cereri"; se înțelege, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (lit.h) iar prin "refuz nejustificat de a soluționa o cerere
";, se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (lit.i teza 1). Prin "exces de putere
"; se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege
sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor
iar prin "interes legitim privat
"; se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat (art.2
alin. 1 lit.n și lit.p).
Or, analizând starea de fapt dedusă judecății
, prin prisma acestor prevederi legale, se poate cu ușurință constata că ele sunt pe deplin aplicabile în speță și ar putea fi "traduse"; după cum urmează:
Autoritățile administrației publice locale ale O. C. S., recte pârâții C. LOCAL AL O. C. S. și I. P. O. C. S.
, au acționat, prin consilierii locali, recte pârâții B. K., B. E., B. Z. ,
I., B. E., B. E., C. I., H. V., M. V. TRAIAN, T.
I., V. I. și V. G. ALEXANDRU și Primarul orașului C. S., recte pârâtul V. A., împotriva intereselor legitime a reclamantei SA A. S.
S., de a pretinde eliberarea unei autorizații de construire și extindere a unei ferme de porci, în perimetrul orașului C. S., în considerarea dreptului prefigurat, viitor și previzibil, de a beneficia de o finanțare nerambursabilă in sumă de 1.480.188 lei, reprezentând maxim 50% din valoarea investiției ce urma să se realizeze, în baza contractului de finanțare nr. C 121040863300023/_, încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
În concret, aceste autorități și-au manifestat în mod expres voința de a nu soluționa favorabil cererea reclamantei, de eliberare a autorizației de construire, înregistrată la data de_, prin aceea că la data de_, a fost adoptată HCL nr. 36/2009, privind suspendarea eliberării de autorizații de construcții, în perimetrul administrativ al orașului C. -S., până la aprobarea noului plan urbanistic general (PUG), pentru ca apoi, sub acoperirea acestui act administrativ normativ, I. P., prin adresa nr.6941/_, să refuze eliberarea unui act administrativ individual, pe motiv că se supune actului normativ emis de C. Local. Cunoscută fiind opoziția acestor autorități la dezvoltarea fermelor de porci pe teritoriul orașului C. S., pe motive de poluare a zonelor limitrofe (existând la un moment dat și alte procese în această direcție, pe rolul instanței) poate exista suspiciunea, -fiind plauzibil ca hotărârea să fi fost adoptată în aceeași zi sau în zilele imediat următoare depunerii cererii de eliberare a autorizației de către reclamantă, însă înregistrată anterior, pentru a nu părea abuzivă - că cele două autorități locale au acționat împotriva reclamantei în mod coordonat, după o prealabilă înțelegere.
Indiferent însă de prezumtivul mod de acțiune al celor două autorități a administrației publice locale, cert este faptul că fiecare din ele au acționat cu exces de putere
, în sensul definit de art. 2 alin. 1 lit.n din Legea nr.554/2004, prin aceea că și-au exercitat dreptul de apreciere cu nesocotirea prevederilor legale în materie, mai precis prin încălc area limitelor competenței prevăzute de
lege
, de către C. LOCAL AL O. C. S., care prin HCL nr. 36/2009, a dispus suspendarea eliberării autorizațiilor de construcție în perimetrul orașul C. S. (inclusiv cea care face obiectul prezentului litigiu), până la la aprobarea noului plan urbanistic general (PUG) și respectiv prin încălcarea
drepturilor și libert ăților cetățenilor de a pretinde eliberar ea unor asemenea
autorizații, în condițiile prevăzute de lege
, de către I. P. O. C. S.
, care, după adoptarea acestei hotărâri, a refuzat în mod constant eliberarea autorizației de construcție, în favoarea reclamantei, deși avea o atare obligație legală, ambele manifestări de voință intrând astfel în conținutul sintagmei de "refuz nejustificat de a soluționa o cerere";, definit de art.2 alin.1 lit.p din Legea nr. 554/2004, privind contentenciosul administrativ.
Aceste împrejurări nu pot fi puse la îndoială, doarece au fost stabilite cu putere de lucru judecat, prin hotărârile judecătorești irevocabile, la care face trimitere reclamanta prin cererea introductivă de instanță și în urma cărora hotărârea consiliului local a fost anulată iar primarul a fost obligat la eliberarea autorizație de construire, în favoarea societății reclamante.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1034/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj, Curtea de apel C., admițând recursul declarat de Prefectul județului Sălaj, împotriva sentinței civile nr.2687/_, a statuat cu putere de lucru judecat că "[potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște în condițiile legii în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Deși instanța de fond a reținut dispozițiile legale citate anterior, în continuare, în mod greșit a apreciat că hotărârea contestată ar fi fost legal emisă, în acord cu dispozițiile art. 36 alin. 2 lit. b din Legea nr. 215/2001, care se referă la atribuția consiliilor locale vizând dezvoltarea economică socială și de mediu a unității administrativ teritoriale. Astfel, prin hotărârea contestată nu s-a luat nici o măsură care să vizeze dezvoltarea economică socială și de mediu a unității administrativ teritoriale, ci s-a decis suspendarea eliberării autorizațiilor pentru construirea sau extinderea de ferme zootehnice în perimetrul administrativ al orașului C. -S., până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al localității.
Or, competența eliberării autorizațiilor de construire revine exclusiv primarului, în acord cu dispozițiile art. 63 alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001 și ale art. 4 alin. 1 lit. e pct. 1 din Legea nr. 50/1991, hotărârea care face obiectul prezentei cauze fiind dată cu încălcarea acestei competențe și, prin urmare, cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Eventualele reclamații ale diverselor persoane fizice și juridice privind disconfortul creat de fermele pentru creșterea și îngrășarea porcilor, amplasate în apropierea orașului, nu au nici o relevanță în soluționarea cauzei, în condițiile în care C. local nu are nici o competență în a decide cu privire la eliberarea de autorizații de construire";.
Dealtfel recurentul, prin criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe, nu contestă dreptul C. ui local de a avea inițiative in domeniile de interes local si de a reprezenta interesele locuitorilor orașului, dar aceasta trebuie să se facă fără depășirea competenței materiale, deoarece potrivit art. 6 alin. (2) din L 215/2001 "între consiliul local și primar... nu există raporturi de subordonare." În aceste condiții rezultă foarte clar din prevederile legii că, C. local nu poate suspenda printr-o hotărâre îndeplinirea unor obligații instituite prin lege În sarcina primarului. În cazul de fată nu suntem în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 215/2001. C. local C. S., conform competenței sale a aprobat Planul Urbanistic General al localității. În baza acestuia și în urma verificării documentației prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, primarul are obligația, în cazul în care solicitantul autorizației a depus întreaga documentație în acest scop, să emită autorizația de construire.
Neemiterea autorizațiilor de construire (în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții) constituie contravenție conform art. 26 din Legea nr. 50/1991.
Mai mult, printr-o greșită interpretare a legii prima instanță arată că Hotărârea nr. 36/_ a C. ui local C. S. este legală. Conform interpretării primei instanțe, firme ca și Compania de Apă Someș S.A. și S.
Monimpex S. sunt mai în măsură decât Agenția de Protecția Mediului Sălaj să aprecieze impactul pe care l-ar avea asupra mediului construcția sau extinderea unor ferme zootehnice, iar avizul acestei autorități nu ar avea nici o valoare în fața monitorizărilor și evaluărilor făcute de firmele menționate mai sus.
De asemenea nu se poate lua în considerare nici afirmația instanței că efectul acestei hotărâri suspendă eliberarea unor autorizații doar pe o perioada determinată, până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al orașului. C. local nu poate să suspende îndeplinirea unor obligații prevăzute expres în lege în sarcina primarului, respectiv eliberarea autorizațiilor de construire, pentru că nu se poate decide dacă Planul Urbanistic General al orașului aprobat deja este bun sau nu. Eliberarea autorizațiilor de construire se face așa cum am arătat în baza unei întregi documentații, care cuprinde toate avizele autorităților competente și respectă Plan Urbanistic General al orașului existent, aprobat de C. local.
Consideră în final că prin această hotărâre se urmărește, chiar și prin încălcarea prevederilor legale, blocarea inițiativei unor investitori și a posibilității acestora de a atrage fonduri europene pentru construirea sau extinderea unor ferme zootehnice.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 4577 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, devenită irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia civilă nr.460/_ a Curții de apel C., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SA A. S. și a fost obligat pârâtul V. A., primar al orașului C. S., să emită în favoarea acesteia autorizație de construire necesară efectuării lucrărilor de extindere și modernizare a fermei existente de creștere și îngrășare porci, lucrări care au ca scop extinderea capacității de producție a fermei cu 720 capete/serie, rezultând o capacitate totală de producție de 1920 de capete/serie.
Prin urmare, rezultă din cele ce preced, că deși reclamanta a depus la I.
P., documentația completă și necesară privind eliberarea autorizației de construcție, împreună cu cererea nr. 6383/_, instituția pârâtă prin reprezentatul său primar V. A., a comunicat reclamantei faptul că nu se va putea elibera autorizația de construcție, întrucât în baza HCL nr. 36/2009 se prevedea suspendarea emiterii autorizațiilor de construcție.
Ulterior, după promovarea unui acțiuni de anulare de către I. Prefectului, s-a comunicat, prin adresa nr. 6941/_ faptul că "nu vă putem elibera autorizația solicitată până la soluționarea pe calea contenciosului a legalității H.C.L. nr. 36/2009".
Acest pârât și-a motivat refuzul și s-a apărat prin aceea că a procedat corect și legal deoarece, potrivit art. 61 alin.2 din legea nr.215/2001 "primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local";, însă textul de lege invocat are următoarea continuare:
"dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a
hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii";, de unde rezultă că, în procesul de aplicare, toate aceste acte normative trebuie interpretate de către primar, conform propriei competențe, în virtutea dreptului de apreciere, conferit de Legea nr.554/2004 autorităților administrative, prin prisma respectarii drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și a supremației legii, pentru că altfel se intră în sfera excesului de putere, în sensul definit de art.2 alin.1 lit.n din Legea nr.554/2004. Or, astfel fiind, așa cum s-a reținut și prin hotărârile judecătorești mai sus amintite, refuzul executării de către primar a propriei obligații de emitere a autorizație de construcție nu se putea întemeia nicidecum pe o hotărâre a consiliului local, adoptată vădit nelegal, prin depășirea propriei competențe funcționale, atâta vreme cât între cele două autorități ale administrației publice locale nu există raporturi ierarhice de subordonare.
Mai mult decât atât, pârâtul a persistat în acest refuz și după anularea nr. HCL 36/_ a C. ui local C. S., reclamanta solicitând din nou emiterea autorizației, prin cererea nr. 5466/_ iar prin adresa nr. 5466/_, s-a răspuns că "autorizația de construcție nu va putea fi eliberată până la finalizarea litigiului aflat pe rolul instanței, ce are ca obiect eliberarea autorizației de construcție";.
În cele din urmă, conform celor dispuse prin sentința civilă nr. 4577 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, devenită
irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia civilă nr.460/_ a Curții de apel C., primarul a emis reclamantei autorizația de construcție nr.8/_, deși primarul avea obligația legală și expresă să emită această autorizație cel mai târziu la data de_ ( termenul legal de 30 de zile, de la data inițială a depunerii cererii), deci cu 19 luni de întârziere. Mai mult decât atât, nu au fost respectate nici măcar prevederile art.24 alin.(1) din legea nr.554/2004, conform cărora "dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";.
Pe de altă parte, consilierii locali, acționând de o manieră independentă și pentru pentru deblocarea situației ivite (fiind singurul temei care a stat la baza refuzului primarului), puteau oricând să-și revoce propria hotărâre, ca urmare a sesizării de nelegalitate, din partea Instituției Prefectului Sălaj (la scurt timp după adoptarea acesteia), având în vedere că potrivit art. 55 și 56 alin.1 din Legea nr.393/2004, prind Statutul aleșilor locali, aceștia răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin iar consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le- au votat.
Neprocedând în acest mod, consilierii locali și-au adus și ei contribuția alături de primar, la vătămarea interesului legitim al reclamantei SA A. S.
C. S., de a pretinde și obține eliberarea unei autorizații de construire și extindere a unei ferme de porci, în perimetrul orașului C. S., în considerarea dreptului prefigurat, viitor și previzibil, de a beneficia de o finanțare nerambursabilă in sumă de 1.480.188 lei, reprezentând maxim 50% din valoarea investiției ce urma să se realizeze, în baza contractului de
finanțare nr. C 121040863300023/_, încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Un alt argument adus în apărare este acela că, prejudiciul constând în pierderea de către reclamantă a finanțării nerambursabile, în cuantum de
1.480.188 lei, s-a produs la data de_, dată până la care conform contractului de finanțare și conform angajamentelor luate de România ca stat membru al U.E se impunea în mod obligatoriu ca reclamanta să implementeze standardele comunitare. Aceasta deoarece, în opinia apărării, Primarul orașului C. - S., mai precis pârâtul V. A., era îndreptățit la aceea dată să refuze eliberarea autorizației de construcție pentru reclamantă și chiar dacă aceasta era eliberată la data de_, reclamanta tot nu putea evita încetarea contractului de finanțare, datorită neimplementării standardelor europene până la data de_, mai precis Directiva nr.91/630/CEE, privind normele minime de protecție a porcilor, orice prelungire a acestui termen fiind exclusă ";ab initio";, atât potrivit contractului de finanțare cât și potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Această interpretare deși se vrea seducătoare, este însă profund eronată, întrucât pornește mai întâi de la premiza că Primarul era obligat să respecte hotărârea consiliului local, (ceea ce s-a demonstrat că nu este adevărat) și apoi că, rezilierea contractului de finanțare s-ar datora exclusiv culpei reclamantei, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale stabilite în sarcina sa, până la data de_, astfel că eliberarea ulterioară a autorizației, după anularea hotărârii consiliului local, nu putea să evite rezilierea contractului și implicit pierderea finanțării din fonduri europene, raționament care, de asemenea, pornind de la o premiză greșită nu poate să fie decât fals.
În realitate, este foarte posibil că neîndeplinirea acestor obligații contractuale s-a datorat tocmai imposibilității de a începe investiția de modernizare, în lipsa autorizație de construire, împrejurare care a condus apoi la blocarea fondurilor europene nerambursabile, și care se acordau pe măsura derulării lucrărilor și realizării investiției, intrându-se astfel într-un cerc vicios. Cert este însă faptul că datorită conduitei autorităților administrației publice locale, s-a ajuns la rezilierea contractului de finanțare, cu consecința pierderii unor fonduri europene nerambursabile în valoare de 1.480.188 lei, fiind imposibil de dovedit ce s-ar fi întâmplat dacă reclamantul ar fi obținut autorizația de construire, în termenul prevăzut de lege, și anume "în cel mult
30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții"; (art.7 alin.1 din Legea nr.50/1990).
Totuși e bine de observat faptul că, din momentul în care reclamanta avea dreptul la obținerea autorizație de construcție și până la data de referință, care a fost avută în vedere la rezilierea contractului de finanțare, a existat o perioadă de timp rezonabilă în care să-și poată îndeplini obligația la care s-a angajat, de extindere și modernizare a fermei de porci, în condițiile stabilite de Directiva nr.91/630/CEE, privind normele minime de protecție a porcilor și mai mult decât atât, a beneficiat și de o perioadă de grație, din partea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, care a hotărât să dispună unilateral încetarea contractului, în condițiile stipulate prin art.11(3), doar prin notificare din data de_, ceea ce însemnă că îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, până în acel moment, ar fi înlăturat motivul de denunțare unilaterală a contractului.
Raportat la cadrul procesual dedus judecății, este însă inutilă formularea de supoziții cu privire la ceea s-ar fi întâmplat în condiții normale de derulare a investiției la care s-a angajat reclamanta prin contractul de finanțare, și dacă acest drept de finanțare nerambursabilă s-ar fi realizat în mod efectiv,
important de reținut în speță fiind doar faptul că prin conduita abuzivă a autorităților administrației publice locale (manifestată - sub forma excesului de putere - în mod expres, prin voința de a nu soluționa favorabil cererea reclamantei) reclamanta a fost vătămată în interesul său legitim, de a obține o autorizație de construcție, în considerarea dreptului prefigurat, viitor și previzibil, de a beneficia de o finanțare nerambursabilă in sumă de 1.480.188 lei, reprezentând maxim 50% din valoarea investiției ce urma să se realizeze, în baza contractului de finanțare nr. C 121040863300023/_, încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Cu alte cuvinte, prin această conduită culpabilă, reclamanta a fost lipsită de orice șansă în obținerea finanțării nerambursabile în sumă de
1.480.188 lei, pentru ca apoi să se motiveze că oricum reclamanta nu ar fi avut nici o șansă, datorită unor împrejurări independente de această conduită. O asemenea interpretare, ignoră însă faptul că între interesul legitim, de obținere a autorizației de construire și dreptul subiectiv, de obținere a finanțării nerambursabile din partea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, există o strânsă și directă legătură, de tip cauză-efect, satisfacerea unui interes legitim, fiind întotdeauna premergătore realizării sau păstrării unui drept subiectiv. Prin urmare o conduită culpabilă sau ilicită, care vatămă un astfel de drept subiectiv, nu poate fi niciodată justificată printr-o conduită culpabilă a titularului dreptului sau printr-un eveniment exterior (caz fortuit; forță majoră), împrejurări care ar conduce la pierderea dreptului, deoarece, urmând doar principiile logicii formale, se poate ajunge la concluzii absurde, din punct de vedere al logicii juridice (spre pildă un hoț sustrage mai multe bunuri dintr-o locuință, justificându-și conduita ilicită prin aceea că, oricum, acele bunuri ar fi fost distruse de incendiul care a avut loc ulterior, că proprietarul lor nu avea încheiat contract de asigurare și pe respectivele bunuri, sau nu avea de loc și că, dimpotrivă, păstrând în siguranță acele bunuri, pe care înțelege să le restituie proprietarului, infractorul nu ar trebui condamnat ci chiar recompensat, ca un bun administrator).
Pe de altă parte, dacă în ce privește nerealizarea dreptului de finanțare nerambursabilă de către reclamantă și conduita culpabilă a autorităților administrației publice locale, prin emiterea autorizației de construcție există o legătură cauzală directă, nu același lucru se poate spune în legătură cu celelalte pretenții formulate prin cerea introductivă de instanță, respectiv: plata sumelor reprezentând pierderi suferite pentru neincasarea subvențiilor si a ajutoarelor de stat acordate in anii 2009-2012, raportat la numărul de capete de porci pentru care s-a solicitat extinderea, respectiv pentru cei 720 porci adică: obligarea la plata sumei de 84.960 lei, reprezentând subvenție acordata pe carcasa in baza Ordinului Ministrului Agriculturii Pădurilor si Dezvoltării Rurale 850/2006 pe anul 2009, daca populația fermei se realiza pana la data de_ precum și obligarea la plata sumei de 135.000 ce reprezintă credit agricol nerambursabil acordat de stat in baza Legii 150/2003, pentru susținerea a 30% din cheltuielile necesare cu un ciclu de producție. De asemenea solicită obligarea la plata profitului nerealizat pe anul 2010, in suma de 37.897 lei si in suma de 33600 lei pe 2011. Începând cu anul 2011 s-a acordat ajutor de stat pentru protecția si bunăstarea porcilor, conform HG 839/2010 in suma de 160 lei/ porc abatorizat, sume care deasemenea nu au putut fi obținute de societatea reclamantă.
Toate aceste pretenții nu se află în legătură directă cu refuzul autorităților locale de eliberare a autorizației de construcție, deoarece se bazează pe simple supoziții, în ipoteza în care investiția din contractul de finanțare s-ar fi realizat în mod efectiv iar reclamanta ar fi realizat producția de porci propusă, în
condițiile prevăzute de actele normative la care se face referire, împrejurări care presupun angajarea de resurse materiale și umane și care reprezintă adevăratele cauze ale obținerii facilităților acordate de stat. Aceste venituri nu au un caracter cert, cauzele care stau la baza lor depind de o multitudine de alte împrejurări, la nivel de condiții favorizante, de asemenea incerte (buna administrare a fermei, asigurarea resurselor umane și materiale, a pieței de desfacere, fluctuațiile pieței, existența fondurilor bugetare pentru subvenții, etc) raționamentul reclamantei fiind unul pur speculativ, bazat pe o serie întreagă de "dacă";, și care, anecdotic, poate continua la infinit (cloșca care se află sub pat) până în momentul în care, în ecuație, intervine un eveniment neprevăzut (surparea patului). Or, în timp ce în privința finanțării nerambursabile, există, așa s-a arătat, un potențial drept subiectiv, determinat, previzibil și garantat prin contractul de finanțare, pretențiilor derivate din eventuala realizare a investiției asumate prin acest contract, încheiat de reclamantă cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, nu derivă dintr-un asemenea drept subiectiv, care să fi fost vătămat prin refuzul eliberării autorizației de construire ci dintr-o activitate efectivă de producție. Prin urmare, instanța apreciază aceste capete de cerere ca fiind
lipsite de suport legal și cu totul exagerate iar obligarea pârâților la suportarea acestor pretenții, de ordin pur speculativ, ar însemna pentru reclamantă, o îmbogățire fără justă cauză.
În concluzie, tribunalul, în baza art.18 alin. (1) și (3) comb. cu art.16 alin.(1) din Legea nr.554/2004 va admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantă și va obliga în solidar pârâții, la plata sumei de
1.480.188 lei despăgubiri
, reprezentând prejudiciu cauzat prin pierderea finanțării nerambursabile, conform contract de finanțare nr.1. /_, respingând totodată ca nefondate restul capetelor de cerere.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SA A.
S. C. S. și obligă în solidar pârâții I. P. O. C. S., C. UI LOCAL AL O. C. S., V. A., B. K., B. E., B. Z., B.
I., B. E., B. E., C. I., H. V., M. V. TRAIAN, T. I. ,
V. I. și V. G. ALEXANDRU, la plata sumei de 1.480.188 lei despăgubiri, reprezentând prejudiciu cauzat prin pierderea finanțării nerambursabile, conform contract de finanțare nr.1. /_ .
Respinge ca nefondate restul capetelor de cerere.
Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 3.500 lei, cheltuieli de judecată parțiale, către reclamantă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2013.
Președinte, | Grefier, | ||
M. S. | M. | L. | M. |
Red.MS/_
Dact.A.L/_ /5ex