Sentința civilă nr. 2242/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2242

Ședința publică din 2 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. - judecător

G. ier: C. S.

Pe rol este pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamantul M. C.

N. cu domiciliul în B. M., str. P. R., nr. 29/2 și pe pârâtele A. F.

P. T., D. G. A F. P. M., A. F. P. B.

M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Se constată că toate concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când a avut loc dezbaterea asupra cauzei, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință a cărei pronunțare a fost amânată la data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de_, reclamantul M. C. N. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. a mun. B. M., D. G. a F. P. M. și A.

F. P. T. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să o oblige pe pârâta A. finanțelor publice B. M. să restituie suma de 3997 lei, cu dobânda legală calculată de la data plății,_, până la data restituirii integrale a acesteia și dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se susține că reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, stat în care vehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată și pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligat să plătească taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din Codul fiscal. Suma de 5.649 lei a fost achitată cu foaia de vărsământ nr. 6283580 anexată cererii. La cererea de restituire pe care reclamantul a adresat-o pârâtelor i s-a comunicat că nu

poate fi dispusă restituirea integrală, decât până la limita sumei de 1.652 lei, care i-a fost restituită cu O.P. nr. 111/_ .

Suma plătită cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare este contară legislației comunitare.Art. 90 din TCE (art.110)interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului nediscriminării produselor importate față de produsele interne, normă comunitară care în temeiul art. 148 din Constituția României are efect direct și se aplică cu prioritate față de dreptul național. Interzicerea taxelor cu efect discriminatoriu în plan fiscal între statele membre a fost consacrată și în jurisprudența CJCE care s-a pronunțat în acest sens în cauzele Michel Humblot și Weigel. Judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, necondiționat de eliminarea lor pe calea administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal). În acest sens este și practica actuală a instanțelor de judecată care s-au pronunțat în mod constant în sensul că taxa de primă înmatriculare este nelegală. În ceea ce privește despăgubirile pentru daune morale, reclamantul invocă art.18 din Legea nr.554/2004 și susține că prejudiciul moral i-a fost cauzat de către statul român prin privarea îndelungată de folosința taxei achitate, cu o valoare considerabilă, deși este contrară dreptului comunitar și refuzul nejustificat de restituire .

În drept se invocă Cod civil, art. 90(110) și art. 220 TCE, art. 15 alin. 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art.117 lit. d) C. pr. fiscală , art.18 din Legea nr.554/2004.În probațiune s-au depus în copie înscrisurile la care se face referire în cuprinsul cererii. Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. finanțelor publice T. a formulat întâmpinare ( f. 42-

44) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea cererii. În motivarea excepției se arată că, având în vedere faptul că reclamantul a formulat un unic capăt de cerere privind restituirea de la buget a unei sume de bani, calitatea procesuală pasivă cui privire la aceasta revine exclusiv pârâtei A. finanțelor publice B. M. în calitate de organ fiscal căruia îi revine competența materială de a efectua eventuale operațiuni de restituire de sume de la buget către acesta. Chestiunea restituirilor de sume de la buget este reglementată în mod expres de norme legale speciale, reprezentate de prevederile art. 117 alin. 1 lit. f) și alin. 9 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată privind Codul de procedură fiscală în a căror aplicare a fost emis și OMFP nr. 1.899/_ pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursare cu depășirea termenului legal.

Este irelevant faptul că la data efectuării plății sumei de 5.649 lei ( _

) reclamantul se găsea în administrarea fiscală a A.F.P. T., întrucât după data schimbării domiciliului reclamantului în localitatea B. M., A.F.P. T. nu mai are nici o competență legală de a efectua operațiuni în evidența fiscală a

acestuia, inclusiv în ceea ce privește restituiri de sume de la buget, toate aceste competențe legale revenind de drept pârâtei A.F.P. B. M. .

Poziția procesuală a celorlalte două pârâte este exprimată prin întâmpinarea ( f. 26-30) formulată de către D. G. a F. P. M. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Financiare prin care solicită respingerea contestației. Temeiul juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit. d) Cod procedură fiscală , solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală, așa cum instanța a reținut anterior.

Pe fondul cauzei, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat la Trezoreria municipiului T. la data de_ suma de 5649 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din Codul fiscal cu foaia de vărsământ nr. 6283580,depusă la fila 15 din dosar, pentru a înmatricula în România un autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - Germania, stat în care vehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în anul 2003 conform certificatului de înmatriculare depus în copie la dosar ( f.21).

Ulterior, deși s-a solicitat restituirea taxei apreciindu-se că este nelegală și discriminatorie, contrară normelor comunitare, pârâtele au refuzat restituirea integrală a sumei. La cererea de restituire integrală pe care reclamantul a formulat-o A. F. P. T. (fila 15) i-a restituit parțial în conformitate cu H.G nr. 686/2008 suma de 1652 lei prin O.P. nr. 111/2009.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual e pasive a pârâtei

A. finanțelor publice T., urmează a fi admisă, cu consecința respingerii cererii față de această pârâtă. Competența de soluționare a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală revine organului fiscal competent, în baza procedurii stabilite prin Ordinul nr. 1899 /2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Incidență în cauză are și Ordinul comun Nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.

Potrivit art.5.2 din Ordinul comun Nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012

"Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cheltuielilor bănești, precum și a oricăror alte cheltuieli ocazionate de

executarea silită, stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, este cea prevăzută de Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ ";.

În art.2, Cap. I din Ordinul nr. 1899 /2004 se prevede că "Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, denumit în continuare organul fiscal competent.";

Din art.32 și 33 din O.G nr.92/2003 rezultă că organul fiscal competent să dispună cu privire la cererea de restituire a taxei achitate d ecătre reclamant, persoană fizică ,nu este administrația financiară care a încasat taxa, ci organul fiscal organ fiscal local în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului, adică A. F. P. a mun. B. M. .

Întrucât pârâta A. finanțelor publice T. nu are nicio competență legală în soluționarea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, nu este justificată nici calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei instanța constată că refuzul de restituire nu este legal.

Taxa de primă înmatriculare nu s-a perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. În consecință, această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța constată că art. 214 ind. 1-214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu.

Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate se încalcă principiul nediscriminării.

C.J.C.E. a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu.

Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale dreptului comunitar au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislația internă sunt cuprinse reglementări contrare, motiv pentru care instanța constată că taxa specială achitată este nelegală și se impune a fi restituită plătitorului.

Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se

impună reclamantului parcurgerea procedurii administrative, cu termenele specifice,pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative .

Se impune a fi analizată legalitatea refuzului de restituire și prin prisma dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 care reglementează restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Acest act normativ a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4 obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Comparând dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate) pe de o parte și prevederile OUG nr. 50/2008, pe de altă parte, se constată că reglementează două taxe distincte.

Dacă s-ar accepta că se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din HG nr. 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin OUG nr. 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce iar cea legală presupune îndeplinirea anumitor condiții. Pornind de la realitatea că pârâtele au obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație de plată a taxei de poluare, înseamnă că reclamantul ar datora taxa de poluare introdusă la 01 iulie 2008 retroactiv, anterior intrării ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, deși potrivit OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări.

Pe de altă parte procedura de restituire reglementată de H.G nr. 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia, în vederea efectuării

compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuie să fie compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 686/2008 ar obliga instanța să depășească și cadrul procesual dedus judecății și în același timp să se substituie autorităților administrativ fiscale, cu încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești și a principiului disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii, deoarece OUG nr. 50/2008 nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.

Pentru aceste considerente instanța va dispune restituirea integrală a taxei speciale pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 ind. 1 și art. 214 ind. 2 din Codul fiscal și pentru diferența nerestituită conform art. 11 din OUG nr. 50/2008.

Inexistența temeiului legal pentru plata taxei de primă înmatriculare și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu,prejudiciu care în dreptul intern este evaluat legal la nivelul dobânzii pe care partea a solicitat-o conform O.G nr. 9/2000.

Dând eficiență principiului disponibilității instanța va admite și acest capăt de cerere prin acordarea dobânzii legale al cărei cuantum este determinat potrivit art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 de la data plății până la data abrogării acestui act normativ prin O.G nr. 13/2011 iar ulterior acestui moment în conformitate art.3 alin.2-4 din O.G nr.13/2011,capitolul I, care reglementează dobânda legală penalizatoare pentru obligații bănești.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtelor care s-au opus admiterii cererii, se va stabili și obligația de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. finanțelor publice T. față de care respinge cererea.

Admite cererea

formulată de către reclamantul M. C. N. cu domiciliul în B. M., str. P. R., nr. 29/2, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M. și D. G. a F. P. M., ambele cu sediul în B. M., str. S., nr. 2A.

Obligă pe pârâta A. finanțelor publice a mun. B. M. să restituie reclamantului suma de 3.997 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală calculată de la data de_ până la data

de_ conform art. 3 alin. 3 din O.G nr. 9/2000, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011 începând cu data de_ până restituirea integrală a sumei.

Obligă pe pârâta A. finanțelor publice a mun. B. M. să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. H. C. S.

Red.M.H./_

tehnored.C.S./_ /6ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2242/2013. Anulare act control taxe şi impozite