Sentința civilă nr. 2249/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2249

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta SC R. T.

S. Recea

împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M. și A.

F. P. B. M., având ca obiect restituire taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă d-nul avocat Pîrvu Ionuț Rareș, lipsind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că pârâtele au depus întâmpinare, comunicată cu reclamanta la_ .

Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, înregistrată la D.G.F.P M. cu data de_ și nu la_, sens în care prezintă și originalul cererii, arătând că este vorba de o eroare materială în cererea introductivă.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

Apărătorul reclamantei susține astfel că societatea pe care o reprezintă nu a depășit termenul de prescriție de 5 ani, plata taxei fiind efectuată la_, motiv pentru care solicită respingerea excepției prescripției acțiunii.

Pe fondul cauzei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtelor la restituirea sumei de 5.972 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobândă fiscală și cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta SC R. T.

S. Recea

a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nelegalitatea încasării sumei de 5.972,00

lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare pentru autovehicule, ca fiind nelegală, să oblige pârâtele să restituie această sumă cu dobândă de 0,1% pe zi de întârziere, calculată de la data achitării și până în a 10-a zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și cu penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate cu începere din a 11-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la data restituirii efective și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a achiziționat, autoturismul marca Volkswagen dintr-un stat al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a fost nevoită să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 5.972,00 lei, conform chitanței menționate în petit.

Reclamanta a mai arătat că în momentul achitării taxei erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 care înlocuiește prevederile art.214/1 și art. 214/2 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

În drept s-au invocat prevederile art._, 992 - 997 Cod civil, art. 90 și 220 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, art. 15 al. 2, 148 al. 2 și alin. 4 din Constituția României și Legea nr. 554/2004.

În probațiune s-a depus dovada achitării taxei de primă înmatriculare, cererea de restituire, răspunsul pârâtei, actele de proveniență ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. prin A.

  1. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

    Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

    Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma de 5.972,00 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4B nr. 0779315 din_ .

    Urmare cererii de restituire formulată de reclamantă și înregistrată la_ (f.28), pârâta D. G. a F. P. M. nu i-a comunicat nici un răspus.

    Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale

    similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

    In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

    De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

    Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

    Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu

    ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

    În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

    Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de primă înmatriculare.

    Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantei a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

    Cât privește penalitățile de 1% pentru fiecare zi de întârziere solicitate de reclamantă, instanța consideră că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că reclamantei nu-i sunt aplicabile normele art. 120 al. 7 raportat la art. 124 al. 1 Cod pr. fiscală.

    Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei este întemeiată și va fi admisă în parte, în baza prevederilor art.

    18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.

    Văzând și dispozițiile art. 274 raportat la art. 277 Cod pr. civilă, pârâtele urmează să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R. T. S. cu sediul în comuna Recea sat Săsar nr. 153, în contradictoriu cu pârâtele D.

  2. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și, în consecință:

Obligă pe pârâte să restituie reclamantei suma de 5.972,00 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS4B nr. 0779315 din_ .

Respinge petitul privind acordarea dobânzii fiscale.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantei suma de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 3 aprilie 2013.

Președinte,

G. ier,

V. I.

I.

P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ . 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2249/2013. Anulare act control taxe şi impozite