Sentința civilă nr. 2303/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2303/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. | G. | Z. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC A. I. A C. A. A. SA și pe pârât A. F. P.
C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în prezenta cauză
se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat L. Ana, în substituirea domnului avocat Sinca R., lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei delegație de substituire, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.711 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta SC A. I. A C. A. A. SA a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P. C. N. .
Reclamanta a solicitat restituirea sumei de 8.711 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit
plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul SC A. I. A C. A. A. SA, cu sediul în C. -N., str. D. nr.97, ap.15, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .
Obligă pe pârâta A. F. P. C. N. să restituie reclamantei suma de 8.711 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data emiterii ordinului de plată nr.218/_ - Banca Transilvania- Sucursala Mărăști, până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. G. Z. C. S.
red. B.G.Z/dact C.S.
4 ex/ 14 Februarie 2013