Sentința civilă nr. 2410/2013. Contencios. Despăgubire

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2410/2013

Ședința publică din 11 D. 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. U.

GREFIER ENUȚA C. A.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea formulată de reclamant H.

  1. în contradictoriu cu pârâta A. J. A F. P. B. -N., chemat în garanție A.

  2. PENTRU M. având ca obiect despăgubire restituire taxă emisii poluante.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 27 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise pentru termenul din 04 decembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când:

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înreg.sub nr.de mai sus, reclamantul H. E. a chemat în judecată pe pârâta A.

  1. P. B. ,s

    olicitând, în contradictoriu cu aceasta, să se dispună restituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehiculul în sumă de 2.632 lei achitată și la plata dobânzii legale, calculată de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

    In motivarea acțiunii s-a relevat că reclamantul a achiziționat un autoturism vechi, marca PEUGEOT tip306, nr.de identificare_ Z230387663, fabricat în anul l994, înmatriculat pentru prima dată în U.E. la data de 25.05.l994, și reînmatriculat în România, operațiune pentru care a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 2.632 lei cu chitanța TS8 nr.323259l din 2l.02.20l2, în conf.cu dispozițiile Legii nr. 9/20l2, care încalcă principiul "poluatorul plătește";, și nu se poate aplica întrucât este "discriminatorie, abuzivă și confuză";. S-a apreciat că această taxă are un caracter discriminatoriu și este contrară disp.art.90 din Tratatul Comunității Europene

    Reclamantul apreciază că perceperea acestei taxe pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrară normelor comunitare, că art.110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

    Reclamantul a mai relevat că, în jurisprudența Curții de Justiție s-a admis că statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale ori a produselor naționale; că, din această perspectivă, autovehiculele deja înmatriculate în România sunt asimilate "produselor naționale";; că, în aceste condiții, taxarea produselor importate din celelalte state membre creează o evidentă discriminare între produse, fapt ce contravine principiilor europene și că, în consecință, O.U.G.nr.50/2008 contravine disp.art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art.90 par.I din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

    In drept, cererea se întemeiază pe disp.art.110 din TFUE, art.90 part.I din Tratatul de înființare a Comunității Europene, art.15, 148 din Constituția României și L.nr. 9/20l2.

    In probațiune nu au fost depuse înscrisuri care să ateste dobândirea autoturismului dintr-un stat membru UE și nici data primei înmatriculări în Uniunea Europeană.

    2

    Acțiunea este legal timbrată, conform chitanței anulate la dosar și timbru judiciar aplicat pe cerere .

    Prin întâmpinarea (f.l2) formulată în cauză de către pârâta AJFP BN, care s-a subrogta în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei în baza prev.OUG nr.74/20l3 și HG nr.520/20l3 de reorganizare a ANAF, care solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa de poluare este datorată potrivit L.9/20l2, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

    Totodată, pârâta AJFP BN a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. B., invocând disp.art.5 alin.1 și 4 din O.U.G.nr.50/2008, conform cărora organul fiscal colectează taxa dar administrarea sumelor se face de chemata în garanție, astfel că, în cazul în care ar fi obligată la plată, chemata în garanție este cea care trebuie să fie obligată la restituirea sumelor pretinse.

    1. F. pentru M. B. nu a formulat apărări în cauză.

Analizând acțiunea reclamantului, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acesta nu a dovedit achiziționarea autoturismului dintr-un stat al Uniunii Europene și nici faptul că autoturismul respectiv indicat în cerere ar fi fost înmatriculat pentru prima dată în Uniunea Europeană pentru a putea solicita restituirea taxei pentru emisiile poluante pe care a achitat-o în baza prev.Legii nr. 9/20l2 la înmatricularea autoturismului în România.

La cererea de chemare în judecată nu a fost anexat vreun act, și deși i s-a pus în vedere în mod expres de către instanță (f.22) să depună înscrisuri în susținerea acțiunii, acesta nu s-a mai prezentat în instanță și nici nu a depus înscrisuri doveditoare la dosar, astfel că urmează să fie respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză.

In această situație, se va constata că a rămas fără obiect cererea de chemare în garanție. Văzând și disp.art.l0 și ll din L.554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTARESTE

Respinge ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ-fiscal, intentată de reclamantul H. E., domiciliat în B., str. Arțarilor nr. 24, scB, ap.33, jud. B. -N. în contradictoriu cu pârâta A. J. A F. P. B. -N., cu sediul în B., str. l D. nr.6-8, jud.B. -N. .

Constată ca fiind rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, CP nr.06003l .

Definitivă .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din ll decembrie 20l3 .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

U. I.

L.

C.

A.

Red/dact UI/CR/4 ex. 13.01.20l4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2410/2013. Contencios. Despăgubire