Sentința civilă nr. 2550/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.2550/2013

Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: M. S.

Pe rol este soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta S. "D. "; S. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. H. și A. F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._

, reclamanta S. "D.

S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F.

P.

H. și A. F.

pentru M., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.149 lei, plătită cu titlu de taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la data achitării sumei sus indicate și până la restituirea efectivă, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a fost obligată să achite, în mod ilegal, suma de 1.149 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru un autoturism marca Audi, cumpărat în cursul anului 2008, înmatriculat deja într-un stat membru al U.E. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta a refuzat restituirea. Reclamanta arată că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin.2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art.25 CE (art.30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art.90 paragraful 2 CE (art.110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale

accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art.214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

În drept au fost invocate dispozițiile art.7, 8 și 18 din Legea nr.554/2004, art.148 alin.2 din Constituția României și art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.

Pârâta A.F.P. H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de primă înmatriculare sunt în concordanță cu dreptul comunitar (f.21-22).

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :

Reclamanta S. "D. "; S. a achiziționat în cursul anului 2008, un autoturism marca Audi, care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania (f.15-18). În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus-menționat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 1.149 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. H., la data de_ (f.11). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, pârâta refuzând restituirea taxei (f.14).

Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.241/1 și urm. Cod fiscal. Ca atare, tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art.214/1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214/1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de

înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază că taxa de primă înmatriculare sus-menționată a fost percepută în mod nelegal de către pârâta A. F. P. a mun. Gherla, impunându-se restituirea acesteia.

În ceea ce privește dobânda pretinsă de reclamantă, este de remarcat că acesta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei A.F.P. H. în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art.8 și 18 din Legea nr.554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va obliga pârâta A.F.P. H. la restituirea taxei de primă înmatriculare cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.

Potrivit prevederilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că în speță este vorba despre o taxă de primă înmatriculare, respectiv că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamantă și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă față de pârâta A. F. pentru M. .

În baza art.274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta A.F.P. H., aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 159,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. "D. ";

S.,

cu sediul procesual ales în C. -N., str. D. G., nr.16, ap.4, jud. C., față de pârâta A. F. pentru M.

, cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. "D. ";

S.,

cu sediul procesual ales în C. -N., str. D. G., nr.16, ap.4, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H.

, cu sediul în H., str. H., nr.23, jud. C. și în consecință :

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1.149 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei arătate mai sus.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 159,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. S.

Red. M.L./M.S./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2550/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare