Sentința civilă nr. 2654/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2654/2013

Ședința publică din data de 14 februarie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: I. N. B. GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. O. M. și pe pârâta A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul I. O. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. A M. C. -N. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

aceasta la restituirea sumei de 2.943 lei, reprezentând diferența între taxa de primă înmatriculare achitată prin chitanța seria TS4A nr. 2051638 din_ emisă de Trezoreria Mun. C. -N. (f.7) și suma restituită prin Dispoziția de plată nr. 287 din_ emisă de A.F.P. Gherla (f.6), obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.678 lei începând cu data plății (0_ ) și până la data de_, precum și dobânda legală aferentă sumei de 2.943 lei pentru perioada cuprinsă între data de_ și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, a achiziționat un autoturism marca Renault Clio 1.5 DCI, cu nr. de identificare VF1SB07CF25632026, care a fost înmatriculat într-un stat membru al U.E. În vederea înmatriculării acestui autoturism în România i s-a prezentat o fișă de calcul de stabilire a taxei de primă înmatriculare, în sumă de 3.678 lei, pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C. -N.

, conform chitanței seria TS4A nr. 2051638 la data de 0_ . Ulterior prin Dispoziția de plată nr. 287 din_, în temeiul art. 8, 10, 11 din OUG 50/2008

A.F.P. Gherla i-a restituit o parte din sumă, respectiv suma de 735 lei, rămânând un rest neachitat din taxa nedatorată respectiv suma de 2.943 lei. Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită, însă pârâta a refuzat restituirea acesteia așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 64431/_ .

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 par.1 din TCUE.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. 2141C.fiscal, art. 90 par. 1 din

Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modif. ulterioare, OG nr. 9/2000, art. 274 C.pr.civ.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 0_, reclamantul a achitat suma de 3.678 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Renault Clio 1.5 DCI, cu nr. de identificare VF1SB07CF25632026, la Trezoreria M. C. -N. (f.7). Prin Dispoziția de plată nr. 287/_, emisă de Trezoreria Mun. Gherla privind restituirea/rambursarea unor sume, i s-a restituit reclamantului suma de 735 lei (f.6), rămânând un rest neachitat din taxa nedatorată, respectiv suma de 2.943 lei. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei AFP C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită, însă, pârâta a refuzat restituirea acesteia, așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 64431/_ (f.18).

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au

făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul reține că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.

Constatând că, taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant face parte din categoria taxelor interzise de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a

M. C. -N. de a dispune restituirea acesteia.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în cuantum de 2.943 lei.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei

din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Pe cale de consecință, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.943 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective, precum și dobânda legală aferentă sumei de 3.678 lei calculată de la data de 0_ și până la data de_ .

În temeiul art. 274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantului, va obliga pârâta aflată în culpă procesuală la plata cheltuielilor judiciare în favoarea sus-numitului în sumă de 939,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 900 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.20).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.

  1. M.,

    cu dom. procesual ales la Cab. Av. Răcășan C., situat în C. -N.

    , str. P. nr. 22, ap. 13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, jud. C. și, în consecință:

    Obligă pârâta AFP a Mun. C. -N. să restituie reclamantului suma de 2.943 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate, precum și dobânda legală aferentă sumei de 3.678 lei calculată de la data de 0_ și până la data de_ .

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 939,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. D. C.

Red. 4 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2654/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare