Sentința civilă nr. 274/2013. Contencios. Despăgubire

Comentarii

0

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 274/2013

Ședința publică din data de 05 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta I.

V. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M.

C., având ca obiect despăgubire - restituire contribuție fiscală.

Cauza s-a judecat în fond la data de 19 februarie 2013, concluziile reclamantei fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta I.	V.	a chemat în judecată
pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A.	a M.	C., solicitând

restituirea sumei de 1.658 lei cu dobânda la zi și penalități, sumă ce i-a fost reținută de angajatorul SC Iproeb SA B., din suma de 5630 lei, atribuită ca despăgubire în urma concedierii individuale ce a avut loc în cadrul concedierii colective din anul 2009.

În motivare s-a arătat că restituirea sumei de 1658 lei, de către angajatorul SC Iproeb SA B.

, a fost obiectul dosarului civilnr._, trecut apoi în dosarul civil nr.2166._, care s-a soluționat, în recurs, prin Decizia nr. 5142/2011.

Prin hotărârea Curții de Apel C., Secția a II -a civilă de contencios administrative și fiscal, pronunțată în Decizia nr.5142/2011, la considerente, pag 12, s-a impus că pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 (greșit menționat, suma fiind de 1658 lei) invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă.

În baza acestor impunerii, la data de_, a transmis organului fiscal, D.G.A. M. C.

B., o cerere de restituire a sumei de 1658 lei, cu dobânda la zi, cerere înregistrată la data de _

, la care organul fiscal nu i-a dat nici un răspuns.

A transmis cererea de restituire a sumei de 1658 lei, la D. G. de A. a M. C.

B., deoarece, angajatorul SC Iproeb SA B., făcând parte din marii contribuabili, transmitea fișele fiscale ale salariaților la respectivul organ fiscal.

În drept, s-au invocat disp. art. 1, 7, 8, 11 și 12, din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 283, alin.2 din Legea 53/2003, Codul muncii, republicat și art. 117, alin.1 și alin.2, Cod procedură fiscală.

Prin "cererea de mărire a obiectului cererii inițiale";( file 41-43 dosar), reclamanta a solicitat, în baza art.132 alin.2 din Codul de procedură civilă, obligarea ANAF B. prin D. G. de A. a M. C., să-i restituie suma de 4.185 lei, reținută de angajatorul SC Iproeb SA

B., din compensația/despăgubire, primită de reclamantă cu ocazia desfacerii contractului individual de muncă ce a avut loc în cadrul concedierii colective efectuată în anul 2009, luna martie, și care a avut la bază programul de concediere colectivă nr.638/_, cu dobânda la zi și penalități.

Precizează că suma de restituit este de 4185 lei și se compune din: contribuții la bugetul asigurărilor sociale de 10,5%=1492 lei; contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate de 5,5%=782 lei; impozit 16% =1911 lei, total 4185 lei.

Astfel, suma de 1658 lei a fost reținută de angajatorul SC Iproeb SA B. din plata compensatorie de 5630 lei, calculată pe baza salariului mediu net pe societate, atribuită reclamantei la data de_, conform adeverinței 1729/_, iar cea de 2527 lei, reținută de angajatorul SC IPROEB SA B., din indemnizația de 8.585 lei, calculată pe baza salariului tarifar, atribuită reclamantei în baza Deciziei civile nr.1079/R/2011, a Curții de Apel C., conform adeverinței 2272/_ .

Din suma de 5630 lei, acordată reclamantei în data de 12 iunie 2009, angajatorul SC Iproeb SA B., a reținut suma de 1658 lei, reținerile sunt certificate de adeverința nr.1729/_ .

Prin Decizia civilă nr.1079/R/2011, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul_, instanța de recurs a decis: obligă pârâta (SC Iproeb SA B. ), să achite reclamantei diferența dintre plățile compensatorii cuvenite prin raportare la salariul tarifar al reclamantei și suma acordată acesteia cu titlu de plăți compensatorii.

La baza aceste decizii stau considerentele de la pag. 8-9 din Decizia civilă nr. 1079/R/2011.

Salariul tarifar al reclamantei I. V., fiind în anul 2009, de 1717 lei, suma acordată ca și compensație, impusă de art. 69, alin.2, lit. f din Codul muncii și prevăzută în programul de concediere colectivă 638/_, era de 8585 lei.

Din adeverința nr.2272/_, emisă de angajatorul SC Iproeb SA B., se constată că angajatorul reține din suma de 8585 lei ce i se cuvenea reclamantei, suma de 2.527 lei.

Din adeverință se constată că angajatorul nu reține contribuțiile și impozitul pe diferența dintre suma de 8.585 lei și suma de 5.630 lei, el reține din întreaga sumă de 8.585 lei.

Reținerea impozitului de 16% este nelegală deoarece suma de 8.585 lei reprezintă compensația/despăgubire ce se atribuie salariaților concediați printr-o concediere colectivă impusă de art. 69, alin.2, lit. f din Codul muncii; această sumă este atribuită după încetarea contractului individual de muncă ce a fost încheiat între angajator și salariat, ori, art. 55, alin.11 din Codul fiscal impune: "Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, ....";.

Așa cum se menționează în punctul de vedere al Ministerului Public, adresa cu nr.7106/1827/III - 5/2009, la fila 34 din dosar, ele au natura juridică a unei despăgubiri, tocmai de aceea se aplică termenul de 3 ani, prevăzut de art. 283, alin.1, lit. c din Codul muncii.

În programul de concediere colectivă nr.638/_, la punctul 7, lit. b, se precizează că, compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați sunt sub formă de indemnizații, cuprinse în art. 104, pct.5 din contractul colectiv de muncă 2008/2009. In aceste condiții din punct de vedere juridic, suma de 8585 lei ce trebuia să-i fie atribuită reclamantei I. V., este o despăgubire, ce se acordă în baza art. 69, alin.2, lit. f din Codul muncii, unde este denumită compensație această despăgubire/compensație este atribuită reclamantei după desfacerea contractului individual de muncă, deci nu poate fi încadrată ca venit salarial.

Din punct de vedere fiscal, suma de 8.585 lei nu se impozitează deoarece fiind o despăgubire, pe care salariatul concediat o primește după desfacerea contractului individual de muncă, ea poate fi inclusă din punct de vedere fiscal în art. 48, alin.3, lit.c din Codul fiscal, unde se precizează că - sumele primite ca despăgubiri nu sunt incluse în venitul brut; despăgubirea de 8.585 lei ce trebuia atribuită reclamantei, fiind denumită atât în Contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008/2009, cât și în programul de concediere colectivă 638/_, ca indemnizație, atunci din punct de vedere fiscal îi sunt aplicabile art. 42, Venituri neimpozabile, lit. a, din Legea 571/2003, Codul fiscal, și cuprinse în H.G. nr.44/2004, punctul 3, Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, care impune că: "In categoria veniturilor neimpozabile se cuprind veniturile obținute de persoanele fizice, potrivit legii, cum sunt - indemnizațiile de șomaj și alte drepturi neimpozabile acordate conform legislației în materie";.

Reținerea contribuției de 5,5% pentru sănătate este nelegală, deoarece, potrivit art. 257 alin 6 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în vigoare la data plății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizărilor, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr. 158/2005.

Reținerea contribuției de 10,5% de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii este reglementată în cuprinsul art.21 alin.6 din Legea 19/2000, aplicabilă la data disponibilizării, text introdus prin O.U.G. nr. 9/2003, conform căruia contribuția de 10,5% se suportă de către angajator, din bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj.

D. G. a Finanțelor Publice B. -Năsăud, a depus la dosar întâmpinare, în numele pârâtei ANAF - D. G. a M. C.

, prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF - D. G. de A. a M. C. , cu motivarea că reclamanta a fost angajata S.C. Iproeb S.A. din B.

, societate care a calculat, a reținut și apoi a virat impozitul pe venit la bugetul statului.

Conform anexei Ordinului nr. 3565/2011, emis de Președintele ANAF, S.C. Iproeb S.A. din

B. face parte din categoria marilor contribuabili și intră în administrarea Direcției Generale de

A. a M. C., direcție aflata în subordinea ANAF.

Între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic, aceasta având raporturi juridice cu angajatorul S.C. Iproeb S.A., astfel că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu ANAF.

Se invocă dispozițiile art.1, alin. 1 coroborat cu art. 8, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic se naște între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a unui act administrativ pretins vătămător.

In prezenta cauză nu există un raport juridic între reclamantă și organele fiscale, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcută de către S.C. Iproeb S.A..

In raport de prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și prevederile OPANAF nr.1899/2004, singura persoana care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul pe venitul aferent sumelor compensatorii și a contribuțiilor reținute și virate, este angajatorul SC Iproeb SA, societate ce nu a formulat o astfel de cerere de restituire.

In raport de prevederile Legii nr.554/2004 nu există nici un raport juridic născut între reclamantă și organul fiscal, având în vedere faptul că angajatorul S.C. Iproeb S.A. a calculat, reținut și virat impozitul pe venit și contribuțiile aferente la organul fiscal competent.

ANAF nu a produs nici o vătămare reclamantei pentru a putea fi chemată în judecată în calitate de pârâtă și a fi obligată la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atât mai mult în condițiile în care reclamanta nu a făcut o astfel de plată la bugetul de stat.

Cu privire la excepția inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, se relevă dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.

Angajatorul S.C. Iproeb S.A. a reținut și virat la bugetul general consolidat impozitul pe venit și contribuțiile aferentei sumelor compensatorii acordate în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective.

Se învederează dispozițiile art.117 din Codul de procedura fiscala si dispozițiile pct.2 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si rambursare a sumelor de la buget, care stabilesc competența în materia restituirii sumelor de la buget.

Astfel, restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și OMFP nr.1899/2004. In ceea ce privește cererea formulată, se învederează că restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din Codul de procedură fiscală, ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a - h din actul normativ menționat. In cazul în care ar există sume de restituit de la bugetul de stat, singura îndreptățită să le solicite este angajatorul S.C. Iproeb S.A., ori atâta timp cât aceasta nu a solicitat restituirea nici unei sume, consideră că acțiunea formulată de reclamanta este inadmisibilă.

Pe fond

se arată că societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, in condițiile si in cuantumurile prevăzute de programele de concediere colectiva.

Legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68, lit. I din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

S.C. Iproeb S.A. a efectuat plăți compensatorii către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile programului de concediere colectivă, prin care s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar și nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut în art. 55, alin. 4, lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

In aceasta situație este evident că dispozițiile punctului 68, lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, emise în aplicarea art.55, alin. 2 din Legea nr. 571/2003 sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiilor de la art. 55, alin. 4, lit. j din Legea nr. 571/2003. "68. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primate în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă și care sunt realizate din l) compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de muncă".

In consecința veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Singura interpretare posibilă este, în cazul concedierilor colective, că de regulă, veniturile reprezentând compensații bănești, acordate din fondul de salarii sunt impozabile cu 16%, prin excepție, nu sunt impozabile aceste compensații, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, acordate salariaților prin acte normative si suportate de stat, nu de angajator din fondul de salarii sau din alte fonduri. Cu alte cuvinte, dacă angajatorul, în cazul concedierilor colective, plătește și suportă compensații determinate conform prevederilor din contractele de muncă, aceste venituri reprezintă venituri din salarii supuse impozitului pe venit, iar dacă plățile compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementarii prin acte normative a suportării acestora de la bugetul de stat, acestea nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile in sensul impozitului pe venit. La aceeași interpretare se ajunge citind atent finalul art. 55, alin. 4, lit. j din Codul fiscal, care spune "acordate potrivit legii".

Față de dispozițiile invocate nu se justifică restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe venit, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea plăților compensatorii fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus.

Referitor la contribuțiile plătite de salariat se arată că în conformitate cu disp. art. 23, alin. 1, lit. a, coroborat cu art. 5, alin. 1, pct. I din Legea nr. 19/2000 privind sistemul publice de pensii, în situația salariaților, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar. Față de problemele de interpretare, textul de lege e limpede, în sensul că nu se mai face referire la venituri salariale/similare, ci la venituri brute. Astfel, indiferent că e vorba de concediere colectivă sau concediere individuală, sumele plătite de angajator intră în baza de impozitare a contribuției, cu atât mai mult cu cât singurele exceptări legale se găsesc în art. 26 din Legea nr. 19/2000, care arată că contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând: a) prestații suportate din bugetul asigurărilor de sociale de stat, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă și boli profesionale; b) diurne de deplasare și de delegare, indemnizații de delegare, detașare și transfer, drepturi de autor, precum și venituri primate în baza unor convenții civile sau contracte de colaborare; c) participarea salariaților la profit; d) indemnizația de ședință pentru consilieri locali și județeni. La rândul sau, Ordinul nr. 340/2001 arata la pct. 19: "prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege totalitatea veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5, alin. 1, pct. I si II din lege. In venitul brut realizat de aceste categorii de persoane sunt incluse și acele venituri în bani sau în natură care sunt obținute ca urmare a desfășurării unor activități remunerate, în folosul unor entități, altele decât angajatorul/angajatorii la care se derulează activitatea de baza".

Legea nr. 95/2006 arată în art. 257 "(1)Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213, alin.

1.(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit". Același art. 257, însă la alin. 6, menționează "contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate in momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare".

Conform acestui articol se poate interpreta că salariatul nu plătește contribuția la sănătate pentru plățile compensatorii. Numai ca legea spune că nu se plătește pentru plățile acordate potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, ori contractul colectiv de munca nu are caracter de act normativ. Acte normative sunt O.U.G. nr. 98/1999, O.U.G. nr.116/2006 și altele de acest gen care reglementează concedierile colective. Acestea sunt actele care vorbesc despre categoriile: "sume acordate in momentul disponibilizării", "venit lunar de completare"; și "plăți compensatorii". Alte acte normative care conțin această sintagmă s-au emis pentru domenii specifice, spre exemplu O.U.G. nr.170/2001 privind atenuarea impactului social ca urmare a procesului de reorganizare a sectorului producție de apărare, O.U.G. nr.113/2003 privind protecția socială a salariaților disponibilizați prin concedieri colective din sectorul sanitar, în cadrul procesului de restructurare și reorganizare.

Se consideră că, în afara situațiilor speciale de mai sus, trebuie reținută de la salariați contribuția la sănătate pentru orice plăți compensatorii acordate de angajator, atât în caz de disponibilizări individuale, cât și în caz de concedieri colective.

Pârâta A. N. de A. F.

a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat obligarea Agenției Naționale de A. F. la restituirea sumei de 1.658 lei, cu dobânda la zi si penalități, suma ce a fost reținută de către angajator din suma de 5630 lei, atribuită ca despăgubire în urma concedierii individuale ce a avut loc în cadrul concedierii colective din anul 2009.

In ceea ce privește suma solicitata a fi restituită, în cuantum de 1658 lei, reclamanta nu face mențiune în ceea ce privește componența acesteia, nefiind precizat cuantumul impozitului pe profit și al contribuțiilor cuprinse în aceasta sumă.

Ca atare, consideră că instanța de judecată nu este în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește suma solicitată a fi restituită și prin urmare, se solicită să se pună în vedere reclamantei să- și precizeze acțiunea, în sensul individualizării sumei de 1.658 lei și să facă dovada achitării sumei solicitată a fi restituită, pentru ca instanța de judecată să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la sumele solicitate.

Astfel, societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, in condițiile și în cuantumurile prevăzute de capitolului VI art.103 punctul 5 din Contractul colectiv de muncă.

Legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68, lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, cu modificările si completările ulterioare.

In demersul instanței de fond de a soluționa prezenta speță, apreciază că nu pot fi calificate "compensațiile bănești individuale" ca fiind același lucru cu "plățile compensatorii".

Plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării".

Compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Aceste compensații bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform căruia: " 68. Veniturile din salarii sau

considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salariată primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din:

[...]

" l) compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă.

Prin urmare, este fără echivoc că, dispozițiile punctului 68, lit. l) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, cu modificările si completările ulterioare, prevăd care sunt veniturile asimilate salariilor si care urmează a fi impozitate.

Astfel, SC Iproeb SA a efectuat plăți compensatorii către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, aceste plăți fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecință fiind supuse impozitării.

In consecința, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face in conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Art. 57 - Determinarea impozitului pe venitul din salarii " (1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. (2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel: a) la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, și următoarele: deducerea personală acordată pentru luna respectivă; cotizația sindicală plătită în luna respectivă; contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 400 euro;

b) pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;"

Având în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul că nu se justifică restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea plăților compensatorii fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus.

Referitor la contribuția de asigurări sociale, în conformitate cu pct. 18 din Ordinul Ministrului Muncii si Solidarității Sociale nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, se face referire la faptul ca baza lunara de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de către asigurații care se regăsesc in situațiile de la art. 5 alin. 1 pct. I si II din lege.

Totodată constituie baza lunara de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale si veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc in aceste situații, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art. 5 alin. 1 pct. I si II din lege. Baza lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de către asigurații care se regăsesc în situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege. Constituie bază lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situații, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la ari. 5 alin. (1) pct. I și II din lege.

În cazul persoanelor care se regăsesc în situația prevăzută la art. 5 alin. (1) pct. III din lege, pentru care legea dispune că se datorează contribuție de asigurări sociale, baza de calcul al acesteia o constituie respectivele drepturi bănești achitate din bugetul asigurărilor pentru șomaj."

De asemenea, art.26 alin.1 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, stabilește sumele pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale:

"(1) Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând: prestații suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă și boli profesionale; diurne de deplasare și de delegare, indemnizații de delegare, detașare și transfer, drepturi de autor, precum și venituri primite în baza unor convenții civile sau contracte de

colaborare; participarea salariaților la profit; indemnizația de ședință pentru consilierii locali și județeni."

Având in vedere dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că pentru orice alte sume acordate salariaților, în afara celor prevăzute la art. 26, alin.1 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, se constituie ca parte a venitului brut realizat de salariați fiind totodată inclus in baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

In consecință, se consideră că în mod corect s-a procedat la calcularea și reținerea contribuției individuale de asigurări sociale, având în vedere venitul brut realizat de către salariat.

In ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. Astfel, angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația să calculeze si să vireze aceasta contribuție asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectiva, astfel cum este prevăzut la art.258 alin. (1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

" ART. 258* (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația să calculeze și să vireze la fond o contribuție ....asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă.

(2) Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică și juridică pentru plata drepturilor salariate sau asimilate salariilor."

Conform art.1 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008, pentru anul 2009, cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la 5,5% începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008, pentru anul 2009, cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 256 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la 5,2% începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.

Prin fond de salarii realizat, în accepțiunea dispozițiilor legale privind asigurările sociale de sănătate, se înțelege potrivit art.258 alin.2 din Legea nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizică și juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.

Prin urmare, obligația calculării contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate rezidă din faptul că, plățile compensatorii sunt drepturi primite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de muncă, datorită fostei calități de salariat a acestora.

Întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare și obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.

Reclamanta I. V. a depus la dosar "Note de ședință";, prin care a arătat următoarele: Față de cele precizate în ședința publică din_, transmiterea unei cereri către D. G.

de A. a M. C. B., pentru restituirea sumei de 2.527 lei, sumă reținută de angajatorul SC Iproeb SA B. din indemnizația de 8585 lei, a depus la dosar cererea transmisă către DGAMC - B., însoțită de confirmarea de primire din data de_ .

Până la data de_, nu a primit nici un răspuns de la DGAMC - B., termenul de soluționare a cererilor fiind de 45 zile, conform art. 70 din Codul de procedură fiscală.

În ce privește de suma de 2.527 lei, sumă prin care s-a mărit obiectul cererii inițiale, se precizează că întrucât angajatorul a refuzat să-i restituie întreaga sumă de 2955 lei, ce reprezenta diferența dintre suma de 8585 lei ce reprezintă indemnizația atribuită în baza Deciziei civile nr.1079/R/2011, din dosarul_, calculată pe baza salariului tarifar și suma de 5630 lei calculată pe baza salariului mediu net pe societate, a depus cerere de chemare în judecată, formându-se dosarul_ .

Prin Sentința civilă nr.1803/F/2011 a Tribunalului B. - Năsăud și, apoi prin Decizia civilă nr. 369/R/2012, s-a admis excepția puterii lucrului judecat, precizându-se faptul că

"reclamanta are la îndemână calea executării silite a hotărârii judecătorești";. În baza acestor hotărâri s-a adresat verbal executorului judecătoresc Manchievici Marin, care i-a precizat, că nu poate executa Decizia civilă nr. 1079/R/2011, din dosarul civil_, deoarece există Decizia civilă nr.

5142/2011, din dosarul civil 2166._ care impune că, "Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 c.civ. pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 lei (corect este 1658 lei) invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de reclamantă";, pag 12, fila 12 din dosar.

De asemenea, executorul judecătoresc a invocat art. 59, fișe fiscale, din Codul fiscal și punctul 129, alin.3, din H.G.44/2004, Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, care impune "În situația în care persoana fizică pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calculul impozitului lunar/anual nu mai are relații contractuale generatoare de venituri din salarii și angajatorul/plătitorul nu poate să efectueze operațiunea de plată/încasare a diferențelor de impozit, atunci acestea vor fi administrate de organul fiscal competent";.

Executorul judecătoresc a precizat că dacă execută silit Decizia civilă nr. 1079/R/2011 din dosarul_, angajatorul va face contestație la executare, invocând impunerile din Decizia civilă 5142/2011 - dosarul 2166._, îndrumându-o să se adreseze din nou justiției, cu o cerere de restituire a sumelor reținute din indemnizația de 8.585 lei calculată pe baza salariului tarifar, sume ce reprezintă impozitul de 16 % și contribuțiile la sănătate și casa de pensii, ceea ce am și făcut prin cererea de mărire a obiectului cererii inițiale din prezentul dosar.

În ce privește penalitățile menționate în cererea principală, precizează faptul că inițial s-a gândit la daunele morale pe care D. G. de A. a M. C. B. ar fi obligată să i le plătească pentru faptul că a refuzat și refuză în continuare să-i răspundă la cererile depuse la instituția lor. Art. 70, alin.1 din Codul de procedură fiscală, impune că, cererile depuse de contribuabil se soluționează într-un termen de 45 de zile, ori așa cum s-a demonstrat DGAMC B. a ignorat și ignoră în totalitate cererile depuse.

În ce privește dobânzile la zi solicitate, ele sunt prevăzute de art.124 din Codul de procedură

fiscală.

De asemenea, reclamanta I. V. a mai depus la dosar un înscris intitulat "Răspuns";,

prin care a arătat următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF- D. G. de A. a M. C., s-a arătat că prin Decizia nr.5142/2011 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul 2166._, fila 7 până la 13, din dosar, s-a dispus că, pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1658 lei ( în decizie greșeală materială 1568 lei), să fie valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă ( pag. 12 din decizie, fila 12, verso, dosar).

Se menționează faptul că dosarul civil citat 2166._, a avut aceiași cauză și obiect cu prezentul dosar, părțile fiind: reclamanta I. V., pârât - angajatorul SC IPROEB SA B. și chemata în garanție ANAF B., de aceea cele menționate în Decizia civilă 5142/2011 a Curții de Apel C., sunt calea de urmat pentru prezentul dosar.

Impunerile art.59, fișe fiscale, din Codul fiscal, aplicabil la data reținerii sumei, coroborat cu punctul 129, alin.3, din H.G.44/2004, Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, care impune "în situația în care persoana fizică pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calcului impozitului lunar/anual nu mai are relații contractuale generatoare de venituri din salarii și angajatorul/plătitorul nu poate să efectueze operațiunea de plată/încasare a diferențelor de impozit, atunci acestea vor fi administrate de organul fiscal competent";.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, solicită a fi respinsă, pentru aceleași motive precizate la punctul 1.

Pe fondul cauzei se arată că reținerea impozitului de 16% din suma de 5630 lei și din suma de 8585 lei, este ilegală din următoarele motive: în programul de concediere colectivă nr.638/_

, fila 54-55-56, care a stat la baza concedierii colective, la punctul 7, litera b), fila 55, angajatorul precizează că compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați sunt sub formă de indemnizații

Art.42, Venituri neimpozabile, lit. a) din Codul fiscal coroborat cu punctul 3 din H.G.44/2004, Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, impun: indemnizația de șomaj și alte drepturi neimpozabile acordate conform legislației în materie, sunt încadrate în categoria de venituri neimpozabile.

Compensațiile, precizate de angajator în programul de concediere colectivă, au natura juridică a unor despăgubiri, fiind acordate în baza legii, art. 67 și art. 69, alin.2, lit. f, din Codul

muncii, Legea 53/2003, rep., prin contractul colectiv de muncă pe unitate stabilindu-se doar cuantumul lor.

In dicționarul limbii române compensația fiind definită ca o despăgubire.

In Codul fiscal, legea 571/2003, - sumele primite ca despăgubiri - sunt cuprinse în art. 48, lit. c), precizându-se la alin.3, art. 48, Cod fiscal, că, despăgubirile nu sunt considerate ca venituri brute pentru a fi supuse impozitului de 16 %.

Chiar și în bilanțul contabil, impus de formularul 20, despăgubirile sunt încadrate separate față de salarii.

Concluzia, este că suma de 5630 lei atribuită pe baza salariului mediu net pe societate și suma de 8585 lei, atribuită pe baza salariului tarifar nu sunt venituri salariale, ele reprezintă compensație-despăgubire, atribuită în baza legii, art. 67, art. 69, alin.2, lit. f, din Codul muncii, se atribuie numai după desfacerea contractului individual de muncă, ca o consecință a concedierii salariatului pentru motive care nu țin de persoana lui, și s-a acordat în cadrul unei concedieri colective și această despăgubire nu este supusă impozitului pe venit de 16 %.

Angajatorul a încadrat din punct de vedere fiscal compensațiile ce se vor acorda ca fiind indemnizații care sunt încadrate la venituri neimpozabile, art. 42, lit. a), care așa cum a arătat nu sunt supuse impozitului de 16 %.

Pentru ca sumele de 5630 lei, apoi cea de 8585 lei, să fie asimilată veniturilor salariale, era obligatoriu ca această sumă să fie atribuită cât timp exista contractul individual de muncă încheiat între reclamanta I. V. și angajatorul SC IPROEB SA B. .

Cu privire la contribuția la sistemul public de pensii și de asigurări sociale, se arată că potrivit art. 26, alin.(l), lit. b, din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a fost modificat prin punctul 9 din O.U.G.9/2003 și el impune;

"Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând - lit. b";, drepturile plătite potrivit dispozițiile legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, încetării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, încetării mandatului sau a calității de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz, ori așa cum a precizat indemnizațiile ce angajatorul s-a obligat a se acorda salariaților concediați prin concedierea colectivă, reprezintă compensații - despăgubiri date în baza Legii 53/2003, rep., Codul muncii, prin art. 67 și 69, alin.(l), lit. f.

Pârâta, în întâmpinare la fila 60, ultimul paragraf, amintește despre art.26, din Legea 19/2000, dar la lit. b), enumără diurne de deplasare.

Se constată că este o practică, la organele fiscale de a interpreta legea prin spicuirea și modificarea unor articole care le convine lor și nu de a aplica legea așa cum este ea promulgată.

Cu privire la contribuția la fondul de sănătate se arată că potrivit art. 257, alin.(6) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, impune "Contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG 58/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare";.

Organul fiscal, din nou interpretează legislația, ignorând în totalitate că, compensațiile- despăgubiri, denumite sub anumite forme în contractele colective de muncă, sunt date în baza Legii 53/2003, rep., Codul muncii, art.67 și art.69, alin.(l), lit. f), în contractele colective de muncă pe unitate negociindu-se numai condițiile și cuantumurile acestora.

Cu privire la întâmpinarea depusă de ANAF- B., fila 85 până la 91, din dosar, se arată că ANAF a fost chemat în garanție, în dosarul civil_ și dosarul 2166._, precum și în toate dosarele salariaților concediați de la SC Iproeb SA B. .

Pin Decizia civilă nr.5142/2011, pronunțată în dosarul 2166._, ANAF B., era obligată să cunoască faptul că instanța de recurs a dispus ca suma de 1658 lei să se ceară de la organul fiscal. Alături de cererile transmise la organul fiscal, a transmis și adeverințele prin care se confirma reținerea sumelor precum și sentințele și deciziile.

In baza art. 70, alin.(1), din Codul de procedură civilă, organul fiscal, era obligat să-mi soluționeze cererile în termen de 45 de zile.

Se constată că organul fiscal, ignoră în totalitate toate dispozițiile legale fiscale precum și dispozițiile din legislația muncii.

ANAF B. precizează că suma de 5630 lei, reprezintă compensații bănești, și conform pct.68, lit.l) din H.G.44/2004, aceste compensații bănești sunt asimilate veniturilor salariale și sunt supuse impozitului de 16 %.

Art. 55, Definirea veniturilor din salarii, alin.(1), precizează foarte clar că venitul din salarii se obține în baza unui contract individual de muncă, ori, reclamanta a primit suma de 5630 lei, după încetarea contractului individual de muncă.

Este dovedit faptul că încetarea contractului individual de muncă a reclamantei a avut loc în cadrul unei concedierii colective, unde prin procedura concedierii colective se impune a se preciza compensațiile ( despăgubiri), art.69, alin.2, lit. f din Codul muncii.

A precizat la punctul I, motivele pentru care sumele ce reprezintă compensațiile despăgubiri atribuite salariaților concediați prin procedura concedierii colective, nu sunt supuse impozitului pe venit de 16%, contribuțiilor la fondul de sănătate și la fondul de pensii.

In tot cuprinsul întâmpinării, ANAF B. persistă în aceiași preocupare a organului fiscal de a interpreta legea după bunul plac sau de a lua din lege doar articole care îl avantajează.

Organul fiscal, ignoră în totalitate faptul că, formularul 20, care face parte din bilanțul economic al societăților, cuprinde și diferențiază la punctul 8.3, cheltuielile cu despăgubiri, pe care orice angajator trebuie să le evidențieze.

Legat de fișa fiscală, depusă la dosar, la fila 92, constată că această fișă fiscală nu este identică cu fișa fiscală pe care o deține din anul 2007, nu este semnată de nici un reprezentant al angajatorului, și mai mult se menționează la data angajării ca data din 01.ian.2009, ori reclamanta a fost angajată încă din anul 1980.

Prin "precizarea";depusă la filele 120-121 dosar, reclamanta a mai subliniat următoarele: Raportat la adresa nr.2054/_, depusă de D. G. a Finanțelor Publice B. -

Năsăud, însoțită de adresele de la filele 108, 109 și 110, se precizează că D. G. de A. a

M. C. B. a primit cererea reclamantei pentru suma de 1658 lei și a înregistrat-o la nr. 972341 din_ (fila 110) și a comunicat-o spre soluționare la D. G. a Finanțelor Publice

B. -Năsăud, cu adresa nr. 1057104/_, după 223 de zile calendaristice, cu mult peste termenele impuse de art.70 și 71 din Codul de procedură fiscală.

Față de acest mod se soluționare a cererii, consideră că se impune aplicarea art. 71 alin.(2) din Codul de procedură fiscală, care impune "Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de majorări de întârziere sau aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin.(1)";, ori se constată că organul fiscal DGAMC B. a trimis cererea reclamantei spre soluționare la DGFP a județului B. - Năsăud, după 223 de zile, cu mult peste orice termen admis de lege și nu a demonstrat că a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit.

Se solicită ca instanța să hotărască dacă acestui mod de soluționare a cererii reclamantei i se aplică art.71 alin.(2) din Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 124 din Codul de procedură fiscală și cu art. 8, alin.(2) din Legea 554/2004.

DGFP B. -Năsăud, înregistrează cererea cu nr.21254 /_ și prin adresa cu nr.21167/01 din 2_ ( fila 108), pretinde că i-a comunicat răspuns reclamantei, I. V. .

Față de această afirmație, se precizează că nu a primit niciodată un răspuns de la DGFP B.

-Năsăud, iar dacă acest răspuns a fost comunicat el putea fi depus la dosar la termenul din_ .

Comparând numărul de înregistrare 21167/01 din 2_ (fila 108) cu numărul de pe întâmpinarea depusă la termenul de judecată din_ ( fila 58) cu nr. 27086/_, se constată că organul fiscal face afirmații false, încercând să deruteze instanța de judecată.

El nu dovedește prin confirmare de primire că reclamantei i-a fost transmisă adresa cu nr.

21167/01 din 2_ .

În ce privește cererea transmisă de reclamantă, depusă la data de 2_ (fila 95), primită la DGAMC B. la data de 0_ (fila 96), organul fiscal mandatat, DGFP B. -Năsăud, nu pomenește nimic despre această cerere, termenul impus de art. 70 și chiar cel din art. 71 din Codul de procedură fiscală, de a se răspunde contribuabilului fiind cu mult depășit.

În ce privește pretinsul răspuns dat cererii pentru suma de 1658 lei, de către DGFP B. - Năsăud, AFP B., precizează faptul că, art. 311, alin.(1) din Codul de procedură civilă, impune că "Hotărârea casată nu are nici o putere";, ori Sentința comercială nr. 60/2011, nu a fost casată, ea a

fost modificată, prin admiterea unei excepții peremptorii, adică, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Iproeb SA B. .

Se poate reține că, instanța de recurs necasând Sentința comercială nr. 60/2011, ea a fost de acord cu modul de soluționare a fondului cauzei.

Prin Decizia nr.5142/2011, instanța de recurs de la Curtea de Apel C., a precizat la pag.12, alin.3 ( fila 12) "Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 C civ., pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 lei invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă";.

In baza acestei prevederi coroborat cu punctul 129, alin.3 din H.G 44/2004, Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, a solicitat restituirea sumelor reținute de angajatorul SC Iproeb SA B. de la organul fiscal competent, adică D. G. de A. a M. C.

B., ținând cont și de cele comunicate fostei salariate de la Sc Iproeb Sa B., I. ette V. ( fila 103) de către D. G. a Finanțelor Publice B. -Năsăud în anul 2009, prin adresa nr. 12951/_ .

Față de refuzul vehement al organului fiscal de a-i restitui sumele reținute din compensațiile

- despăgubiri primite în baza art. 69, alin.2, lit. f din Codul muncii, față de modul abuziv de soluționare a cererilor, se solicită a se dispune restituirea sumei de 4.145 lei cu dobânda la zi, impusă de art. 124 coroborat cu art.71 alin.(2) - majorări de întârziere - din Codul de procedură fiscal, daunele morale solicitate la termenul din_ în cuantum de 1300 lei, impuse prin art. 8 al.1 Legea 554/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul B. -Năsăud - Secția civilă, sub nr._, reclamanta I. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. Iproeb S.A. B., solicita instanței să constate că pârâta a reținut în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță și a virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 5.630 lei, primită în mai 2009 cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii prin procedura concedierii colective; să fie obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.658 lei reprezentând impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal.

Prin sentința civilă nr.459/F/2009 a fost admisă acțiunea, constatându-se că în mod nelegal pârâta a reținut și virat contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5.630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.658 lei reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii. De asemenea, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. Iproeb S.A. B. împotriva Agenției Naționale de A. F. B. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma totală de 1.408 lei, din care suma de 1.067 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5.630 lei achitată de pârâtă pentru angajat, iar suma de 341 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția pentru concedii și indemnizații de 0,85%, achitată de pârâtă pentru angajator și a fost respinsă cererea de obligare a chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1.778 lei reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale achitată pentru angajat și contribuție de asigurări sociale, de accidente de muncă achitate de angajator.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC Iproeb SA, iar prin Decizia civilă nr. 493/R/2010 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de pârâta SC Iproeb SA împotriva sentinței civile nr.459/F/2009 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care a casat-o în întregime și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului B. - Năsăud, în jurisdicție de contencios administrativ.

În rejudecare, acțiunea a fost înregistrată sub nr.2166._ la Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința comercială nr.60/2011, respectând conform art. 315 C.pr.civ., dezlegările de drept date de către instanța de recurs în privința naturii litigiului și a competenței în soluționare, instanța după ce a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Iproeb SA B. și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de

pârâta SC Iproeb SA B., precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție introdusă de pârâta SC Iproeb SA B., excepție invocată de chemata în garanție A. N. de

A. F. , a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta I. V. împotriva pârâtei SC Iproeb SA și, în consecință a constatat că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat impozitul, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate (pretins datorate de salariat), calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu plăți compensatorii; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei calculată asupra sumei de 5630 lei, cuvenită cu titlu de plăți compensatorii, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de_ și până la data restituirii efective. S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC Iproeb SA B. împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. reprezentată prin

D. G. a Finanțelor Publice a județului B. -Năsăud și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1408 lei (din care 1067 lei reprezintă impozit 16% și contribuție asigurări sociale de sănătate 5,5%, calculate asupra sumei de 5630 lei cuvenită reclamantului și 341 lei contribuție asigurări sociale sănătate 5,2% și contribuție concedii indemnizații 0,85% achitate de pârâtă, pentru angajator), precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data încasării și până la data restituirii efective. S-a respins cererea de chemare în garanție în privința restituirii către pârâtă a sumei de 1778 lei, reprezentând contribuție individuală angajat la asigurările sociale (10,5%), contribuție asigurări sociale (20,8%) și contribuție accidente muncă (0,279%) achitate de pârâtă, pentru angajator.

Însă, prin decizia nr.5142/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost admise recursurile declarate de pârâta S.C. Iproeb S.A. și chemata în garanție A. N. de A. F., împotriva sentinței civile nr.60 din 28 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2166._ al Tribunalului B. -Năsăud, care a fost modifică, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei I. V., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. Iproeb S.A.. Totodată, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu A. N. de A. F. .

S-a reținut, în esență că, urmare a programului de concediere colectivă nr. 638/_, aprobat de consiliul de administrație al pârâtei S.C. Iproeb S.A., prin decizia nr.65 din_ s-a dispus concedierea reclamantei I. V., începând cu data de_ .

În baza contractului colectiv de muncă, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o plată compensatorie în valoare de 5.630 lei din care angajatorul i-a reținut prin stopaj la sursă suma de 1.568 lei cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Reclamanta a inițiat un demers judiciar împotriva fostului său angajator S.C. Iproeb S.A., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.568 lei reținută în condițiile menționate, întrucât plățile compensatorii acordate în caz de concediere colectivă nu sunt asimilate veniturilor salariale și prin urmare nu sunt impozabile și nu generează obligația de plată a CAS și a CASS.

Curtea a achiesat la susținerea recurentei conform căreia pârâta SC Iproeb SA nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, având în vedere natura sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume, în condițiile în care pârâta a calculat și a reținut, prin stopaj la sursă, contribuțiile bugetare pe care, în opinia sa, reclamanta le datora la bugetul consolidat al statului.

Incasarea impozitelor și a contribuțiilor prin stopaj la sursa constă în calcularea, reținerea si virarea la bugetul public, în numele contribuabililor, de catre agenții economici sau institutii a unei diversități de impozite și contribuții. Stopajul la sursă se practică și în cazul impozitelor pe veniturile salariale, a contribuției individuale de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă.

În acest raport juridic tripartit, s-a relevat că reclamanta are calitatea de contribuabil pentru plata impozitului pe venituri de natură salarială ( art. 39-41 Cod fiscal ) și a contribuțiilor ( CAS și CASS), ANAF este creditorul final al acestor impozite și contribuții care sunt componente ale bugetului general consolidat, iar pârâta SC Iproeb SA are doar calitatea de plătitor, respectiv mandatar legal al organelor fiscale care efectuează doar operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumei pretinse de reclamantă.

Obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, era stabilită la data producerii evenimentelor de art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii.

Cum sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea plății compensatorii cuvenite reclamantei nu au condus la majorarea patrimoniului pârâtei SC Iproeb SA, ci aceasta, la rândul său, a virat suma litigioasă la bugetul de stat, nu s-a reținut legitimarea procesuală pasivă a acesteia în lipsa unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă, cu atât mai mult cu cât în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de către mandatar, în limita puterilor conferite, se răsfrâng asupra mandantelui care este ținut întocmai de toate obligațiile contractate de mandatar.

Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 C.civ., s-a apreciat că pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1.568 lei invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă.

În acord cu aceste statuări, reclamanta a promovat prezenta acțiune, în plus față de situația faptică învederată în dosarul nr.2166._, invocând și Decizia civilă nr.1079/R/2011, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ ( file 44-49), în care instanța de recurs a dispus, irevocabil, obligarea pârâtei SC Iproeb SA B. să achite reclamantei diferența dintre plățile compensatorii cuvenite prin raportare la salariul tarifar al reclamantei și suma acordată acesteia cu titlu de plăți compensatorii, cu consecințe în ceea ce privește suma pretins a fi restituită în cuantum total de 4.185 lei: contribuții la bugetul asigurărilor sociale de 10,5%=1492 lei; contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate de 5,5%=782 lei; impozit 16% =1911 lei.

Prin cererea transmisă poștal organului fiscal - A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la data de_, cu confirmare de primire la_, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.658 lei, invocând decizia civilă nr.5142/2011 a Curții de Apel C., însă nu i s-a comunicat nici un răspuns, iar prin adresa nr.184998/2_ ( fila 79 dosar), se preciza, față de solicitarea instanței de a se indica dacă a fost sau nu soluționată cererea de restituire, că aceasta a fost redirecționată de către D. G. de A. a M. C. Direcției Generale a Finanțelor Publice B. - Năsăud, în calitate de organ fiscal competent, finalmente prin adresa nr.21167/01/2_ Administrația Finanțelor Publice B. exprimându-se refuzul restituirii pe motiv că acțiunea a fost respinsă prin decizia nr.5142/2011 a Curții de Apel C., deci nu există un titlu de creanță asupra sumelor solicitate( fila 108 dosar). Evident cererea de restituire a sumei totale de 4.185 lei, înregistrată la D. G. de A. a M. C., în data de_ (fila 96 dosar), nu a primit un răspuns, acest demers fiind realizat ulterior introducerii acțiunii de față, însă răspunsul nu putea fi decât același, raportat la cele comunicate de Administrația Finanțelor Publice

B., coroborat cu poziția procesuală adoptată de pârâtă.

Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii

, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul constată următoarele:

Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. de A.

F.

- D. G. de A. a M. C.,

instanța apreciază că analiza problemei reclamante se poartă asupra raportului juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele Codului fiscal (art.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal) și care s-a născut și produce efecte juridice între contribuabil și autoritatea fiscală gestionară a fondului în care s-a vărsat impozitul astfel reținut de către angajatorul mandatar.

În cadrul acestui raport, reclamanta, în calitate de contribuabil, a înțeles să urmeze, prin prisma motivelor invocate, procedura reglementată de prevederile art.117 alin.1 lit. d) din Codul de procedură fiscală privind restituirea unor sume reținute de angajator și vărsate în bugetul general consolidat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, cererea formulată în cadrul acestei proceduri impunându-se a fi soluționată conform art.117 alin. 9 din C.pr.fiscală și prevederilor Ordinului nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Or, cum pe de o parte, impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, calculate asupra plăților compensatorii acordate reclamantei au fost reținute de către angajator( file 50-53 dosar) - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C. ( a se vedea Ordinul nr.3565/2011 al Președintelui ANAF, invocat în întâmpinare, precum și înscrisul depus la fila 102 dosar), reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr.1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către SC Iproeb SA bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF, este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale impuse de art.117 din OG nr.93/2003, în opinia pârâtei solicitarea nefiind încadrabilă în niciuna din situațiile art.117 alin.1 lit. a - h, mai mult singura îndreptățită a depune cererea de restituire fiind SC Iproeb SA, tribunalul apreciază că aceasta nu se fondează, pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut în cele ce preced, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de cererea de restituire a unor sume în temeiul prevederilor art.117 Cod procedură fiscală, iar înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererile înregistrate la datele din_, respectiv_, îndeplinesc cerința prevăzută de Ordinul nr.1899/2004 care reglementează procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri, iar prin redirecționarea cererii contribuabilului către D. G. a Finanțelor Publice B. - Năsăud, în calitate de organ fiscal competent, apoi spre Administrația Finanțelor Publice B., cu emiterea în cele din urmă a adresei nr.21167/01/2_, nu s-a făcut referire la imposibilitatea restituirii către fostul salariat, dat fiind că singurul îndreptățit ar fi angajatorul, coroborat și cu răspunsul comunicat unei alte persoane aflat într-o situație similară( fila 102). Se impune sublinierea că în materia contenciosului fiscal sunt edictate prevederi legale cu caracter special, derogatorii de la cele de drept comun care guvernează jurisdicția contenciosului administrativ, investirea instanței realizându-se fie în condițiile art. 218 C.pr.fiscală, fie ulterior urmării procedurii prevăzute de art. 117 C.pr. fiscală, această din urmă ipoteză legală fiind incidentă în cauza de față, raportat evident și la dispozițiile art.205 alin.2 teza finală din Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește aspectul relativ la neîndeplinirea condițiilor legale stipulate de prev. art. 117 lit. a-h Cod procedură fiscală și disp. pct. 2 din Anexa 1 la OMFP nr.1899/2004, instanța apreciază că argumentul prezentat nu poate fi analizat din perspectiva inadmisibilității, nereprezentând un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, ci un aspect care vizează însuși fondul acțiunii, respectiv caracterul întemeiat sau dimpotrivă, neîntemeiat, al cererii de restituire, sens în care, și din acest punct de vedere, excepția inadmisibilității acțiunii nu este dată, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește fondul acțiunii, instanța reține că prin Programul de concediere colectivă nr.1571/_, adoptat de SC Iproeb SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administrație nr.06/_, pct.15, precum și Decizia directorului general nr.97/_, a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program, în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă decizia de concediere individuală nr.65/_ a reclamantei, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.630 lei, din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5

% = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința nr. 1729 din_

eliberată de către SC Iproeb SA( fila 50 dosar).

Ulterior, ca urmare a celor statuate prin Decizia civilă nr.1079/R/2011, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ ( file 44-49), în care instanța de recurs a dispus, irevocabil, obligarea pârâtei SC Iproeb SA B. să achite reclamantei diferența dintre plățile compensatorii cuvenite prin raportare la salariul tarifar al reclamantei și suma acordată acesteia cu titlu de plăți compensatorii, s-a procedat la recalcularea și virarea către bugetul de stat a contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de 10,5%= 901 lei; contribuții la bugetul

asigurărilor sociale de sănătate de 5,5% = 472 lei; impozit 16% =1154 lei, total 2527 lei, conform adeverinței nr.2272/_ - file 51-52 dosar.

În nici un caz nu poate fi primită susținerea reclamantei referitoare la faptul că suma totală reținută și ce se impune a fi restituită este în cuantum total de 4185 lei

, prin însumarea celor de 1.658 lei și 2527 lei,

contribuții la bugetul asigurărilor sociale,contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozit pe venit, reținute pin raportare la salariul net - 5630 lei, respectiv salariul tarifar - 8585 lei, cătă vreme suma totală de 870 lei reprezentând "diferență compensații bănești";, referitoare la rețineri, nu face dovada nicidecum a unei duble impuneri, adică că angajatorul nu a reținut contribuțiile și impozitul pe diferența dintre suma de 8.585 lei și suma de 5.630 lei, ci din întreaga sumă de 8.585 lei

Așa fiind, analiza problematicii reținerilor se va raporta cu referire la sumele evidențiate de adeverința nr.2272/_, contribuții la bugetul asigurărilor sociale de 10,5%= 901 lei; contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate de 5,5% = 472 lei; impozit 16% =1154 lei, total 2527 lei.

Potrivit art. 55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamantă), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Este adevărat că potrivit pct.68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă instanța constată că prevederile mai sus menționate au fost adoptate printr-o hotărâre de Guvern, în executarea unei legi (Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară.

Or, pentru determinarea caracterului de venit salarial supus impozitării nu se poate recurge la alte criterii decât cele prevăzute explicit de prevederile art. 55 alin. 4 din Codul fiscal în forma în vigoare la momentul reținerii impozitului pe venit, actul normativ respectând, din punct de vedere al principiului legalității, imperativul de a conține norme clare, precise, accesibile și previzibile.

Din această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de guvern realizat de pârâta ANAF, norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.

Or, potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art.75 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.

Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.

Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contraveni prevederilor art. 55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, în aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative (o prevedere cuprinsă într-un act normativ - hotărâre a guvernului - adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un

act de aceeași forță juridică), se impune a se acorda prioritate de aplicare prevederilor legale conținute de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile efectuate cu acest titlu au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâta ANAF bugetului de stat.

Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din Codul fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat "potrivit legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă ("Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";).

Că este așa rezultă și din analiza asupra scopului edictării acestor norme (analiză teleologică), sens în care se impune cu evidența unui fapt de necontestat acela că o atare distincție nu este conformă intenției legiuitorului, acela de a institui măsuri de protecție a persoanelor implicate în procesul concedierilor colective.

În sensul celor conchise, instanța subliniază faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective.

Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.

Art.29 din OUG nr.98/1999 prevede dreptul salariaților disponibilizați prin concedieri colective de a beneficia de plăți compensatorii care se achită de agențiile județene de ocupare și formare profesională, conform art.37 din aceeași ordonanță iar, art.42 prevede posibilitatea pentru angajați de a beneficia de compensații bănești individuale și din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia.

Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, așa cum nelegal înțelege pârâta a distinge.

În speță, potrivit art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost calculat un impozit de 16% =1154 lei, prin raportare la cele 5 salarii tarifare, dar instanța reține că nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, așa că impozitul pe venit se impunea a fi reținut doar pentru diferența dintre suma 8.585 lei și 5.630 lei( aceasta din urmă fiind calculată în funcție de salariile medii nete), adică 757 lei, și nu 1.154 lei.

Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantei cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 901 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat angajatului plăți compensatorii, contribuția

de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii.

Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantei contribuția de asigurări sociale de 10,5%. Apoi, potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamanta nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 472 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de angajator, fiind virată la bugetul de stat, astfel este justificată cererea reclamantei de restituire a sumei în discuție.

În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantei în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar în urma acestor operațiuni sumele au intrat în contul bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., raportat la dispozițiile art.117 lit. d din aceeași ordonanță, tribunalul va admite în parte acțiunea, iar pârâta A. N. de A. F. - D.

G. de A. a M. C.,

va fi obligată să restituie reclamantei suma totală de 2.130 lei

, reprezentând: 757 lei, impozit pe venit calculat asupra plăților compensatorii limitate la suma de 5630 lei; 901 lei și 472 lei, contribuția de asigurări sociale - 10,5% și contribuția de asigurări sociale de sănătate - 5,5%, calculate asupra plăților compensatorii în sumă de 8585 lei.

În temeiul art.124 din OG nr.92/2003, cum procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este stabilită clar prin OMFP nr.1899/2004, iar Conform Cap. l pct. 2 și următoarele din OMFP 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare

, la Cap. 2 legiuitorul reglementând " Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal

";:1. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art.119 din aceeași ordonanță.

2. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. 3. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată…5. Cererea de plată a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut la art. 199 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată. 6. (1) După primirea cererii de plată a dobânzii, organul fiscal competent va verifica de îndată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 199 alin. (1) și (2) sau a termenului prevăzut la art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, respectiv termenul în care a fost soluționată cererea de restituire sau rambursare, pentru a cărei întârziere peste termenul legal contribuabilul solicită dobânda. (2) Dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.";, în speța de față organul fiscal nesoluționând cererile în termenul de 45 zile impus de ordinul menționat, va fi obligată pârâtă să plătească reclamantei dobânda prev. de art.124 OG nr.92/2003 calculată, conform art.124 alin.9 din OG nr.92/2003 cu referire la Ordinul nr.1899/2004, doar din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 zile începând din data de_, pentru suma de 1658 lei, respectiv din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 zile începând din data de_, pentru suma de 472 lei( reprezentând diferență dintre 2.130 lei și 1.658 lei) și până la data restituirii efective.

Totodată, se apreciază, ca nefondată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantumul indicat la termenul de judecată din_, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de nerestituirea sumelor pretinse de către ANAF, deși s-au purtat litigii de-a lungul timpului în care a fost implicată și această instituție, nefiind probată în cauza producerea unor suferințe psihice a căror reparare să impună plata vreunor sume de bani, aspectul că instanțele de judecată au apreciat diferit asupra competenței și, în final, nu au soluționat pe fond pricina, nefiind în măsură să contureze prejudiciul moral, cu atât mai mult cu cât calea de urmat pentru reclamantă era cea prev. de art.117 C.pr. fiscală, procedură inițiată abia în luna martie 2012, neputând fi imputată pârâtei formularea pretențiilor într-un cadru procesual inadecvat.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, motiv pentru care nu vor fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de D. G. a Finanțelor Publice B. -Năsăud pentru pârâta A. N. de A.

1. - D. G. de A. a M. C. .

   Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta I. V. , cu domiciliul în B.

   , str. Î. T., bl. 58 D, sc. A, ap. 8, județ B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. , cu sediul în B., sector 5, str. Apolodor, nr. 17 și, în consecință:

   • obligă pârâta să restituie reclamantei suma totală de 2.130 lei, reprezentând: 757 lei, impozit pe venit calculat asupra plăților compensatorii limitate la suma de 5630 lei; 901 lei și 472 lei, contribuția de asigurări sociale - 10,5% și contribuția de asigurări sociale de sănătate - 5,5%, calculate asupra plăților compensatorii în sumă de 8585 lei;

   • obligă pârâtă să plătească reclamantei dobânda prev. de art.124 din OG nr.92/2003 calculată, conform art.124 alin.9 din OG nr.92/2003 cu referire la Ordinul nr.1899/2004, din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 zile începând din data de_ pentru suma de 1658 lei, respectiv din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 zile începând din data de_, pentru suma de 472 lei, și până la data restituirii efective.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. L. M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Sentința civilă nr. 1339/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 1168/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 624/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 2645/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 150/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 2429/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 1370/2013. Contencios. Despăgubire Sentința civilă nr. 914/2013. Contencios. Despăgubire