Sentința civilă nr. 2850/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 2850/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. | G. | C. |
Grefier O. -R. | L. |
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanții K. M. M. E., B. G. L., T. T. M., G. D. M. G., G. G. A., M. I. C., B. N., M.
M. M., B. V. E., N. S., T. F. L., P. S. N., C. L. G., F.
M., M. G., O. L. D., T. M., C. C. P., M. A. M., T.
DP, B. A., C. C., L. R. M., P. V. A., P. D. M., S.
C., S. G. M., S. M., R. E. D., L. F. A., B. V. F. ,
C. G. O., C. I. S., C. M. D., C. F., M. M. N., P.
ANA, P. G. A., P. A., S. C. C., T. C. L. și P. B. V. în
contradictoriu cu pârâta U. S. H., chemat în garanție M. E. C. T. SI S., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți, avocat Patricia G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, chematul în garanție a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, având în vedere că au primit doar citația fără acțiunea introductivă și actele anexă.
Reprezentanta reclamanților lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al cererii de amânare.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare, având în vedere că la fila 285 din dosar se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu chematul în garanție, pe care este menționat expres "cu cererea introductivă și acte anexă"; și, de altfel, partea a și formulat întâmpinare la data de_ .
Reprezentanta reclamanților arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează reclamanților proba cu înscrisurile depuse în probațiune ca fiind legală, pertinentă și utilă soluționării cauzei și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: | ||
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantii K. M. E., B. | L. | |
, T. | M., G. M. G., G. A., M. C., B. N., M. M. M. | , B. |
E., N. S., T. F. L., P. S. N., C. L. G., F. M., M. G.
, O. L. D., T. M., C. C. P., M. A. M., T. DP, B. A., C.
C., L. R. M., P. V. A., P. D. M., S. C., S. G. M. ,
S. M., R. E. D., L. F. A., B. V. F., C. G. O., C.
I. S., C. M. D., C. F., M. M. N., P. Ana, P. G. A., P.
A., S. C. C., T. C. L., P. B. V. au solicitat să se dispună obligarea pârâtei U. S. H. la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului la diplomă și, după caz, a diplomelor de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, respectiv a modulelor pedagogice, și a diplomelor de competență lingvistică, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență că au absolvit U. S. H.
, diferite specialități, forma de învățământ la distanță promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiați pentru care pârâta le-a eliberat adeverințele de absolvire a studiilor în temeiul art.38 din Ordinul MECT nr.2284/2007. Reclamanții au învederat că deși au efectuat mai multe demersuri în vederea obținerii diplomelor de licență și a celorlalte acte de studii, acestea au rămas fără nici un rezultat și că termenul de eliberare a actelor de studii este cu mult depășit de către pârâta de rd.1.
Prin întâmpinarea formulată (filele 237-238), pârâta U. "S. H. "; a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți, eliberând la cererea acestora adeverințe de absolvire a studiilor. Pârâta a învederat că a efectuat toate demersurile la M. E., C., T. și S. pentru obținerea numărului necesar de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, însă nu s-a obținut numărul necesar de formulare tipizate, astfel că se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplomele de licență.
Având în vedere aceste considerente, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a
M. ui E., C., T. și S., în vederea obligării acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplome de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța, cu cheltuieli de judecată. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că
M.E.C.T.S. ignoră principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României făcând trimitere la HG nr.536/2011 și că își invocă propria turpitudine în apărare. Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis Ordinul nr.3404/_ în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an. Pârâta a susținut că M.E.C.T.S. este cea care gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diplomele și suplimentele la diplomă, solicitate de reclamanți. Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis Ordinul nr.3404/_ în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an. Pârâta a susținut că instanța nu este solicitată să analizeze dacă facultatea era sau nu acreditată, ci să se pronunțe cu privire la reglementările care se referă la aprobarea formularelor tipizate ce se regăsesc în ordinele de ministru mai sus arătate, deoarece chematul în garanție nu și-a respectat propriile reglementări încălcându-le
sistematic. De asemenea, pârâta a mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin trei decizii în care s-au dezlegat trei pricini similare și unde s-a statuat cu putere de lucru judecat admiterea cererii pârâtei de chemare în garanție a M. ui E. ,
C., T. și S., fiind respins recursul acestuia.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 281-282), pârâtul M. E. ,
C., T. și S. a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a arătat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin adresele 37450/_, 37629, 12356F/_, 49716/_, 32048, 36711, 40456/_ . Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. MECTS nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome sau să recunoască un examen de licență dacă specializările urmate nu s-au desfășurat conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmate nu existau.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții K. M. E., B. L., T. M., G. M. G., G. A. ,
M. C., B. N., M. M. M., B. E., N. S., T. F. L., P. S.
N., C. L. G., F. M., M. G., O. L. D., T. M., C. C.
P., M. A. M., T. DP, B. A., C. C., L. R. M., P. V.
A., P. D. M., S. C., S. G. M., S. M., R. E. D., L.
F. A., B. V. F., C. G. O., C. I. S., C. M. D., C.
F., M. M. N., P. Ana, P. G. A., P. A., S. C. C., T. C.
L., P. B. V. au urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative din Brașov, specializarea administrație publică sau drept, Facultății de Psihologie din Brașov, specializarea pedagogie, Facultății de Psihologie din B., specializarea psihologie ori Facultății de Management din Brașov, specializarea management, din cadrul Universității "S.
H. ";, cu durata studiilor de 3 ani, promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 ori februarie 2010.
Pe cale de consecință, cu respectarea art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007, U. "S.
H. "; a eliberat reclamanților adeverințele care atestă aspectele menționate și obținerea titlului de licențiat.
Cu toate acestea, nici până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamanților diplomele de licență și suplimentul la diplomă și, după caz, diplomele de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, respectiv a modulelor pedagogice, și diplomele de competență lingvistică, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr.2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
Pârâta susține că această omisiune este imputabilă M. ui E., C., T. și S. care a refuzat să avizeze tipărirea de către S.C. Romdidac S.A. a diplomelor în numărul solicitat.
Este adevărat că pârâta a comunicat M. ui necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 și că achiziționarea de formulare
tipizate de la S.C. Romdidac S.A. a fost avizată de către Minister doar pentru o parte, dar această împrejurare nu exonerează pârâta de obligația sa legală de a remite reclamanților diplomele de licență și foile matricole.
În acest sens, potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
Pe cale de consecință, refuzul pârâtei U. "S. H. "; de a elibera reclamanților actele menționate, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei este cu atât mai evidentă cu cât M. E., C., T. si S. a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, U. fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin această adresă, iar printre aceștia nu s-au numărat reclamanții din cauza de față. Prin urmare, se constată că pârâta a eliberat în mod selectiv diplome de licență și suplimente de diplomă pentru promoția 2009, cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, conform căruia "Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită";.
Pe de altă parte, revenea pârâtei U. "S. H. "; sarcina de a efectua demersurile necesare și eficiente pentru a obține constrângerea M. ui la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite solicitarea reclamanților și va obliga pârâta la eliberarea actelor solicitate.
Reclamanții mai solicită ca instanța să stabilească un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pentru executarea acestei obligații, sub sancțiunea aplicării penalităților în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu cea de-a 31-a zi.
Tribunalul apreciază că nu se impune a se menționa în mod expres obligația autorității publice de a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în termen de 30 zile deoarece această îndatorire este una legală, prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Apoi, nerespectarea termenului atrage, conform art. 24 alin. 2, posibilitatea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice și de acordare a unor despăgubiri în favoarea reclamanților.
În acest context, posibilitatea legală a suportării sancțiunilor menționate este suficientă pentru a constrânge autoritatea pârâtă să execute sentința în termenul legal, nefiind necesar a se aplica și penalitățile de întârziere prevăzute de art. 18 alin. 5 din lege.
În ceea ce privește cere rea de chemare în gar anție
a M. ui E., C., T. si S., se reține în primul rând că adeverințele prin care se recunoaște reclamanților calitatea de licențiați sunt în ființă, nefiind revocate sau anulate și de aceea se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actelor administrative.
Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, "Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare";.
Astfel, pentru îndeplinirea obligației de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, U. "S. H. "; este ținută atât de avizul chematului în
garanție MECTS pentru tipărirea acestora cât și de activitatea unității de specialitate producătoare S.C. Romdidac S.A.
În acest sens, pârâta a și solicitat chematului în garanție prin mai multe adrese să aprobe tipărirea formularelor, dar nu s-a obținut avizul decât pentru un număr insuficient de formulare.
Având în vedere aceste aspecte și întrucât dreptul invocat de reclamanți nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție, în temeiul 60 și urm. din Codul de procedură civilă, se va admite în parte cererea de chemare în garanție, M. E., C.
, T. și S. urmând a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru fiecare dintre reclamanți.
Pârâta solicită și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere.
Tribunalul constată că art. 18 alin. 6 din lege statuează că, odată cu soluționarea fondului, instanța poate stabili și amenda prevăzută la art. 24 alin. 2, și anume o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice. Astfel, prin menționarea expresă doar a amenzii, reiese că la acest moment nu s-ar putea fixa și despăgubiri în favoarea reclamanților, prevăzute de art. 24 alin.2 teza finală și care, pe cale de consecință, pot fi solicitate de reclamanți doar după expirarea termenului legal sau fixat de instanță pentru executarea hotărârii.
De altfel, dispozițiile legale sunt logice, la acest moment neputându-se aprecia care va fi prejudiciul suferit de reclamanți prin neexecutarea hotărârii judecătorești și neputându-se dispune asupra acestui aspect.
Pentru acestea, se va respinge acest capăt de cerere accesoriu.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata în favoarea reclamanților a sumei de 180,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K. M. E., B. L., T. M., G. M. G., G. A., M. C., B. N. ,
M. M. M., B. E., N. S., T. F. L., P. S. N., C. L. G.
, F. M., M. G., O. L. D., T. M., C. C. P., M. A.
M., T. DP, B. A., C. C., L. R. M., P. V. A., P. D.
M., S. C., S. G. M., S. M., R. E. D., L. F. A. ,
B. V. F., C. G. O., C. I. S., C. M. D., C. F. ,
M. M. N., P. Ana, P. G. A., P. A., S. C. C., T. C. L.
, P. B. V.
, toți cu domiciliul procesual ales in C. -N., P-ța Ș. cel M. nr. 4, parter, ap. 14, jud. C., în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. ";,
cu sediul în B.
, str. I. G. nr. 13, sector 3.
Obligă pârâta la eliberarea în favoarea reclamanților a diplomelor de licență și a suplimentului la diplomă și, după caz, a diplomelor de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, respectiv a modulelor pedagogice, și a diplomelor de competență lingvistică.
Respinge solicitarea de stabilire de penalități de 100 lei pe zi de întârziere în favoarea fiecărui reclamant în parte în caz de neîndeplinire a obligației, începând cu cea de-a 31-a zi de la rămânerea definitivă a sentinței.
Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S.
"; în contradictoriu cu M. E., C., T. și S. , cu sediul în B., str. G. Berthelor, nr. 28-30, sector 1.
Obligă pe chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru fiecare dintre reclamanți.
Respinge solicitarea pârâtei de aplicare a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și de obligare a chematului în garanție la plata sumelor solicitate de reclamanți cu titlu de daune.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 180,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red. AGC /Tehnored. MG/_