Sentința civilă nr. 2894/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2894/2013

Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. I. GREFIER: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul B. L. -S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI C. N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av.

B. Violeta, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei chitanța seria CHMCJ nr. 6590623 din data de_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei, precum și un set de înscrisuri în probațiune, iar la data de_ pârâta a depus întâmpinare, într-un singur exemplar.

Având cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reprezentanta reclamantului solicită instanței respingerea acesteia.

Instanța, în baza art. 137 Cod proc. civ., unește cu fondul cauzei excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

Reprezentanta reclamantului arata că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, cât și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul B. L. -S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N., au solicitat restituirea sumei de 3671 lei, achitata cu titlu de taxa în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizata cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat autovehiculul marca Volkswagen, nr. identificare WVWZZZ1JZ3W634729 înmatriculat în Uniunea Europeană pentru care în vederea înmatriculării în România a achitat o taxă și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia acestora, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a

autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP C.

-N. .

Pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N., a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2003 precum și cea a nulității cererii.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantului prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reținepe următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., instanța urmează a respinge această excepție pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit.

d) din același cod";.

Această interpretare a textelor legale incidente, obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, demontează argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității.

Pe fondul cauzei

, instanța constată că, în fapt, reclamantul B. L. -S. a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, nr. identificare WVWZZZ1JZ3W634729 anterior înmatriculată într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 5728 lei la data de_, din care i s-a restituit suma de 2057 lei, rămânând un rest de 3671 lei.

În drept, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată la data efectuării plății taxei de către reclamanți de dispozițiile art.214¹ din Codul fiscal, sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de_, ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 110/2006, în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.

Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că, la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturism era datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe era determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu era percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care în urma vânzării determină o nouă înmatriculare a acestora, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, iar cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.

Aceste dispozițiile ale art.214¹ din Capitolul 2¹ Cod fiscal, potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național erau obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România,

instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.

De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20).

Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C- 393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).

Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv Capitolul 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.

În ceea ce privește dobâ nda legală pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000 și

O.G. nr.13/2011, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de primă înmatriculare nu era datorată, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată la restituirea diferenței dintre taxa de prima înmatriculare achitată și suma restituită, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta A.

F. P. a Municipiului C. -N., ca neîntemeiată.

Admite acțiunea exercitată de reclamantul B. L. -S., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.P. R. nr.4, ap.4, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C., și în consecință:

Obligă pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. la plata către reclamant a sumei de 3671 lei reprezentând diferența dintre taxa de prima înmatriculare achitată și suma restituită și a dobânzii legale începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. I. R. B. M.

Red./dact.AMI 4 ex. 06.03.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2894/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare