Sentința civilă nr. 2898/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTI NȚA CI VI LĂ NR. 2898/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții B. M. S., N. O.
L. în contradictoriu cu pârâta C. M. PENTRU S. DREPTULUI DE P. P. A. T. C. -N. PRIN P. M.
C. N., având ca obiect obligația de a face.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții B. M.
S., N. O. L. în contradictoriu cu pârâta C. M. PENTRU
S. DREPTULUI DE PROPRIETATE P. A. T. C. -N. PRIN P.
M. C. N., au solicitat obligarea pârâtului la eliberarea/comunicarea unui exemplar al Hotărârii Comisiei Municipale pentru S. Dreptului de Proprietate P. asupra T. C. -N. din ședința de fond funciar din data de_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtului comunicarea hotărârii susmenționate, deoarece prin adresa nr.58048/304/_ expediată exclusiv reclamantului N. Victor, i s-a comunicat că cererea cu același nr. de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului conform Legii nr.247/2005, formulată de defuncții N. Victor și N. I. a fost respinsă.
Reclamanții au mai arătat că prin adresa nr.368603/_ li s-a comunicat vechea adresă, C. municipală refuzând să pună la dispoziția reclamanților actul de dispoziție menționat pentru ca aceștia să-l poată contesta în mod obiectiv.
De asemenea, s-a susținut că pârâtul a omis orice comunicare cu reclamanta B. M. S., în calitate de moștenitoare legală a defunctului N. I., semnatar al cererii mai sus arătate, cu toate că reclamanta a comunicat comisiei calitatea sa de unic moștenitor legal al defunctului N. I., precizându-se că reclamantul N. O. L. este unicul moșțenitor in calitate de fiu al defunctului N. Victor.
Pârâta C. Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 de pe lângă Consiliul Local al M. C. -N., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect, deoarece C. locală
de fond funciar C. -N. a comunicat Hotărârea solicitată de reclamanți prin adresa nr.368603/_, cu confirmare de primire.
Pârâta a menționat că după comunicarea hotărârii, reclamanta a formulat contestație care a fost adresată Comisiei județene, urmând ca aceasta să se pronunțe asupra contestației formulate.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
La data de 14 noiembrie 2012 reclamanții au solicitat pârâtului sa comunice Hotărârea Comisiei Municipale pentru S. Dreptului de Proprietate P. asupra T. C. -N. din ședința de fond funciar din data de_, respectiv Anexa nr.34.
Prin adresa nr.58048/304/_ expediată exclusiv reclamantului N. Victor, i s-a comunicat că cererea cu același număr de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului conform Legii nr.247/2005, formulată de defuncții N. Victor și N. I. a fost respinsă.
Pârâtul a omis orice comunicare cu reclamanta B. M. S., în calitate de moștenitoare legală a defunctului N. I., semnatar al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
În interpretarea dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004, la lit h) nesoluționarea în termenul legal a unei cereri presupune faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Pârâtul nu a facut dovada ca a comunicat întreg conținutul Hotărârii Comisiei Municipale pentru S. Dreptului de Proprietate P. asupra T.
C. -N. din ședința de fond funciar din data de_, asa încât va fi respinsă excepția privind lipsa obiectului cererii în contencios administrativ.
Se constată că solicitarea reclamanților nu a primit răspuns din partea pârâtului, astfel că, în temeiul prevederilor art. 8 al (1) și art. 18 alin
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 va admite acțiunea și în consecință va obliga pe P. M. C. -N. să comunice reclamanților o copie din Hotărârea Comisiei Municipale pentru S. Dreptului de Proprietate P. asupra T. C. -N. din Sedința de fond funciar din data de _
În temeiul prevederilor art.274 din Codul de procedură civilă, pârâtul va fi obligat sa platească reclamanților cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de obiect a acțiunii.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții
M. S.
, cu dom. în C. -N., Aleea G., nr.7, Bl.19, ap.18, jud.C. și N. O. L.
, cu dom. în C. -N., B-dul N. T., nr.39, ap.6, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. M. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. -N. PRIN P. M. C. N.
, cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud.C. și în consecință:
Obligă pe pârâtul P. M. C. -N. să comunice o copie a Hotărârii Comisiei Municipale pentru S. Dreptului de Proprietate P. asupra T. C. -N. din ședința de fond funciar din data de_ .
Obligă pe parat la plata cheltuielilor de judecatăă în sumă de 1004,3
lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2013.
Președinte,
R.
Grefier,
L. C.
Red.AR/tehn.MG 5 ex. 01.03.13