Sentința civilă nr. 2942/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.2942/2013

Ședința publică din 19 Februarie 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C.

GREFIER: A. -P. B.

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S. "A. C. "; S. în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. a municipiului C. -N.

și chemata în garanție A. F. pentru M.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei, domnul avocat Nuț Corneliu, lipsă fiind pârâta și chemata în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost comunicată întâmpinarea/cererea de chemare în garanție cu chemata în garanție, conform dispozițiilor instanței și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 13 dosar, acțiunea fiind legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (f.10).

Reprezentantul reclamantei depune la dosar răspunsul primit din partea reclamantei, cartea de identitate de autovehiculului (f.14-15), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.

Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantei pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial conform chitanței nr. NT 00126/19 Februarie 2013 (f.17).

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantă S.

"A. C. "; S.

a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.589 lei

achitată cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr.3143232/11 Februarie 2009 (f.5), actualizată cu rata dobânzii legale de la data de 11 Februarie 2009 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanță de plată a taxei de poluare, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene

invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantă în data de 11 Februarie 2009 a fost forțată să achite suma de

5.589 lei prin chitanța seria TS5 nr.3143232/11 Februarie 2009 (f.5), emisă de pârâtă, condiționându-i-se astfel înmatricularea autovehiculului marca Setra, fabricat în 1993, care anterior a fost înmatriculat într-un alt stat membru al UE.

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din O.G. nr.50/2008.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.

În temeiul art.60 Cod procedura civila coroborat cu art.1 din O.U.G. nr.50/2008, ținând seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5.589 lei cu titlu de taxa de poluare și dobânda legală calculată la aceasta sumă începând cu data de 11 Februarie 2009 și până la achitarea efectivă.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta A.

F. P. a municipiului C. -N.

va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 599,3 lei

, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f.10, f.17).

Se va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 599,3 lei

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. "A. C. "; S. cu sediul în municipiul C. -N., strada Fântânele nr.40, ap.12, județul C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , cu sediul în municipiul C. -N., P. A. I. nr.19, județul C. .

Admite cererea de chemare în garanție.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 5.589 lei și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 11 Februarie 2009 și până la achitarea efectivă.

Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B. ,

  1. I., nr.294, corp A, Sector 6, să plătească pârâtei suma de 5.589 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 11 Februarie 2009 și până la achitarea efectivă.

    Obligă parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de

    599,3 lei.

    Obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 599,3 lei cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 19 Februarie 2013.

    Președinte,

    C. -A. C.

    Grefier,

    1. -P. B.

Redactat C.A.C./A.P.B./21 Februarie 2013/5 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2942/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare