Sentința civilă nr. 2972/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.12._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.2972/2013

Ședința publică din 19 Februarie 2013 Completul de judecată este constituit din:

PREȘEDINTE: C.

-A.

C.

GREFIER: A.

-P.

B.

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. a municipiului C. -N.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului, doamna avocat D. N. C., lipsă fiind reclamantul și pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost comunicată acțiunea în contencios administrativ cu pârâta, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare atașate la fila 18 dosar, acțiunea fiind legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (f.19).

Reprezentanta reclamantului depune la dosar răspunsul primit din partea pârâtei (f.20), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.

Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial conform chitanței nr.274/14 Mai 2012 (f.21).

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul M. M. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 1.231 lei sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la restituirea efectivă, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante achitată cu chitanța seria TS8 nr.6128378/08 Mai 2012 (f.8), pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Vectra cu nr. de identificare WOLOJBF1911168337, an de fabricație 2001, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt

neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul, dovada achitării taxei de poluare, acte de dobândire, copii acte autoturism, cerere A.F.P.

Pârâta A.F.P. C. -N. deși legal citată nu a formulat întâmpinare Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține

următoarele:

Instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra cu nr. de identificare WOLOJBF1911168337, an de fabricație 2001, categoria auto M1, norme de poluare E 4, după ce anterior a fost înmatriculat în Spania, data primei înmatriculări 06 Septembrie 2001, iar pentru a-l înmatricula în România, pârâta a condiționat acest lucru de plata taxei pentru emisiile poluante care a fost achitată prin chitanța seria TS8 nr.6128378/08 Mai 2012 (f.8)

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A.F.P. C. -N.

, pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor

vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A.

  1. P. C. -N. aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f.19, f.21).

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T A R A S T E

    Admite acțiunea formulată de reclamantul M. M. cu domiciliul în municipiul C. -N., strada Ș. nr.5, județul C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , cu sediul în municipiul C. -N., Piața A. I. nr.19, județul C. .

    Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1.231 lei și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 08 Mai 2012 și până la achitarea efectivă.

    Obligă parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 439,3 lei.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din data de 19 Februarie 2013.

    Președinte,

    C. -A. C.

    Grefier,

    1. -P. B.

Redactat C.A.C./A.P.B./21 Februarie 2013/4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2972/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare